Într-o zi, pe o terasă,
Întâlniți la ”una mică”
Ce se tot umplea pe masă,
Povesteau Ghiță și Lică.

Familiști de ceva vreme,
Fără de copii, niciunul,
Dezbăteau aceleași teme,
În timp ce-și fumau tutunul.

Mai de asta, mai de aia,
Printre știrile modeste,
Lica a propus trăsnaia:
Să facă schimb de neveste!

– Ai văzut că e frumoasă
Și fără vreun pic de fiță,
Lia mea ți-e bună-n casă,
Zise-acesta către Ghiță.

– Ana mea-i la fel de faină
Și deloc nu este proastă,
Dar te plictisești de-o haină,
Darămite de-o nevastă.

Soațele-au fost întrebate
Și, fără vreo supărare,
S-au arătat încântate
Să facă rocada mare.

Despărțirea a fost scurtă,
Ca un troc făcut la piață,
Și, după câte o nuntă,
Au început altă viață.

În căsnicia cea nouă,
Resimțind numai plăcere,
Cuplurile amândouă,
Au trăit trei luni de miere.

Lia a fost prima care
S-a săturat de hachiță
Și-a plecat în lumea mare,
Abandonându-l pe Ghiță.

Lică  a primit de veste
Și reproșuri, totodată,
Că în schimbul de neveste,
A lui a fost o… stricată.

Dar el a răspuns cu bine:
– N-am vrut să te-nșel, știi asta,
Și pentru că țin la tine
Îți dau înapoi nevasta.

Ghiță a-nceput a geme:
– E drept că mi-ar pansa rana,
Dar mă tem că-n astă vreme…
Ai stricat-o și pe Ana.