Din vremea când eram copil,
Mă străduiam să fiu util
La orice lucru, cât de greu,
Voiam să pun mâna și eu.

Pe vremea când eram școlar,
Aveam speranțe-n buzunar,
Dar îmi era atât de clar
Că am s-ajung milionar.

Când am ajuns să m-angajez,
Să-mi dau obolul, să creez,
Am fost somat să mă abțin,
Mi se cerea doar să mă-nclin.

Venit-a vremea să mă-nsor,
Pășind în doi spre viitor,
Și ne-a unit un jurământ
Ce s-a pierdut ca frunza-n vânt.

Prin anii ce s-au adunat,
Credeam că voi fi respectat,
Dar prețuire o găsești
Numai dacă te-mbogățești.

Și-acum, la cel din urmă prag,
Parcă simțim un regret vag:
Viața s-a scurs, gândim altfel,
Doar vremurile sunt la fel.