Metamorfoza (epilog)

Posted on by racoltapetru6

Era o dimineaţă liniştită de toamnă, şi pe plaja de la Vama Veche nu se vedea ţipenie de om. Doar valurile, îndemnate de un vânt mai vioi, se înfoiau şi se repezeau cu repertoriul lor caracteristic spre malul care le tempera elanul. Un autoturism Mercedes îşi făcu apariţia în acest peisaj matinal, înaintând spre mare. S-a apropiat până la întâlnirea cu undele înspumate şi motorul a încetat să mai toarcă. Din maşină a coborât Doina, într-o rochie albă, vaporoasă, sfidând răcoarea anotimpului. Era desculţă şi pipăia cu tălpile nisipul umed, în timp ce înainta de-a lungul plajei, cu privirea pierdută spre orizontul cuprins între cer şi mare. Ochii îi erau protejaţi de ochelarii negri ce-i permiteau sa sfideze soarele care se ridica semeţ deasupra apei.

După un timp, fata s-a oprit privind nemişcată spre depărtări, cu braţele încrucişate la piept. Nimic nu trăda frământarea interioară şi aşteptările din sufletul ei. A stat aşa multă vreme, până când un alt sunet, străin de cele generate de natură, i-a atras atenţia. Era maşina lui Ghiţă, care a coborât şi s-a apropiat de ea. Mulţumit că a găsit-o, îi zise:

– M-am gândit că nu ai plecat încă. O să-ţi fie dor de locul ăsta.

Doina a aprobat din cap, tăcută. Bărbatul o privea, admirând părul ce-i flutura în bătaia vântului. Îşi dădu jos vesta şi o puse pe umerii expuşi ai fetei. Apoi întrebă sfios:

– Crezi că mai trăieşte? Mai speri să-l întâlneşti?

După câteva minute de tăcere, veni şi răspunsul ei:

– Nu ştiu ce să cred…Sunt dezorientată şi mi-e frică. Mă simt vinovată în mare măsură. L-am împins de multe ori la acţiuni stupide, iar ultima dintre ele i-a fost fatală. N-o să mi-o iert.

Ghiţă îi aşeză mai bine haina şi îşi petrecu braţul ocrotitor pe după umerii ei. Zise liniştitor:

– Haida-de! Nu mai fi aşa aspră cu tine. Doar a fost şi alegerea lui şi, având în vedere circumstanţele, v-aţi descurcat foarte bine. Aţi dat în vileag o reţea de traficanţi de prostituate salvându-le de la o viaţă de chin, poate chiar de la moarte. Plus că aţi prins un comisar corupt şi ai scris un articol senzaţional.

Fata dădea negativ din cap:

– Dar cu ce preţ, Ghiţă?! Cu ce preţ!? Cu preţul fericirii noastre, cu preţul vieţii iubitului meu. Şi ce am realizat? Stănescu e cercetat în stare de libertate şi sunt aproape sigură că nu va fi condamnat la închisoare, fiindcă aşa e justiţia la noi! Mâine, poimâine va găsi o altă oportunitate de a-şi continua activitatea infracţională, iar eu voi fi în vizorul lui. Mă voi uita mereu în spate, căci răzbunarea e doar o chestiune de timp. Iar acum sunt singură.

– Să nu spui asta!, replică imediat bărbatul. Eu voi fi mereu alături de tine, chiar dacă ne despart 800 de km. Dă-mi doar un semn, când vei avea nevoie, şi voi fi gata de acţiune. În plus, să ştii că am încredere în tine: am văzut că te descurci în orice situaţie şi mi-a plăcut să lucrăm împreună!

Doinei îi scăpă un zâmbet discret când răspunse, privindu-l în ochi:

– Mersi, Ghiţa! Eşti un om bun şi m-ai ajutat enorm! Sper să ne mai întâlnim.

Bărbatul o îmbrăţişă prieteneşte, după care şi-au luat rămas bun:

– Să mă suni cât mai des, fată dragă! Şi să vii la primăvară în concediu. Eşti binevenită în garsoniera mea, căci eu o să dorm în altă parte.

– Ok! O să păstrăm legătura. Mersi încă o dată pentru tot! Haide, du-te acum, că eu mai stau câteva minute şi pornesc spre Baia Mare! Vreau să-mi iau rămas bun de la mare.

Zicându-i acestea, Doina îi înapoie haina şi depuse un sărut pe obrazul prietenului ei. După ce Dacia a dispărut din peisaj, a întors din nou privirea spre valurile înspumate. Totul era neschimbat şi nici nu ştia dacă ceva ar putea să perturbe monotonia mării. A pornit alene spre maşina care se vedea în depărtare. Avea tot timpul din lume şi amâna pe cât putea despărţirea de acest peisaj, căruia îi va duce dorul în fiecare zi, în fiece clipă. Locul în care a pierdut o parte din suflet, unde a avut parte de sentimente puternice, de neimaginat, care i-au schimbat caracterul şi perspectiva asupra lumii ce o înconjura.

Curios! Uşa autoturismului era întredeschisă, deși ştia că a împins-o de tot. Uimirea ei a fost foarte mare când a văzut pe scaunul ei o cochilie, iar pe ea, o perlă superbă! A ridicat-o zâmbind şi s-a întors din nou către mare. Nu se vedea nimic deosebit, dar acum ştia că acolo, undeva, sub valurile neastâmpărate, e cineva care o priveşte cu dragoste, cineva care o iubeşte în tăcere. Paul al ei trăieşte şi, aşa cum a promis, nu o va uita niciodată!

A ridicat mâna şi a fluturat-o fericită deasupra capului, strigând:

– Mă voi întoarce, iubitule! Mă voi întoarce!

Apoi s-a urcat la volan şi a pornit în trombă, scurmând cu putere nisipul. Emoţiile erau copleşitoare şi spera ca șofatul s-o ajute. La urma urmei, avea viteza în sânge.

SFÂRŞIT

EPIGRAME (fără comentarii)

Posted on by racoltapetru6

Profeţii hazardate

Potopuri prezic profeţii,

Dar eu zic c-avem resurse

S-adunăm în cursul vieţii,

Sute de apocalipse.

Munca la negru

E rasist acest guvern

Şi dovada o aştern:

Amenda ce-ai s-o plăteşti,

La negru dacă munceşti.

Soţul agresiv

Departe de el tandreţea,

Raţiunea şi blândeţea,

Slab dotat la cerebel,

Numai forţa e de el.

Furtuna solară

O furtună de la soare

Nu-i motiv de-ngrijorare,

E bătrân şi nu se ştie

Că-i bolnav de aritmie.

Gânduri păcătoase

E lungă ziua de postit,

Şi săptămânile sunt multe,

Dar vor lua ele sfârşit,

Şi-o să mâncăm iarăşi pe rupte!

De-ar fi aşa!

Să găsesc un goz pe stradă,

Să exclam ca un năuc:

-Doamne, ce degringoladă!

Şi să-i fac cont pe facebook.

Asumarea responsabilităţii

Zicem că a greşi e omeneşte,

Şi chiar greşim cu toţii, desigur,

Dar nu am învăţat a recunoaşte,

Ci arătăm mereu spre cei din jur.

Publicitate

Precum la pomul lăudat,

Vrăjeala-i şi-n publicitate:

Vezi cum produsul cumpărat,

Face rabat la calitate.

Poţiunea magică

Mita e la noi în ţară,

Poţiune populară,

La întrecere cu alţii,

Sunt “trataţi” şi magistraţii.

Diagnostic

Explorând mintea umană,

Psihologul a decis:

-E nebun de bună seamă…

Ori un geniu, mai precis.

Decadenţă

Cei ce mai citesc o carte,

Sunt o tristă raritate,

Ori, din cea ce văd şi scriu,

Citesc mai mult cei ce scriu.

Tunuri financiare

Oştile, la confruntare,

Primeau tunuri în dotare,

Astăzi, chiar de nu-i război,

Tot se dau “tunuri” la noi.

Pas greşit

El, de ea s-a-ndrăgostit,

Găsind paradisul,

Apoi s-au căsătorit

Şi s-a-ncheiat visul.

Discriminare

UE vrea bun tratament

În temniţi sau l-animale,

Iar noi, cei mulţi, evident,

Suferim prin reci spitale.

Cum să ajungi milionar

Milionar de vrei să fii,

E bine trucul să îl ştii:

Când ai un miliard în bancă,

Să te însori c-o piţipoancă.

Un calcul simplu

Posted on by racoltapetru6

Să facem un calcul: (de dragul democraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei. Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura- să presupunem!- multă vreme de acum încolo, hai să zicem că până în 2015, leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.

Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de cinci ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi, la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei. Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România. Cum aşa? Păi să facem un calcul.

Dacă nu mă înşel, pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei/750,- 39,28 de luni. Adică peste trei ani. Păi este numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte trei ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta înseamnă că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgeţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură.

ŞI ACUM UIMIRILE ŞI MIRĂRILE MELE:

1. Unde se duc banii ăştia?

2. Ce se întâmplă cu ei?

3. Cum e posibil ca după numai cinci ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

4. De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel?

5. De ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare?

6. Cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care cinci ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de… politichie?

Metamorfoza (XVIII)

Posted on by racoltapetru6

Doina era tot pe podea și cu capul lui Paul în poală, iar când i-a văzut pe cei doi bărbaţi intrând a ridicat privirea spre comisarul băimărean, exclamând de câteva ori:

– Nu e mort! Nu e mort…Mai are puls. Îi simt pulsul!

Pe de altă part,e Stănescu se zbătea în zadar, răcnind:

– Eliberează-mă imediat, cretinule! Te implici într-o acţiune a poliţiei locale, netotule! Ţi-ai depăşit atribuţiunile şi vei suporta consecinţele, animalule!

Şi tot aşa mai departe până când l-a mai domolit un dos de palmă lată de-a lui Bud. Afară se mai auzeau împuşcături din ce în ce mai rare şi comenzi scurte care răzbăteau printre tunetele tot mai îndepărtate. Scăpat de văicărelile celui încătuşat, comisarul se aplecă deasupra corpului diform şi îi căută pulsul. Simţea o bătaie slabă, ceea ce-l mira, deorece glonţul îl lovise în zona inimii şi sângerarea a fost abundentă: pe jos era plin de sânge închegat. Fata i-a luat mâna şi a condus-o în jos, către piciorul drept. Acolo, în apropierea călcâiului, ceva bătea cu putere şi menţinea viaţa. Era o inimă nouă, de alt tip, ce s-a format din scoica ce-şi găsise ca gazdă trupul lui Paul şi îi preluase funcţiile vitale, salvându-i astfel viaţa.

Doina zâmbea către vlăjganul de comisar, care nu înţelegea ce se petrece. Ochii rănitului s-au deschis şi de pe buzele lui s-a auzit doar un cuvânt şoptit:

– Apăăăă!…

Bud se precipită să caute un pahar, dar fata îl prinse de mână, spunându-i:

– Nu orice fel de apă. Are nevoie de apă de mare, şi în cantitate mare.

Chiar atunci se buluciră înăuntru un grup numeros de persoane. Era un ofiţer de la poliţia de coastă şi câţiva subordonaţi, unii răniţi, urmaţi de marinarii de pe SEA STAR, legaţi şi spăşiţi. La urmă a intrat Ghiţă, care s-a grăbit să o ajute pe Doina şi pe comisar. Au scos trupul lui Paul din cabina care devenise prea aglomerată şi gălăgioasă şi l-au dus pe punte. Acolo, Doina îl îmbrăţişă şi-l sărută prelung. Plângea cu lacrimi fierbinţi, sărate ca ale mării, iar picăturile se prelingeau pe obrazul iubitului ei, ajungându-i la buzele care le preluau ca pe un elixir al vieţii. Cu puterea generată de acele picături, tânărul o strânse şi el la piept rostindu-i:

– Te-am iubit mereu Doiniţă…şi te voi iubi mai mult decât aş putea să-ţi arăt…Tu eşti perla sufletului meu şi aş fi vrut să te ţin mereu aproape…să te admir. Dar acum suntem condamnaţi la despărţire…căci aparţinem fiecare altei lumi…Nu te voi uita niciodată, căci mintea nu mi-e tulbure şi va păstra limpede imaginea ta de zeiţă. Acum trebuie să mă laşi să plec în lumea mea…te rog, draga mea…simt că mă  sfârşesc…

Fata se dezlipea cu greu de pieptul lui Paul şi faţa ei ar fi vrut să rămână încă lipită de a lui, dar nu era posibil, iar cei doi bărbaţi care asistau la acestă dramatică scenă au înţeles că trebuie să intervină. A fost nevoie de insistenţă şi hotărâre pentru asta şi apoi pentru a-l ajuta pe rănit să se arunce în apele agitate ale mării. Strigătul de durere a Doinei a sfâşiat îndelung, dar în zadar, întunericul nopţii. Dintre valuri nu se putea distinge nimic. Au lăsat-o câteva minute să se liniştească, după care au dus-o mai mult pe sus în cabină, unde i-a fost administrat un calmant din trusa cu medicamente a ambarcaţiunii.

Vasul a fost scotocit peste tot, iar cele şase fete găsite la bord, precum şi cei bănuiţi de contrabandă cu carne vie au fost urcaţi pe vedeta poliţiei şi duşi pe uscat. La fel şi ceilalţi, cu excepţia a doi agenţi, ce vor asigura paza până dimineaţă. Furtuna se potolise şi nici vântul nu mai bătea. Era către dimineaţă şi cu toţii erau obosiţi după o noapte atât de zbuciumată, aşa că fiecare s-a îndreptat către un loc în care să se odihnească câteva ore. Doina în garsoniera lui Ghiţă, iar Bud era invitatul lui Mafaldea, cu care s-au întâlnit pe mal.

După-amiază erau aşteptaţi cu toţii la sediul poliţiei municipale, pentru declaraţii. Deşi dormise câteva ore, ajutată de efectele analgezicului primit pe vas, Doina era tot agitată şi îi dădea mari bătăi de cap jurnalistului constănţean.  Printre altele, a trebuit să-i povestească amănunţit cum a reuşit să mobilizeze poliţia pentru a intercepta vasul contrabandiştilor.

După despărţirea de la restaurant, au plecat glonţ spre gară, unde-i aştepta Bud, cu ochii pe ceas. Când a aflat că prizoniera lui a evadat, a explodat ca o grenadă şi era să-l ia la bătaie pe Butnaru. Cu greu a reuşit Ghiţă să-l mai tempereze şi să-l convingă că totul se va rezolva cu ajutorul comisarului şef. Aici a intervenit talentul jurnalistului care, într-o discuţie îndelungă cu Mafaldea, şi-a folosit toate argumentele disponibile şi a invocat chiar şi faptul că-i e dator de când l-a salvat de la înec. Ştia că pe vas se întâmplă ceva ilegal şi mai ştia locul unde s-a dus Doina. A mai exagerat el unele lucruri, dar numai în acest fel l-a convins să apeleze la poliţia de coastă. Restul a fost simplu: aşa cum bănuia, au găsit maşina pe plaja de la Vama Veche şi au pornit în căutarea lui SEA STAR, care nu putea fi departe. Noroc că cineva a blocat elicele cu plase de pescuit, iar acesta nu putea fi decât Paul, înainte de a urca pe vas.

Semne de primăvară (inedit)

Posted on by racoltapetru6

Pe o limbă de pământ,

Mirosind a ploi şi vânt,

La ieşirea din oraş,

Am zărit un toporaş.

Dinţii soarelui lipsesc,

Razele-i se înghiontesc,

Totu-n jur s-a primenit

Şi renaşte iar, tacit.

Ziua e mai darnică,

Natura mai paşnică,

Oamenii mai zâmbitori

Şi interesaţi de flori.

Temerară şi voinică,

Trece-n zbor o rândunică,

Turuind fără opreală:

Ce, nu ştiţi!? E primăvară!

Vino, primăvară! Hai!

Dacă vrei să ne mai ai,

Te aştept de mult şi bine,

Ca să încolţeşti în mine!

Aniversare cu bucluc

Posted on by racoltapetru6

Azi mi-am concediat asistenta. De ce am făcut-o?…Era ziua mea. Împlineam 37 de ani şi, să zicem, nu mă simţeam chiar aşa bine.

…În acea dimineaţă, când m-am trezit, am mers la bucătărie să beau o cafea, aşteptându-mă ca soţia mea să-mi spună: “La mulţi ani, iubitule!”…Dar nu mi-a zis nici măcar bună dimineaţa…(ce nesimţită). Mi-am zis: “Na, asta-i femeia pe care o merit…” Mă gândeam: “Copiii sigur îşi vor aminti”, dar când au coborât la micul dejun, nici unul nu a zis nimic. Aşa că am ieşi din casă destul de supărat, dar m-am simţit un pic mai bine când am intrat în birou şi asistenta mi-a zis: “Bună ziua, şefu’. La mulţi ani!” În sfârşit! Cineva şi-a adus aminte…

Am lucrat până pe la ora două, când asistenta a intrat la mine în birou spunându-mi: “Ştii, şefu’, e o zi superbă, şi cum e ziua ta, am putea merge să mâncăm împreună…doar tu şi eu…” Am acceptat şi am mers într-un loc destul de intim. Ne-am simţit foarte bine, am râs, ne-am amuzat copios şi când să ne-ntoarcem, propuse: “Cum ne-am simţit atât de bine azi, mai bine nu mai mergem la birou. Hai mai bine la mine în apartament…să bem ceva”. “Bine!”, am zis…şi am mers la ea acasă.

În timp ce serveam Martini, îmi spuse: “Dacă nu te deranjează, o să merg până în cameră la mine să mă îmbrac mai comod…” “Bine, cum doreşti”, i-am spus. După aproximativ cinci minute, ieşi din cameră cu un tort imens, cu 37 de lumânări, urmată de soţia, fiii, prietenii mei şi toţi colegii de la birou, cântându-mi: “Mulţi ani trăiască…mulţi ani trăiască…” Şi acolo eram eu, gol goluţ, fără nimic pe mine, întins pe canapeaua din sufragerie, aşteptând-o pe netoata asta! Ei… şi am concediat-o. Aşa ceva nu se face!!!…

Top 5 mistere

Posted on by racoltapetru6

1. Valea Oamenilor Fără Cap

Această vale cu nume macabru este, de fapt, Parcul Naţional Nahanni. Un loc plin de mistere, valea este presărată cu gheizere şi cascade uriaşe, printre altele. Numele sinistru de Valea Oamenilor Fără Cap i-a fost oferit după anul 1908, când au avut loc primele evenimente ciudate, e vorba de fraţii MacLeod, ce au pornit într-o expediţie în această zonă, din care nu s-au mai întors niciodată. La un an distanţă, trupurile lor decapitate au fost găsite în valea Nahanni. Ulterior, numeroase alte cazuri de acest tip au mai fost înregistrate.

2. Harta Creatorului

În 1995, Aleksandr Chuvyrov, profesor de ştiinţe fizice şi matematice la universitatea Bashkir din Rusia, pornea un studiu privind migraţia chinezilor spre Siberia şi munţii Urali. Cercetările ulterioare s-au dovedit a fi spectaculoase, asta pentru că profesorul a aflat despre nişte plăci de piatră descoperite prin secolul XVII, undeva prin sudul munţilor Urali, într-un sat numit Chandar.

Ajuns acolo, Aleksandr a căutat în van plăcile. Când speranţa, care ce-i drept moare ultima, chiar era pe moarte, un bătrân a venit la profesor, conducându-l până în spatele curţii sale, unde se aflau câteva plăci impresionante. Ele aveau sculptate hărţi şi mesaje într-un limbaj necunoscut. Pe lespedea de piatră sunt trecute cu o precizie incredibilă cele trei râuri principale- Belya, Ufimka şi Sutolka, cât şi canionul Ufa. După ce a fost studiată cu atenţie, cercetătorii au stabilit că aceasta înfăţişează un sistem uriaş de irigaţie, cu canale având o lăţime de 500 m, cu 12 baraje, fiecare având o lăţime de 400 m, o lungime de 10 km şi o adâncime de 3 km.

Hărţile arătau regiunea Ural modificată, cu baraje uriaşe şi sisteme de irigaţii pe toate cele trei râuri principale. Cireaşa de pe tort a fost reprezentată de analiza materialului: trei straturi de roci diferite, dintre care ultimul un porţelan special cu rol de protecţie. Profesorul Chuvyrov a mărturisit uimit că acele plăci nu puteau fi făcute manual, ci cu anumite maşinării.

Testele efectuate au indicat faptul că piatra are o vechime de circa 120 de milioane de ani şi că este imposibil ca lespedea să fii fost sculptată manual, dată fiind precizia liniilor. Cum a fost realizată această lespede, de cine şi care este scopul ei, rămâne un mister.

3. Anii pierduţi ai lui Iisus

Un mister greu de desluşit este acela al perioadei cuprinse între 12 şi 30 de ani din viaţa lui Iisus Hristos. Biserica susţine că faptele din acea perioadă nu sunt relevante pentru Biblie, prin urmare, au fost omise. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, numeroase teorii au încercat să afle ce s-a petrecut în toţi acei ani cu Iisus Hristos. Una dintre cele mai răspândite susţine că Iisus s-ar fi alăturat unei caravane care se îndrepta către Orientul Îndepărtat şi că, printre altele, ar fi trăit şi învăţat alături de călugării budişti timp de şase ani.

Există unele mărturii care spun că a luat calea orientului, mergând spre Irak şi Pakistan, apoi până în Tibet, unde a petrecut şase ani. Au fost ani de învăţături, Iisus întorcându-se plin de pilde în Ierusalem. În 1887, exploratorul rus Nicholas Notovich a ajuns în Tibet, unde a descoperit o scriere veche de cel puţin o mie de ani. În ea se vorbea despre un anume Issa, care a studiat printre călugări. Întrebându-l pe Lama ce înseamnă Issa, acesta a răspuns: “Iisus”.

Notovich a scris şi o carte intitulată “Viaţa secretă a lui Iisus”. Mai mult, există Bhavishya Maha Purana, o scriere indiană veche, în care Prinţul Caşmirului relatează despre întâlnirea sa cu un om cu plete, îmbrăcat în alb şi foarte înţelept, care spunea că este născut dintr-o virgină, nu este iubit de poporul său şi este fiul lui Dumnezeu…

4. Catacombele din Malta

Un alt mister mai puţin cunoscut este legat de Malta. Mai precis, în 1902, aici a fost descoperit un complex de galerii subterane datând din perioada preistorică, mai precis de acum circa 3000 de ani. De atunci, locul a intrat în patrimoniul mondial UNESCO. Cercetările aprofundate intreprinse au descoperit scheletele a mai bine de 30.000 de oameni- partea cu adevărat surprinzătoare, însă, este legată de dimensiunea craniilor acestora, mai mari decât ale oamenilor obişnuiţi. Ulterior, poveşi conform cărora acestea ar fi rămăşiţele unei specii umane care trăia în subteran, au început să se răspândească.

5. Avionul vechi de mii de ani

India a fermecat o lume-ntreagă. De la noi, cele mai bune exemple sunt Eminescu şi Eliade, care s-au contopit cu cultura indiană, căutând nişte răspunsuri. Scrierile vechi sanscrite sau hindu conţin informaţii preţioase din toate domeniile, de la astronomie şi până la matematică. Anumite texte, vechi de mii de ani, vorbesc despre Vimala, o maşinărie capabilă să zboare. Există planuri detaliate, studii despre energia nucleară, despre electricitate, despre vortexuri cu ioni şi invizibilitate.

Poate ar trebui să ne uităm în trecut ca să mergem spre viitor? Mai mult ca sigur. Textele descriu un avion nuclear, lucru imposibil pentru acele vremuri. Cu toate acestea, există informaţii despre Mohenjo-Daro, un oraş care a fost ras de pe faţa pământului acum 3000 de ani. Studiile moderne au arătat că acolo există un nivel înalt de radioactivitate, iar oasele găsite sunt încărcate cu nivele mult mai mari faţă de cele de la Hiroshima sau Nagasaki. Să fii avut popoarele vechi de-a face cu energia nucleară?

Metamorfoza (XVII)

Posted on by racoltapetru6

De data aceasta, din trupul doborât se scurgea un sânge maroniu şi vâscos. În primul moment, Doina a rămas înmărmurită, neştiind ce s-a întâmplat, apoi, cercetând cu privirea scena dramei, a sesizat despre ce e vorba. Nu a dat importanţă noilor veniţi, ci s-a prăbuşit peste Paul, căutându-i rana şi încercând să-i oprească hemoragia. Plângea şi îl implora să nu moară, iar ,din când în când, îi cerceta pulsul. Comisarul îşi băgă pistolul în teacă şi mormăi:

– Ce scenă dezgustătoare!, apoi cu un glas poruncitor continuă:

– Nu vă holbaţi atâta! Aduceţi fetele la bord şi curăţaţi cabina asta.Tu ce mama dracu’ ai păţit?

Se adresa lui Jose care sângera şi el din belşug. Şedea pe podea, cu ambele mâini în jurul rănii de la piept şi cu privirea disperată. Stănescu nu se lăsă înduioşat şi continua să strige la el:

– V-aţi pus pe băute şi pe pocker, în loc să fiţi cu ochii în patru! Data trecută aţi eşuat şi mi-aţi făcut o mie de probleme, iar acum tot eu trebuie să vă scot din încurcătură. Ar trebui să fiu plătit dublu. Pedro, ia-l de aici până nu-şi dă duhu’.

Pedro era un ciocolatiu mic de statură şi cu un rânjet permanent pe chip. Se părea că avea oarece ascultare, fiindcă, la chemarea lui, au sărit cei doi fraţi Mendez, ajutându-l pe Jose să se ridice şi să iasă. Ceilalţi le-au ajutat pe cele şase tinere din barcă să urce pe vas şi apoi le-au condus la cabine. Comisarul Stănescu şi-a tras un scaun lângă Doina, care murmura mereu şi-l mângâia pe Paul, şi şi-a aprins un trabuc. După câteva fumuri, s-a adresat tinerei:

– Vezi unde s-a ajuns? Capăt de linie, draga mea. V-aţi băgat unde nu vă fierbea oala şi aţi pierdut tot. Dacă stăteaţi în banca voastră, rămâneaţi fericiţi şi, ce este mai important, în viaţă! Îţi dai seama că nu pot să te las să pleci de aici.

Zicând astea, îşi scoase din nou pistolul şi-l puse pe masă, la îndemână. Continuă:

– Am de ales între a te omorî şi a le spune băieţilor să te arunce în largul mării sau să dau dovadă de indulgenţă, să-ţi cruţ viaţa şi să te vând ca prostituată. Sunt sigur că valorezi bani frumoşi. Hmmm…cred că totuşi ar fi riscant să te las să ciripeşti, chiar şi peste ocean, deci cea mai sigură ar fi prima variantă. Ce zici, frumoaso?

Zicând acestea luă pistolul în mână şi îi scoase piedica. Atunci intră piticul zâmbăreţ cu ceilalţi marinari:

– Ce facem cu ei, domnu’ comisar?, întrebă Pedro, într-o română stâlcită.

– Le aruncaţi cadavrele în larg. Eu mi-am făcut treaba şi trebuie să mă întorc pe mal. E o noapte a dracu’ de nenorocită. Aveţi grijă cum navigaţi, să n-o mai daţi în bară şi de data asta.

Cu aceste recomandări, ţinti către Doina, dar în acel moment se auzi o voce, la megafon:

– Aici poliţia de coastă! Vă rugăm să ieşiţi pe punte şi să ne permiteţi accesul la bord!

Stănescu îşi ridică privirea spre ceilalţi şi ţipă la ei:

– Ce e asta? Ia vedeţi ce se întâmplă…

Marinarii au dat buzna afară şi, după un minut, Pedro reveni cu precizări:

– E o vedetă a poliţiei! Ce facem?

– Mama lor de nenorociţi!, se enervă comisarul. Porneşte motoarele şi bagă viteză! Dacă trag în noi, trageţi şi voi.

Piticul ieşi şi dădu nişte ordine, iar poliţistul se adresă fetei:

– Să nu crezi că m-am răzgândit. Dacă vom fi ameninţaţi, tu vei muri prima.

Apoi se grăbi şi el în furtună, având grijă să închidă uşa.

Vocile marinarilor se auzeau cu greu printre tunetele dese şi vântul ce bătea cu putere. La un moment dat a putut desluşi silueta lui Pedro lângă el, care ţipă:

– Nu putem porni din loc! Cred că s-au blocat elicele!

– Amândouă!? Cum mama dracului!?, urla comisarul agitând pistolul prin ploaie.

– Nu ştiu! Când am oprit motoarele totul era în regulă.

Megafonul continua să se audă:

– Aici poliţia de coastă. Vă rugăm să vă predaţi, altfel deschidem focul.

– Acum ce facem, domnu’ comisar?, ţipă piticul.

– Trageţi cu tot ce aveţi! Nu mă las eu prins!, răcni Stănescu cu ochii la ambarcaţiunea poliţiei.

Când au început să se audă focurile de armă, luminile de pe vedetă s-au stins şi se putea deduce că le dădea târcoale, precum un rechin prăzii sale. Trăgeau la întâmplare şi erau atenţi la orice indiciu vizual sau sonor, dar pe o asemenea vreme nu aveau speranţa să vadă sau să audă ceva util. În aceste condiţii, comisarul porni singur îndărăt spre cabină, pentru a o avea măcar pe fată în vizor, dar când să ajungă la uşă, văzu o siluetă mare ce se apropia în aceeaşi direcţie. Nu recunoştea cine ar putea fi şi îndreptă arma înspre ea, însă nu apucă să tragă fiindcă acea umbră se aruncă fulgerător spre el şi-l doborî. A încercat să se opună imobilizării, dar avea de-a face cu o forţă net superioară lui, a trebuit să cedeze şi să accepte cătuşele. Când au intrat înăuntru, a văzut că era vorba de comisarul Bud.

Trandafirul

Posted on by racoltapetru6

TRATAMENTE CU TRANDAFIRI

Cred că nu vom afla niciodată numele grădinarului care acum 4000 de ani a reuşit să obţină din măceşul modest, prima floare de trandafir. De atunci, regele florilor a fost proslăvit în poezii, legende şi mituri, a devenit emblema Orientului.

În mitologia creştină, trandafirul este simbol de caritate, de puritate sufletească şi iubire faţă de Dumnezeu. Dar, dincolo de toate aceste însuşiri graţioase, trandafirul este o sursă supremă de sănătate. Din antichitate şi până în prezent, trandafirul a fost preţuit nu numai pentru frumuseţea şi parfumul său deosebit, dar şi pentru calităţile lui vindecătoare.

Medicii antici aveau dreptate când scriau că trandafirul este un medicament natural universal. În medicina chineză şi tibetană, petalele de trandafir se foloseau pentru curăţarea ficatului de toxine, ridicarea tonusului organismului. Ceaiul aromat se recomanda pentru îmbunătăţirea vederii, auzului şi activităţii muşchiului cardiac la persoanele vârstnice.

Femeilor care nu pot să devină mămici, medicina orientală le propune siropul din flori de culoare albă şi roz, iar în caz de sterilitate masculină, siropul de flori roşii şi bordo. Persoanele afectate de depresie erau sfătuite să-şi stopească zilnic locuinţa cu infuzie de trandafir.

În Grecia antică şi mai târziu în Europa, medicii foloseau apa de trandafir în cazuri de afecţiuni psihice, boli de inimă şi de rinichi. Bolile de plămâni se tratau cu fumul petalelor uscate, iar bolnavilor de tuberculoză li se prescria inhalarea miresmelor de trandafiri proaspeţi.

REMEDII CU TRANDAFIRI

Petalele de trandafir

Se culeg dimineaţa, când aerul este curat şi umed, de preferat după o ploaie sau rouă abundentă. Se aleg florile complet desfăcute, dar nu veştejite. Ca să nu se piardă nimic din calităţile lor utile, florile nu se spală. Petalele se folosesc pentru prepararea leacurilor, în stare proaspătă sau uscată.

Stomatita

Se taie mărunt trei linguri de petale, se infuzează în două pahare de apă clocotită până la răcire şi se clăteşte gura de câteva ori în timpul zilei.

Conjunctivita

O lingură de petale uscate se infuzează în 200 ml de apă clocotită 30 de minute, apoi se strecoară şi se lasă la răcit. De câteva ori pe zi, se şterg ochii cu infuzie, iar înainte de culcare, tampoane de vată îmbibate cu infuzie se lasă pe pleoape 30 de minute.

Amigdalita

Se amestecă părţi egale de petale de trandafir (proaspete sau uscate) cu miere de albine. Amestecul se ţine în gură 20-30 de minute, apoi se scuipă. Se repetă de două ori pe zi, timp de 3-4 zile.

Paradontoza, stomatita

Pulberea din flori uscate amestecată cu miere de albine este un remediu pentru orice proces inflamator în cavitatea bucală. Cu amestecul aromat se frecţionează gingiile bolnave.

Răceala, bronşita, faringita, nevroze, avitaminoza

Se bea ceai din petale uscate de trandafir (o linguriţă la un pahar de apă fierbinte).

Spondiloza

Se macerează 7-10 petale de trandafir în 125 ml de ţuică timp de cinci zile. Locurile bolnave se frecţionează cu soluţie înainte de culcare, apoi se leagă cu un fular de lână sau blană de iepure.

Boli de piele

Pentru diminuarea iritaţiei în cazuri de eczemă, psoriazis, coşuri, erizipel, prurit alergic, pe locurile afectate se aplică un strat de petale proaspete, care apoi se fixează cu plasture sau tifon. Plăgile infectate şi arsurile se vindecă mai repede dacă se aplică zilnic câte un strat de petale proaspete.

Constipaţie

Se recomandă mestecarea meticuloasă şi înghiţirea a 8-10 petale proaspete de trandafir, de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

Accesele de migrenă, verij, greaţă, slăbiciune

S-a demonstrat ştiinţific că inhalarea aromei de flori de trandafir vindecă aceste afecţiuni. Persoanele cu sistemul nervos slab, predispuse la depresii, nevroze, trebuie să folosească de asemenea cât mai des inhalarea aromei de trandafir. Într-un lighenaş cu apă fierbinte, se pun câteva flori de trandafir şi se lasă în camera unde se află persoana afectată. Metoda dă rezultate şi în cazuri de răceală, gripă, guturai.

Astm bronşic

Amestecaţi zece linguri de petale de trandafir cu 500 g dovleac tocat, o lingură de frunze de patlagină tăiate mărunt şi un litru de vin roşu (natural). Amestecul se aduce până aproape de fierbere, apoi se ia de pe foc. După răcire, se adaugă două linguri de miere de albine. Se consumă câte o lingură, de cinci ori pe zi, timp de trei zile, apoi urmează o pauză de trei zile. Cura durează până la consumarea produsului. După o pauză de o lună, poate fi repetată.

ULEIUL DE TRANDAFIRI

Insomnie, depresie

Se inhalează, de mai multe ori pe parcursul zilei, aroma uleiului de trandafiri.

Angina pectorală

Bolnavilor li se recomandă purtarea unui medalion cu tampon de vată îmbibat cu o picătură de ulei de trandafir.

În caz de otită: 2-3 picături de ulei se picură în ureche, de trei ori pe zi.

Blefarită

Se ung pleoapele inflamate de 2-3 ori pe zi cu ulei de trandafir, timp de o lună. În acelaşi timp, se bea şi ceai din petale de trandafir.

Celulita

12 picături de ulei de trandafir se amestecă cu 100 ml ulei de măsline. Se frecţionează locurile cu probleme, după un duş cald.

Arsuri, ulcer, escară

Se aplică ulei de trandafir sub formă de comprese.

APA DE TRANDAFIR

Strămoşii ne-au lăsat secretele folosirii unui remediu uşor de preparat, care se numeşte apa de trandafir. O mână de petale proaspete sau uscate se pun într-un vas emailat sau de sticlă. Peste flori se toarnă apă fiartă şi răcită şi se lasă să infuzeze 5-6 ore.

Varianta rapidă: peste o lingură de petale se toarnă un pahar de apă fierbinte, se acoperă şi se lasă până la răcire.

Recomandări

Reumatism: se fac băi calde la picioare.

Dureri lombare: se aplică în zona lombară comprese fierbinţi cu apă de trandafir.

Răceală: înainte de culcare, bolnavii se încalţă cu şosetele înmuiate în apa caldă de trandafir şi stoarse puţin.

Vertij, ameţeală puternică: se leagă fruntea cu un prosop înmuiat în apa de trandafir rece.

Pentru ridicarea tonusului vital, corpul se înfăşoară strâns cu un cearşaf înmuiat în apa rece de trandafir. Deasupra se înveleşte cu un cearşaf uscat, apoi cu plapuma

Transpiraţie abundentă: corpul se şterge de două ori pe zi (seara şi dimineaţa) cu apă de trandafir. Concomitent, se fac de 3-4 ori pe săptămână băi cu frunze de nuc.

Encefalopatie traumatică, distonie vegetativă vasculară, nevroze: zilnic, timp de două săptămâni, se face o abluţiune a spatelui, de la zona cervicală, peste omoplaţi, cu apă de trandafir călduţă. Procedura se foloseşte şi de către oamenii sănătoşi pentru întărirea imunităţii şi ridicarea capacităţii de rezistenţă a sistemului nervos.

Alte metode: corpul se frecţionează uşor cu buretele îmbibat cu apă de trandafir. Ca efectul să fie mai puternic, spatele se bate cu un buchet de crenguţe de mesteacăn trecut prin apă, până la apariţia senzaţiei de căldură plăcută.

Procedura ajută şi bolnavii cu probleme ale aparatului locomotor, mai ales cu dureri de coloană, dureri lombare, depuneri de săruri.

Baia cu infuzie de trandafir este un remediu excelent pentru afecţiunile sistemului nervos, deoarece are efect de tonifiere, înlătură oboseala, anxietatea, ajută inima, curăţă pielea. Jumătate de pahar de petale se infuzează într-un litru de apă clocotită.Se acoperă vasul timp de 20 de minute, apoi tot conţinutul se toarnă în cadă. Dacă se adaugă şi 4-5 linguri de suc de sfeclă, efectul terapeutic va creşte considerabil. Pentru băi, puteţi folosi florile veştejite, din vază.

O licoare minunată,din Egipt

Posted on by racoltapetru6

Licoarea care te ţine în putere

În vremea faraonului Amenhotep al IV-lea, care şi-a luat apoi numele de Akhnaton, la porunca acestuia, a fost elaborată o reţetă miraculoasă, după care s-a preparat o băutură numită Antica. Oamenii de rând îi spuneau humus, adică pământ, sol. De fapt, licoarea apăruse mai demult, în vremea lui Amenhotep al II-lea. Ea era menită să îi menţină mereu în putere pe sclavii ce construiau marile piramide. Băutura aceasta curăţă bine vasele de sânge şi asigură o viaţă îndelungată.

Licoarea a fost preparată de preoţii egipteni, care cunoşteau tainele organismului, plantele -sălbatice şi cultivate- şi toate virtuţile acestora. Preoţii foloseau şi ei, la rândul lor, această băutură pe care o preparaseră, dar în doze mai mici, deoarece ei munceau mai puţin decât sclavii de la piramide şi, totodată, nu stăteau tot timpul în soarele arzător al deşertului.

Băutură cu usturoi şi lămâie

Licoarea egipteană, care avea şi rolul de a menţine şi regla echilibrul vitaminelor din organism, a primit numele de Antica, de la cele două componente: An -usturoi- şi Tica -lămâie. Cele două componente asigură toată gama de efecte miraculoase ale acestei băuturi.

Vitamina A sporeşte densitatea şi elasticitatea pielii, protejează limfa şi împiedică transpiraţia în exces. Usturoiul, care este bogat în vitamina A, mai conţine siliciu, iar acesta are un rol important în reînnoirea măduvei osoase şi hematopoeza (fabricarea de globule roşii tinere). Tot în usturoi se găseşte un element foarte rar, dar extrem de necesar- germaniul. Acesta favorizează formarea ţesutului muscular.

Prepararea miraculosului remediu

Se folosesc patru lămâi măricele, bine coapte, cu coaja subţire, şi trei căpăţâni de usturoi. Lămâile se spală şi se şterg, apoi se stoarce zeama într-un vas de sticlă, foarte curat (borcan). coaja şi pulpa rămase se dau prin maşina de tocat şi se pun într-un alt vas (borcan). Căpăţânile de usturoi se curăţă, iar căţeii se zdrobesc (ca pentru mujdei). Zeama lămâilor, cojile şi pulpa (date prin maşină) şi mujdeiul de usturoi se pun într-o oală emailată; după ce s-au amestecat bine se toarnă în oala de doi litri apa fiartă şi răcită. Oala se leagă cu o bucată de tifon pus în două şi se pune în frigider pentru 72 de ore. Nu trebuie să ne temem că frigiderul va prinde miros de usturoi- lămâia îl face să dispară.

După cele trei zile (72 de ore), conţinutul din vasul emailat se strecoară prin patru straturi de tifon, se pune în două sticle de câte un litru şi se închid etanş. Licoarea se va păstra la frigider.

Administrarea acestui leac se va face timp de cinci zile, de câte patru ori pe z, câte 50 ml, cu 30 de minute înainte de masă. Apoi se face pauză timp de zece zile, după care procedura se repetă. Cura durează cinci luni, după care se face pauză timp de două luni. Prin folosirea acestei licori se previne orice tip de răceală, organismul are la dispoziţie un excelent tonic (îndeosebi primăvara). Se recomandă să fie folosit chiar şi de către persoane perfect sănătoase.

Acest preparat poate fi considerat un remediu universal, deoarece este capabil să vindece aproape toate afecţiunile tractului gastro-intestinal şi disfuncţiile hepato-biliare (mai puţin calculoza biliară şi afecţiunile de vezică biliară). Preparatul curăţă rinichii, dezinfectează căile urinare, vindecă stenocardia, restabileşte inima după infarctul de miocard, grăbeşte resorbţia cicatricelor postoperatorii.

Dacă se fricţionează cu acest decoct rădăcina părului şi se pun chiar comprese, dispar senzaţiile de mâncărime şi mătreaţă. În cazul mirosului neplăcut al gurii, se clăteşte gura cu decoct şi se înghit 1-2 guri. Preparatul curăţă intestinul subţire, înlătură avitaminozele şi constipaţiile. De asemenea, este un remediu în scorbut şi în tuberculoze.