Când vezi că vine muntele la tine,
Chiar dacă numele tău nu e Mahomed,
Și nici alunecare de teren nu pare,
Să știi că în sufletul tău a înverzit un arbore,
Iar pădurea vrea să-l integreze în ea.

Când simți că râul iese din matcă să te cuprindă,
Deși nu sunt motive de inundație,
Înseamnă că ți-a perceput frământările
Și dorește să le spele de gândurile mâloase.

Când adierile din jur devin mai insistente,
Fără să fie alte semne de furtună,
E posibil ca vântul să-ți bată din interior,
Pentru a-ți înteți doruri ce dau să se stingă.

Când vezi dealul coborând spre casa ta,
Nu întotdeauna e alunecare de teren,
Poate e invitația lui de a-l urca,
Pentru a-i obloji coastele rănite.

Când simți că se cutremură pământul,
Dar seismografele rămân nepăsătoare,
E modul în care planeta îți transmite
Zbuciumul nedepistat de aparate.