O zi de școală în internat

Posted on by racoltapetru6

Am auzit multe păreri nefavorabile despre condițiile actuale din internatele școlilor, precum și multe întâmplări tragice cauzate de educatori sau din lipsa condițiilor necesare. Nu cunosc decât ceea ce s-a vehiculat în mass-media, dar e suficient să-mi fac o idee neplăcută în ceea ce privește viața pe care o suportă elevii găzduiți în astfel de instituții. Subiectul m-a făcut să-mi reamintesc momente din cei zece ani de școală la internat – din care șapte în comuna clujeană Jucu – deși au trecut câteva decenii de atunci, iar unele amănunte se poate să le fii uitat sau modificat involuntar în timp.

– DEȘTEPTAREAAA!!!

Era cel mai nesuferit cuvânt, pe care-l auzeam în fiecare dimineață la ora șase fix, urmat de o lumină orbitoare care punea stăpânire pe dormitor și ne curma brus somul dulce. De obicei era rostit de un educator masiv, posesorul unei voci puternice și a unei nuiele ce vibra în mână. Cu ochii încă acoperiți de pleoapele strânse involuntar, cei mai mulți săream din pat instantaneu și ne făceam impecabil paturile. Știam că la a doua vizită, după ce-și făcea rondul prin toate dormitoarele, cel care mai rămânea în pat sau nu-i era întins cearșaful perfect risca să fie altoit cu arma cea usturătoare. Apoi, ne încolonam în șir indian și o porneam militărește spre baie, având în dotare săpunul, pasta și periuța de dinți. Orice ieșire din rând sau abatere de la ritual era promt sancționată verbal sau cu sfânta nuielușă, după caz sau în funcție dispoziția tovarășului Fălticeanu. De fapt era un om bun la suflet, numai că ținea la disciplină și la respectarea autorității.

După revenirea în dormitor și echiparea rapidă, coboram fiecare clasă separat la sala de mese, pentru micul dejun de la ora șapte fix. Ceaiul și dulceața (marmelada) erau cele mai întâlnite oferte la prima masă a zile. Peste o jumătate de oră, ne făceam intrarea în clase. Cei mai silitori recapitulau succint subiectele învățate la meditații, alții se manifestau zgomotos pe holuri sau în bănci, iar unii așteptau sosirea profesorilor din Cluj, cu autobuzul de 7.30. Astfel puteam să aflăm care dintre ei nu au venit și să sperăm la câte o oră liberă.

Eu mă bucuram de absența profesorilor de chimie și fizică, dar mă întristam când nu-și făceau apariția cei de limba română și geografie. Prima era o Doamnă foarte apreciată de toți elevii, iar al doilea avea o metodă de predare plăcută și eficientă. După ce ne arăta, de exemplu, toate țările Europei, ne testa imediat pe cei care voiau, cu o altă hartă, pe care era numai granițele statului, fără nume. Cel care reușea să răspundă consecutiv la trei întrebări, primea pe loc un zece mare și valoros. De aceea eram foarte atenți, cei mai mulți dintre noi.

Ora nu se termina până ieșea profesorul din clasă, clopoțelul fiind doar un reper ce putea fi ignorat un timp nedefinit, chiar și până la începutul celeilate ore. În pauza mare, pe la 10.00 sau 11.00, primeam câte o gustare constând în napolitane (Eugenia), rahat sau turtă dulce. Prânzul se servea începând de la ora 13.00, în două serii. Ne străduiam să ajungem primii la o masă liberă, pentru a pune mâna pe trofeu: porția de pâine care avea în componență și colțul, fiind mai mare. Niciodată nu ne-am ridicat sătui de la masă, chiar dacă uneori se mai dădea și supliment. Uneori aveam surpiza să primim și desert, compus de obicei din câte un măr, strugure, portocală (!).

Până la ora 15.30 era lumea noastră, perioada cea mai lungă de libertate și joacă prin curte, pădurea din apropiere, malul Someșului sau în interiorul clădirii, după cum ne permitea vremea. Urma „meditația”,sub supravegherea educatorilor, până la 19.00, cu întrerupere de o jumătate de oră, în care primeam încă o gustare dulce. După servirea cinei, cu toții speram la permisiunea de a vedea măcar un film serial la TV. Pe atunci eram înnebuniți după Sfântul, Campionii, Răzbunătorii, Baronul, Ivanhoe și alte producții de acest gen. Dar rareori aveam bucuria să ne lase pedagogul – în urma consultării cu directorul școlii – mai mult de o jumătate de oră după ce veneam de la masă. Stingerea se dădea pe la 21.00 – după periplul obligatoriu la baie, la fel ca dimineață – dar hârjoneala și discuțiile țineau până simțeam oboseala și pe moș Ene cum ne dă târcoale.

Cam așa se derula o zi obișnuită de școală în internatul de la Jucu, din acea perioadă. Firește că încăierările erau inevitabile și era o zi bună când nimeni nu ajungea la infirmerie, cu capul spart sau dinți scoși. Acum, lucrurile s-au schimbat și acea școală are o altă destinație. Dar amintirile ni le împărtășim uneori între noi, foștii colegi din toate colțurile țării, de câte ori avem ocazia. Per total a fost frumos și educativ, mulți dintre noi învățând ce e ordinea și disciplina, valori premergătoare unui caracter armonios și o viață cumpătată.

Bunătatea este înnăscută sau învățată?

Posted on by racoltapetru6

Altruismul este declanșat și stimulat de o serie de factori de mediu și nu este o calitate pe care oamenii o dobândesc prin naștere, potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.

maini

Originea altruismului, privit ca o calitate dobândită prin naștere sau prin educație, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute concepte în psihologie.

Doi profesori de psihologie au realizat o serie de experimente pentru a demonstra că altruismul este declanșat de o serie de factori de mediu, nefiind o calitate pe care oamenii o dețin încă de la naștere.

În 2006, autorii unui studiu realizat pe copii în vârstă de 18 luni au descoperit că aceștia doreau să îi ajute pe voluntarii din experiment, fără ca acest lucru să le fie cerut expres.

Exprimarea comportamentului altruist la copiii cu o vârstă atât de fragedă s-a înscris în teoria împărtășită de mulți oameni de știință potrivit cărora ar fi vorba de o formă de altruism înnăscut. Studiul respectiv a stat apoi la baza unui număr de alte 12 cercetări științifice.

Cu toate acestea, Rodolfo Cortes Barragan și Carol Dweck, profesori de psihologie, au considerat că există mai multe aspecte pe care studiul din 2006 nu le-a luat în considerare. Ei spun că autorii experimentului din 2006 s-au jucat timp de câteva minute cu acei copii, pentru ca aceștia să se simtă confortabil în prezența voluntarilor implicați în studiu.

Însă acea interacțiune, oricât de scurtă ar fi fost ea, i-ar fi determinat pe copii să adopte comportamente altruiste și ar fi influențat astfel rezultatul experimentului, spun autorii noului studiu. ”Copii se află întotdeauna în căutarea unor indicii sociale, iar acesta a fost unul proeminent”, a declarat Barragan, coordonatorul studiului.

Cei doi profesori americani au conceput un nou experiment, pentru a izola efectul pe care l-ar avea o perioadă de ”socializare” înainte de debutul testului. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 34 de copii cu vârste între un an și doi ani, care au fost împărțiți în două grupuri.

În primul grup, voluntarii adulți trebuiau să se joace cu mingea cu fiecare copil și să discute ce acesta.

După câteva minute, adulții trebuiau să lovească ”accidental” un obiect aflat pe o masă și să observe dacă acel copil dorea să îl ajute să ridice obiectul în cauză – la fel ca în experimentul din 2006.

Diferența față de studiul din 2006 a fost operată în al doilea grup. În acesta, adultul și copilul trebuiau să se joace fiecare cu mingea lui – experiment cunoscut sub denumirea ”joc în paralel” – în timp ce adultul vorbea cu copilul. La fel ca în primul grup, după câteva minute, voluntarul adult trebuia să lovească și să dea jos un obiect de pe o masă.

Copiii implicați în jocul reciproc au fost de trei ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți să ridice de pe jos obiectele dărâmate de pe masă, în comparație cu copiii care erau angajați în jocul paralel.

Atunci când cercetătorii au repetat experimentul, în condiții ușor modificate, cu alți copii, cei din grupul de joc reciproc au fost de două ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți.

Potrivit acestor rezultate, comportamentul altruist ar putea fi determinat mai degrabă de relațiile interumane, chiar dacă acestea sunt de scurtă durată, decât de instincte.

Unul dintre argumentele susținute de cercetători în favoarea teoriei despre altruismul înnăscut avea la bază beneficiile aduse de adaptarea evolutivă – grija instinctivă față de cei din jur ar avea ca rezultat o îngrijire reciprocă, îmbunătățind propriile șanse de supraviețuire.

Sursa: Mediafax