S-a trezit odihnită, după un somn lung şi plin de vise ciudate. Scaunul lui Ghiţă era gol şi din bucătărie răzbătea un miros de prăjeală. Ceasul arăta ora nouă şi bărbatul nu a trezit-o! Tocmai voia să-i reproşeze, când acesta i-a venit în întâmpinare cu o farfurie ce afişa două ochiuri româneşti:

– Mi-a fost milă să-ţi întrerup odihna, când am văzut ce bine dormi. Oricum, o făceam acum, pentru că ţi-am pregătit un mic dejun specific burlacilor. E ceea ce ştiu eu să fac mai bine, în afară de cartofi pai cu friptură. Ia până nu se răceşte!

Doina se ridică din pat şi se scuză:

– Trebuie să fac întâi un duş. Se poate?

– Absolut. Stai să-ţi aduc un prosop.

În timp ce fata se delecta sub un jet de apă fierbinte, a sunat telefonul. Era Mafaldea, care-l anunţa că trebuie să sosească poliţistul đin Baia Mare şi să-l aştepte acasă, de unde o va prelua pe fată. I-a spus şi Doinei, după ce a ieşit din baie şi în timp ce mâncau ouăle răcite, apoi au continuat să se contrazică pe marginea modului în care vor acţiona mai departe. Fiecare avea ideea lui şi nu voia să facă niciun compromis. Pe la amiază, s-a auzit soneria de la uşa, iar în pragul ei era nu era nimeni altul decât comisarul Bud, însoţit de un poliţist. A intrat tăcut, dar se vedea pe el că avea multe de zis. Cu primele cuvinte l-a prezentat pe agentul de lângă el:

– Dumnealui e agentul de serviciu Butnaru Ion şi l-am luat din maşina care vă supraveghea. Nu are rost să stea afară şi nu ar refuza o cafea, dacă aveţi.

Ghiţă îi pofti pe scaune şi se grăbi să pună în ceşti. Bud a luat loc, a scos o ţigară şi a aprins-o în tăcere. După care, scărpinându-se în creştetul capului, s-a adresat cu un calm forţat fetei:

– Numai de asta n-aveam nevoie acum! E sfârşit de săptămână şi în loc să mă bucur şi eu de odihnă, ca tot omul, trebuie să călătoresc toată noaptea cu trenul până la celălalt capăt al ţării. Nu înţeleg de ce nu te-au închis dracului aici şi să ne scutească pe noi de cheltuieli şi timp pierdut! Toate astea pentru ce? Merit asta la vârsta mea? De ce nu puteai să fii şi tu ca ceilalţi oameni? De ce toate astea?

Doina arăta spăşită ,cu capul plecat şi aruncându-i câte o privire scurtă. Zise încet:

– Pentru că îl iubesc…

– Asta e scuza ta? Pentru asta întorci două judeţe pe dos şi pui lumea pe drumuri? De aceea a trebuit să încalci legea de nenumărate ori? Uite ce e domnişoară: şi alţii se iubesc, şi alţii au probleme, dar pentru asta nu comit fărădelegi precum dumneata!

Comisarul nu se mai controla şi ţipa gesticulând larg, cu mâinile lungi ca nişte tentacule. Era roşu la faţă şi nervos. Se opri puţin ca să bea o gură de cafea şi să mai aprindă o ţigară. Apoi continuă cu acelaşi ton o bună bucată de vreme şi termină cu indicaţiile:

– Agentul Butnaru o să te aducă la gară. La ora 18.30 avem tren spre Bucureşti, iar de acolo legătură spre Baia Mare. Eu o să fiu acolo cu biletele. Acum trebuie să merg la comisarul Stănescu pentru a completa nişte hârtii şi a semna de preluare. Ioane, ţi-o las în primire, dar ai grijă să n-o pierzi din ochi.

Tânărul agent se ridică zâmbind, odată cu comisarul, şi îl salută la plecare. L-a condus până la uşă, asigurându-l că totul va fi în regulă. Apoi a revenit tăcut la cafeaua lui. Până la şase mai aveau câteva ore şi căutau să omoare timpul făcând conversaţie. Agentul, mai reţinut, răspundea succint la întrebările care-l vizau. Era în primul lui an de activitate şi nu era căsătorit. Poate tocmai de aceea a fost ales pentru această misiune plictisitoare, mai ales că era weekend. Fiind moldovean de origine, ca şi Ghiţă, au început să-şi amintească împreună peisajele mirifice ale acestui străvechi meleag. Doina îi privea, dar mintea ei era ocupată cu un subiect mai complicat.

Pe la ora patru i-a întrerupt întrebându-i dacă nu le e foame și adăugând:

– De la ochiurile de dimineaţă mi s-au lungit urechile, iar stomacul macină în gol.

– Mă duc să i-au ceva la pachet!, a propus Ghiţă.

Fata se oţărî:

– Iară mâncare nesănătoasă! Aş mânca o ciorbă, o salată de creveţi. Să mergem la un restaurant. Fac eu cinste.

Ghiţă se uită bănuitor la ea şi apoi la agent. Acesta nu era de acord, dar Doina plusă:

– Haide, Ionică, doar nu crezi că am să fug! Vrem să mâncăm şi noi ceva, căci burlacul ăsta nu are nimic pe acasă şi ieri m-a înfundat de pizza. O să stau la masă lângă tine, să nu mă scapi din ochi.

Nevrând să pară prea suspicios sau neajutorat, tânărul cedă, dar îi ceru promisiunea că nu va încerca să-i facă probleme. A primit cuvântul fetei şi au pornit spre maşina de supraveghere a poliţistului. Doina a insistat ca Ghiţă să vină cu maşina lui, să nu trebuiască să se întoarcă pe jos acasă. Au găsit un restaurant pe placul fetei şi o masă mai ferită. Tânăra a comandat trei feluri de mâncare şi i-a îndemnat pe bărbaţi să aleagă ce le place, fără să se uite la preţ. Le era foame la toţi trei şi o asemenea ofertă era binevenită. Au gustat şi un vin bun, iar atmosfera era destinsă.Înainte de desert, Doina s-a scuzat că trebuia să meargă la toaletă, ceva firesc după o masă ca aceea. Agentul nu a avut nimic de obiectat şi a continuat dialogul cu Ghiţă. S-au scurs vreo 20 de minute şi fata nu mai apărea. Când şi-a dat seama, poliţistul s-a făcut alb la faţă, a sărit de pe scaun, căutând toaleta femeilor și intrând acolo fără jenă, însă nu era nimeni. A ieşit val-vârtej afară şi a văzut că maşina lui Ghiţă lipsea. Omul era lângă el şi se căuta prin buzunare. Zise cu părere de rău:

– Nu ştiu cum sa-ntâmplat, dar mi-a subtilizat cheile. Crede-mă că nu am ştiut nimic!

– Am pus-o de mămăligă!, se plângea tânărul. Cred că o să mă dea afară! Ce mi-ai făcut tu, fato!? Şi mi-ai promis…

– Lasă că şi eu sunt de vină. Să mergem la gară şi să-l informăm pe comisar, apoi vedem noi ce e de făcut. Haide…