Cafeaua de dimineață și țigara. Doar cu astea a mai rămas? Ah, să nu uite că e sănătoasă, asta pentru a vedea jumătatea plină a paharului. Dar banii au ajuns în posesia studentului Victor, care i-a dorit cash. Pentru asta a venit cu o geantă potrivită și un haidamac pe post de bodyguard. Nici de Virgil nu mai avea parte: relația s-a răcit brusc și ea a trebuit să se mute înapoi, în camera devenită atât de rece și apăsătoare. Noroc, totuși, că nu o înstrăinase. Nu ar fi suportat să stea cu părinții nici măcar o zi, tocmai pentru că nu voia compătimire. Nici cu serviciu nu a avut prea mult succes. Obținuse doar promisiunea șefului că o va anunța când se eliberează un loc. Însă masa de la cafenea era liberă și mereu primitoare. La asta s-a adăugat și privirea bucuroasă a Verei, o picoliță drăguță și mereu zâmbitoare.

– Bună dimineața!, a întâmpinat-o vioi tânăra, la doar un minut după ce s-a așezat la masă. Mă bucur să te revăd, domnișoară elegantă.

Deși diferența de vârstă era de aproape zece ani, Rodicăi nu-i plăcea să i se spună „dumneavoastră”.

– Bucuria e reciprocă, Vera! Chiar m-aș bucura să-mi ții companie la o cafea, mai ales că nu am mai pălăvrăgit de mult.

– Vin imediat, numai să-mi fac un pic de timp, răspunse fata și se roti ca un titirez spre câțiva clienți proaspăt veniți.

Nu a durat mult și a revenit cu cafelele aburinde și cu două țigări.

– Din partea casei, cum s-ar spune, zise ea chicotind.

– Ooo, mulțumesc, dar chiar nu era cazul. Doar eu te-am invitat!

– Nu, nu! De data asta fac eu cinste. Am servit două luni la mare și am făcut bani frumoși. E drept că a fost obositor…

– Mă întrebam eu de ce nu te-am mai văzut în ultima vreme.

– Din ziua în care ți-a fost pătată rochia. Dar văd că o porți chiar acum și nu se observă nici urmă de cafea. Extraordinar! A plătit tipul curățarea sau ți-a luat alta identică?

Rodica oftă și aprinse pe rând țigările amândurora.

– A plătit destul, săracul. Poate am făcut o scenă de isterie, dar cred că eram foarte supărată.

– Eee… de parcă eu n-aș fi făcut la fel. Mă mir că nu a intervenit și doamna Stela, doar era la masa din colț și a văzut tot.

– Ești sigură? Nu țin minte să-mi fi spus… Probabil n-a vrut să mă supere cu asta, din jenă.

Vera chicoti complice și îi trase cu ochiul, semn că se gândea la altceva.

– Dar ia spune-mi, nu ți-a căzut cu tronc tipul? Deduc că v-ați mai întâlnit.

– Care tip?… Aaaa, roșcatul…

– Eu mă refeream la cel care ți-a pătat rochia. Ai cunoscut și un roșcat?

– Nu, nu. Despre el vorbeam și eu…

– Atunci de ce-i zici roșcat?

– Păi nu are părul roșcat? Plus că-i și mai scund decât mine, deci nu-i genul meu.

Fata o privi contrariată.

– Ce tot vorbești acolo? Băiatul ăla avea un păr negru, precum al tău, și era mai înalt cu o palmă decât tine. Doar eu i-am dat cafeaua și l-am cântărit bine. Cam aiurit, dar drăguț.

Era rândul Rodicăi să rămână ca la dentist, după care să-și acopere gura cu mâna, într-un gest disperat de a-și înăbuși o exclamație zgomotoasă, și nu de durere fizică. A fost un moment din acelea în care simți că atmosfera care te înconjoară se sparge în capul tău, rănindu-te cu mii de cioburi. Momentul în care realizezi că ești un pion insignifiant care tocmai a fost sacrificat pentru mofturile unui rege tiranic. Clipa când îți dai seama că ai fost jucat pe degete, ca un copil inocent ce se credea matur, că ai fost păcălit atât de amarnic, încât îți pierzi de tot încrederea în tine, în oameni, în viață…

– Iartă-mă, Vera… Se vede că eram prea supărată pentru a reține astfel de detalii. Poți, te rog, să-mi descrii cât mai exact persoana în cauză, dar și întâmplarea?

Picolița inspectă cu privirea mesele și se scuză puțin. Se întoarse după câteva minute și îi îndeplini dorința, deși se arătă mirată de solicitare. Cuvintele ei cădeau ca niște pietre în hăul adânc al disperării, resimțit de Rodica până în stomac. Acolo unde ar fi fost de așteptat să simtă fluturii iubirii, acum se zbăteau lilieci cu gheare, ce încercau să-i ajungă până în gât și să o sugrume. Era din ce în ce mai clar că fusese înșelată copios de Stela, de studentul cel roșcat și poate chiar de Virgil. În jurul ei se țesuse un complot în care toți și-au jucat perfect rolul, iar ea a picat ca o muscă cretină în plasă. Se dovedea că Stela văzuse scena cu biletul de loto, iar pentru a pune mâna pe el îl racolase pe Victor, pe care l-o fi plătit să mintă cum că el ar fi fost cel ce și-a uitat biletul. Condiția era să aibă drumuri prin zona în care s-au jucat numerele câștigătoare.

Cum a putut fi atât de naivă și să dea banii fără o cât de mică investigație? Și acum ce trebuia să facă? Să plece capul și să înghită gălușca rușinii sau să încerce recuperarea banilor? Ceea ce însemna și reabilitarea în fața celor care au umilit-o, dar mai mult în sinea ei.