Top şase: cele mai ciudate fenomene ale naturii

În Valea Morţii din Statele Unite ale Americii se petrece un fenomen extraordinar, pietrele care se mişcă singure, pe un deşert pustiu. Timp de mai multe decenii, oamenii de ştiinţa au teoretizat mai multe explicaţii în acest caz. Unii spun că pietrele care cântăresc chiar şi 108 kilograme se pot deplasa singure câţiva metri. Ele pot ajunge şi la 320 de metri pe an. Mişcarea s-ar datora vântului puternic, temperaturilor scăzute din timpul nopţii şi solului umed din timpul zilei, dar acest lucru nu explică direcţia diferită a mişcărilor pietrelor. Dacă temperaturile vor începe să crească, fenomenul ar putea dispărea în câţiva ani.

Structura Richat din Mauritania, Africa, este vizibilă din spaţiu datorită diametrului său de 50 de kilometri. Cercetătorii au crezut că este un crater de impact, dar este o eroziune în formă de cercuri concentrice. Privită din spaţiu, structura Richat pare a fi un ochi. Se află la o înălţime de 400 de metri deasupra nivelului mării.

Ploaia cu peşti este un fenomen ciudat, dar real în Australia. Fenomenul a avut loc în 1974, 2004 şi 2010. Oamenii au crezut că a venit Apocalipsa, dar specialiştii au spus că este vorba de un fenomen extrem de neobişnuit care apare din cauza unei tornade. Aceasta din urmă poate ridica peştii cu tot cu apă până la o altitudine de câţiva metri şi astfel se produce fenomenul.

Norii Mammatus, reprezintă un fenomen extrem de rar. Aceştia sunt formaţi dintr-un model celular, un fel de “pungi” care atârnă la baza norilor. Compuşi din gheaţă, norii Mammatus se pot extinde până la 400 de kilometri în fiecare direcţie, pornind de la “norul matcă”. Se formează înaintea furtunilor puternice de vară. Nu se ştie încă cum se formează norii Mammutus.

Râul Tinto care izvoreşte din Munţii Sierra Morena din Andaluzia, Spania, se află într-o zonă cu aspect sterp, chiar selenar. Aici NASA a realizat multe experimente datorită faptului că există asemănări cu planeta Marte. Râul are o culoare roşie-cărămizie datorită cantităţii foarte mari de fier şi are o apă extrem de acidă. Acest fapt este cauzat de existenţa unei bacterii aerobe care se hrăneşte cu fier şi sulfide.

Beppu este o regiune din Japonia care găzduieşte 2.000 de gheizere. Denumirea de “Cele Nouă Iaduri” provine de la izvoarele cele mai importante din zonă. Umi Jigoku este un izvor din Japonia care are o apă atât de fierbinte încât poţi fierbe un ou. Shiraike Jigoku are ape albe fierbinţi, culoarea fiind datorată cantităţii ridicate de calciu. Tatsumaki Jigoku este un gheizer care aruncă apă o dată la fiecare 30 de minute, apă cu o temperatură de circa 105 grade Celsius.

Mâncaţi fructe pe stomacul gol

*Fructele sunt compuse în principal din fructoză (care poate fi uşor convertită în glucoză),restul este compus în principal din apă (90-95%).

*Acest lucru înseamnă că curătă şi hrăneşte corpul dumneavoastră în acelaşi timp.

*Singura problemă cu fructele este faptul că cei mai mulţi oameni nu ştiu cum să le mănânce pentru a asimila în mod eficient nutrienţii din ele.

*Trebuie ca ÎNTOTDEAUNA să mâncăm fructele pe stomacul gol.De ce?

*Motivul este că fructele nu sunt digerate în stomac,ci în intestinul gros.

*Fructele trec rapid de stomac şi ajung în intestin,unde îşi eliberează sucurile.Dar dacă există carne,cartofi sau amidon în stomac,fructele sunt prinse aici şi încep să fermenteze.

*Dacă aţi mâncat un fruct ca şi desert după cine şi petreceţi restul nopţii cu greutate în stomac şi un gust neplăcut în gură,este pentru că nu aţi mâncat corect.Trebuie să mâncăm întotdeauna fructele pe stomacul gol!

*Nu trebuie să beţi sucuri de fructe din cutii sau recipiente de sticlă.De ce?Mai întotdeauna sucul din conserve este încălzit în timpul procesului de producţie şi structura sa iniţială devine acidă,şi are în plus adăugaţi conservanţi.

*Care este cea mai bună afacere pe care poţi s-o faci? Cumpără-ţi un storcător de fructe.Vei putea să bei sucul extras cu storcătorul,numai din fructe proaspete,pe stomacul gol.Sucul este digerat atât de repede că veţi putea mânca un snack după doar 15-20 de minute.

*Dr. William Castillo,şeful de cardiologie al celebrei clinici Framington din Massachusetts,a declarat că fructele sunt cele mai bune alimente pe care le putem mânca pentru a ne proteja contra bolilor de inimă.El spune că fructele conţin bioflavonoide,care împiedică îngroşarea sângelui şi blocarea arterelor.De asemenea ele întăresc vasele capilare,vasele capilare fragile fiind aproape întotdeauna cauza hemoragiilor interne şi a crizelor cardiace.

*Un singur lucru vreau să păstraţi mereu în minte când vă gândiţi la fructe: cum începeţi ziua?Ce mâncaţi la micul dejun? Credeţi că e o idee bună să vă daţi jos din pat şi să vă umpleţi stomacul cu o cantitate imensă de alimente (în principal cafea),care vă vor lua toată ziua să le digeraţi?

*Bineânţeles că nu…Aveţi nevoie de o cantitate mică de alimente uşor de digerat,fructe pe care corpul le poate absorbi rapid şi care vor ajuta la curăţarea acestuia.

*Dimineaţa,în timpul zilei,sau când este posibil şi confortabil,nu mâncaţi altceva în afară de fructe proaspete şi sucuri de fructe făcute pe loc.Faceţi astfel cel puţin până la prânz,în fiecare zi.Cu cât mai mult timp veţi avea în corp doar fructe,cu atât ele vor fi mai eficiente în purificare.

*După ce vă veţi schimba acest obicei de a vă umple corpul cu alimente la început de zi,veţi experimenta o explozie de vitalitate şi energie atât de intense încât vi se va părea incredibil.Încercaţi asta  timp de 10 zile şi veţi constata singuri.

*Chinezii şi japonezii beau ceai fierbinte (de preferat ceai verde),în timpul mesei.

*Nu beţi niciodată apă de la gheaţă sau băuturi cu gheaţă.

*Băuturile îngheţate consumate în timpul sau după masă vor solidifica substanţele grase din produsele alimentare, ceea ce va încetini digestia.Ele vor reacţiona cu acidul gastric şi vor fi absorbite de intestin mai repede decât alimentele solide,mobilizând intestinul şi făcând ca substanţele grase să rămână aici mai mult timp.

*Serviţi un ceai fierbinte sau chiar apă fierbinte după masă.Pe lângă că va uşura digestia şi va înmuia gerăsimile care vor fi evacuate mai repede,vă va ajuta de asemenea să pierdeţi din greutate.