* Drumul spre lumină te poartă pe multe cărări întunecate.
* Degeaba îți faci sutană pe măsura ta, dacă tu nu ești făcut pe măsura ei.
* Timpul se comprimă pentru cei grăbiți și se dilată pentru aceia care au răbdare.
* Nu e nevoie să murim pentru a ajunge în iad, deja ni-l facem pe Pământ.
* Cele mai promițătoare zile sunt acelea care încep de dimineață devreme.
* Dorurile cele mai apăsătoare sunt acelea de care vrei să scapi mai tare.
* Norocul e ca și ploaia: face mai mult rău dacă vine în cantitate prea mare.
* Chiar și o copilărie cu multe lipsuri îți poate rămâne în amintire ca una frumoasă, dacă îți selectezi doar amintirile plăcute.
* E bine să crezi că lumea e bună, de fiecare dată după ce ai fost dezamăgit de ea.
* Simți că ești fericit când frumusețile îți încântă ochii, iubirea îți încălzește inima și împlinirile îți bucură sufletul.
* Deși prostia și domnia se plătesc, doar cea din urmă vine și cu beneficii.
* Mulți pretind că sunt în căutarea unui suflet bun, dar puțini au și răbdarea să-l descopere.
* Dacă te obișnuiești să trăiești în minciună, vei ajunge să crezi că adevărul e o năpastă.
* În absența luminii, mintea omului e mai ușor de manipulat.
* Inteligența Artificială e constituită din suma numeroaselor inteligențe naturale.
* Nu e recomandabil să te joci cu viața, chiar dacă ți se pare că uneori se joacă ea cu tine.
* Între impresii și convingeri e o cale la fel de scurtă ca între prejudecăți și mentalitate.
* Numărul bogaților de pe planetă crește cam în aceeași măsură cu cel al infractorilor.
* Când o femeie plânge în fața ta, ai datoria să-i oferi un umăr de sprijin și brațele pentru mângâiere.
* Cinstește realizările semenului tău, dar numai după moartea lui să-i slăvești și numele.
* Omul e un prădător, iar prada cea mai râvnită sunt alți oameni.
