Corpul îmi este un templu clădit pe o pantă abruptă,
Arată jalnic din exterior, de zici că stă să se prăbușească,
Zidurile sunt vechi, sprijinite de bârne,
Și mulți se feresc de frica accidentelor.

Nu-ți fie teamă de aparențe, pelegrinule,
Intră cu încredere înăuntrul meu,
Unde pereții arată de parcă ar fi noi,
Împodobiți cu icoane de iubire,
Cupola e un univers de paradisuri,
Iar altarul e străjuit de un curcubeu.
Interiorul templului meu răsună de versuri înfloritoare,
Tot acolo se pot auzi povești încă nespuse,
Amintiri în care te vei regăsi cu nostalgie
Și un umor la care vei râde în cor cu îngerii.

Templul meu are o misiune generoasă,
De a oferi fiecăruia câte o părticică,
Luați din el dragostea dimprejur,
Câte o doză din paradis,
Un vers care să vă încânte sufletul,
O poveste de spus mai departe
Și zâmbete luminoase ca stelele.
Doar după ce-și va fi îndeplinit menirea,
Zidurile se vor prăbuși în tăcere,
Fără să provoace vreo daună.