Nu mă lăsa să mor de dor,
Aprinde lumina-n pridvor,
Că am să vin încă o dată
Să mai respir din tine, fată.

Nu mă lăsa nici să trăiesc,
Căci mă topesc când te privesc
Și-mi dai fiori de nemurire,
Sorbindu-te dintr-o privire.

Nu mă lăsa să mă-ntristez,
Căci s-ar putea să dezertez,
Aprinde-mi puzderii de stele
Și du-mă aproape de ele.

Nu mă lăsa prea fericit,
Să cred că sunt oricum iubit,
Și prin această siguranță
Să mă cufund în ignoranță.

Nu mă lăsa singur vreodat’,
De nimbul tău neprotejat,
Și să devin, prin rătăcire,
Un sclav pentru altă iubire.