Ajungem la o vârstă-n care
Uitarea-i precum bălăria
Ce crește des și tot mai mare,
Încețoșând copilăria.

Dar ne-or rămâne-n amintire
Și le-om gusta ca pe-o dulceață,
Cuvinte vechi, o însușire
Care ne-a colorat o viață.

Când ne jucam pe lângă casă
Cu alți copii țipând în cor,
Iar mama îmi striga, nervoasă,
Să nu ies cumva din odor*.

Cine să o mai bage-n seamă,
Căci noi făceam doar ce ne place,
Iar seara venea biata mamă
Să mă culeagă din aroace*.

Și la mâncare făceam nazuri,
Cu preferințe derutante,
De pildă-n multe dintre cazuri,
Plângeam că n-aveam în blid cioante*.

Seara venea nenorocirea,
Căci somnul nu-mi era pe plac
Și până m-apuca dormirea
Mă perpeleam pe sormojac*

Noaptea, visam că dimineață
Voi rătăci pe alte câmpuri
Și ca să fiu în siguranță
Mă voi ascunde după dâmburi*.

odor – curte, aroace – șanțuri de pe marginea drumului, cioante – oase, sormojac – saltea, dâmburi – coline