Îți amintești cât eram de entuziasmați
Când priveam viața pe gaura cheii?
O percepeam ca pe un basm care ne așteaptă
Și ne înghesuiam să-i descoperim promisiunile.

A venit vremea ca ușa să ni se deschidă,
Iar noi am simțit că ne întâmpină cu răcoare,
Credeam că e doar un val trecător
Și am pășit înainte cu încredere.

Dar au venit alte vânturi, menite să ne descurajeze,
Chiar și furtuni care ne cutremurau,
Viața nu mai avea culorile dinainte,
Iar noi înaintam tot mai obosiți.

Ne întoarcem adesea la ușa acum închisă
Și priveam cu jind pe gaura cheii,
De data asta spre trecutul liniștit,
Către care nu există drum de revenire.