Odată cu începerea noului an școlar, mă înscriu și eu în rândul participanților la competiția SuperBlog 2015. Am așteptat această zi, tocmai pentru a sublinia caracterul cel mai important pentru mine: atmosfera nostalgică de școală pe care o resimt de fiecare dată când primesc note, bucuria și tristețea generată de aici, interesul și admirația față de cele mai bune realizări și visul din fiecare etapă de a câștiga unul din premiile puse în joc.
Sunt sigur că n-o să fie ușor în cele două luni de muncă și inspirație la comandă, dar cu atât mai mare va fi satisfacția fiecărui advertorial punctat, dar mai ales la final, când sper că voi face parte din nou dintre finaliștii care au făcut față acestui maraton. Până acum m-am ținut de cuvânt și sper să nu (mă) dezamăgesc nici de această dată.
Vreau să urez mult succes celorlalți competitori, să-i felicit pe organizatori și să le mulțumesc sponsorilor care apreciază talentul și creațiile bloggerilor! De asemenea, mult spor la treabă și contestații cât mai puține celor care fac parte din juriu! Am încredere în obiectivitatea lor și îi asigur că eu nu voi fi niciodată printre cei care vor contesta vreo anumită lucrare a vreunui concurent. Mă mulțumesc să-mi caut și să-mi îndrept lipsurile mele și să apreciez calitățile celorlalți artiști ai cuvintelor. Să câștige cei mai buni și să se bucure cât mai mulți!