continuare

Moșul suspină cu mândrie, dar și cu îngrijorarea pe care o împărtăși la urechile celor doi copii.

– Vă rog să mergeți cu el și să-l ajutați pe cât puteți. A mai îmbătrânit și el, ca mine, iar puterile ne-au cam lăsat.

Adi și Bianca au primit cu bucurie această sarcină, iar Maia s-a arătat la fel de încântată de misiunea care-i aștepta. N-au mai întârziat și au pornit toți patru către conacul boierului, așezat foarte aproape de pădurea din care au ieșit doar de câteva zile. Așa se face că bogătașul avar s-a trezit din somnul dulce cu acel cântat de cocoș care-i dădea frisoane.

– Cucurigu, boieri mari! Dați punguța cu doi bani!

Boierul o scoală pe baba de alături și îi reproșează, plin de nervi:

– Mi-ai promis că i-ai venit de hac nenorocitului de cocoș, dar văd că m-ai mințit.

– Nu puteam să-l omor cu mâna mea, după ce i-am jurat moșului. Mi-era frică de mânia lui Dumnezeu, așa că l-am încuiat bine și i-am legat pliscul acela enervant. Nu-mi explic cum a scăpat…

Moșierul sună din clopoțel, cerând să vină imediat la el șeful gărzilor și sfetnicul cel bătrân.

– Vreau să-l aduceți aici pe cocoșul cel gălăgios, altfel simt că înnebunesc dacă nu încetează… după care se adresă sfătuitorului. Sunt sigur că nu-l voi convinge nici de data asta să renunțe, deci trebuie să scăpăm de el. Cum crezi că am putea?, ca să nu pățim ca data trecută, când a secat fântâna, a stins focul, mi-a înghițit cirezile și toată averea din visterie.

– Stăpâne, am o idee foarte bună, vorbi sfetnicul după un moment de gândire. Știți fântâna aceea secată, care e plină cu șerpi veninoși. Eu zic să-i facem vânt înăuntru, iar restul o vor rezolva târâtoarele flămânde.

Boierul își frecă mâinile cu mulțumire și așteptă să-și privească pentru ultima dată victima. S-a mirat când a văzut că-i însoțită de doi copii și un câine, însă nu considera că asta-i o piedică în planul pus la cale.

– Văd că te-ai aliat cu alți pomanagii ca tine, îi spuse păsării semețe. Ce mai vrei iară de la mine?

– Cucurigu, boieri mari! Dați punguța cu doi bani!, a primit el răspunsul care-l scotea din sărite.

– Bineee, m-ai convins și nu mai vreau să ne contrazicem din cauza bănuților aceia. Punguța e în visterie, unde vă vor conduce străjerii mei, iar apoi puteți pleca de-aici pentru totdeauna..

Bucuroși că dorința lor se rezolvă atât de ușor, cei patru parteneri au salutat politicos, plecând flancați de gărzi cu sulițe lungi. Drumul spre visterie era parcă altul decât cel pe care și-l amintea cocoșul, dar până s-a dumirit complet, s-au trezit împinși într-o groapă pe lângă care treceau. Doar Maia a reușit să se ferească la timp și să se ascundă de oamenii înarmați. Degeaba l-au căutat cu făclii și lumânări, câinele nu era de găsit, așa că s-au lăsat păgubași. Era doar o potaie, ce putea ea să facă de una singură?

– Stăpâne, treaba e rezolvată așa cum am plănuit, l-a asigurat șeful gărzilor pe boier. Nu mai aveți de ce să vă faceți griji și puteți avea un somn liniștit.

Așa s-ar fi crezut, dacă nu se auzea tocmai atunci un urlet prelung ce răzbătea din curtea lui.

– Doar câinele a scăpat, dar îl prindem noi cum se luminează de ziuă, completă omul încurcat.

– Doar câinele spui? Și cum să dorm liniștit când îl aud urlând ca o jivină sălbatică? Nu pot să mai am încredere în nimeni, de aceea vă poruncesc să încărcați tot tezaurul în caleașca mare, cu care voi merge într-un loc mai bine păzit. Până revine totul la normal.

– Unde mergem, dragule?, a întrebat baba.

– Tu rămâi aici, prea mare ar fi greutatea de cărat, i-a răspuns în silă boierul. Sau poate vrei să mergi la bordeiul tău pe jos…

Între timp, cocoșul se chinuia să reziste prins cu ghearele și aripile de pereții fântânii. N-ar fi fost atât de greu și poate ar fi reușit să se cațere la suprafață, dar pe spinarea lui au aterizat Adi și Bianca, supunându-l unui efort tot mai greu de menținut.

– Țineți-vă și voi de câte o piatră sau o rădăcină, că mă lasă puterile și de jos se aude sâsâit de șerpi, i-a sfătuit pasărea. Cred că boierul ne-a pus gând rău, altfel nu ajungeam într-o astfel de situație. Aveți vreo idee cum putem ieși de aici?

– O aud pe Maia cum cheamă ajutoare și mă gândesc că se adresează cuiva anume, spuse Adi în timp ce bâjbâia pe întuneric după ceva puncte de sprijin. Eu am făcut câteva ore de cățărări pe verticală, dar la școală era pe timp de zi.

Bianca încerca să ia exemplu de la fratele său, în timp ce cocoșul se folosea și de plisc pentru a-și menține poziția. Deodată, lătratul Maiei a fost înlocuit cu o discuție a ei cu cineva, după care deasupra lor a început să se rotească o pasăre, cărând ceva lung în cioc. Era bufnița cea bătrână, cu o liană adusă din pădure, iar de la gura fântânii se auzi prietena lor patrupedă.

– O să vă coborâm planta asta până la voi, de care vă veți prinde pe rând și eu voi trage cu putere. Nu vă fie frică, dar grăbiți-vă până nu suntem prinși.

Prima s-a agățat fetița, iar Maia s-a dovedit foarte puternică până a scos-o la suprafață. Cu băiatul a fost ceva mai greu, dar liana a rezistat și în acest caz. Cel mai ușor a ieșit pasărea, după ce s-a prins cu pliscul și a început să dea din aripi. Mare le-a fost bucuria când s-au văzut scăpați din capcana groaznică, iar recunoștința nu a întârziat să se arate.

– Bufnițo, ne-ai salvat din nou dintr-o mare încurcătură, i-a spus Adi. Acum putem să-ți oferim și o mică răsplată, cu delicii din cele mai apreciate. Suplă cum ești, suntem siguri că n-o să-ți fie greu să cobori pe fundul fântânii și apoi să urci cu câte un șarpe. Cred că ai aici provizii pentru multă vreme.

– Asta zic și eu recompensă, le-a spus bufnița cu încântare. Să fiți sănătoși și aveți grijă să nu mai fiți păcăliți. Acum, ați avut noroc că eram prin împrejurimi…

Nu era timp de pierdut, iar cocoșul arăta mare hotărâre să se răzbune, nemaifiind mulțumit doar cu punguța.

– Uite cum încarcă aurul în caleașcă, le-a spus el prietenilor. Eu mă duc să-i iau cu căruța în care l-a îndesat, în timp ce voi intrați în poiată să aduceți toate vitele, porcii, oile și orătăniile. Maia le va convinge să vină și să-i fugărească pe străjeri, după care vom ieși cu toții pe poarta deja deschisă. A noastră va fi victoria!

Bun strateg era cocoșul, iar planul lui a ieșit perfect, deși nu a mai fost nevoie să înghită banii și turmele din ogradă. Toate au venit de bunăvoie și au pornit într-un alai spre casa moșului, în ciuda boierului și a babei. Bătrânul i-a primit cu ochii în lacrimi, tocmai când soarele își împărțea primele raze de soare. Și-a luat în brațe cocoșul cel viteaz și l-a pupat din toată inima, după care le-a mulțumit celor doi frați și câinelui.

– V-am spus că mi-ar plăcea să rămâneți cu noi și să mă moșteniți după ce închid definitiv ochii.

– Ar fi foarte frumos, dar avem și noi o familie pe care trebuie s-o găsim, au răspuns amândoi copiii. Poate o să ne mai vedem după aceea.

– Măcar luați caleașca asta boierească, pentru a vă face drumul mai ușor, i-a îmbiat moșul. Ea vine pe lângă punguța cu doi bani, promisă de cocoșul meu. Mai mulți gologani nu-i bine să aveți, că-s numeroși oameni răi pe drum. Aveți grijă în cine vă încredeți!

Adi și Bianca au fost încântați de dar, iar Maia a fost prima care și-a ocupat locul. Adevărul e că-l merita din plin.