Iulișca era bine împlinită la trup, dar fără complexe în societate, mai ales de când îl cunoștea pe Iliuță. Și băiatul își uita complet timiditatea în preajma fetei, astfel că se completau de minune. Nu pierdeau niciun prilej să se întâlnească, iar a doua zi de Paște părea să fie cea mai potrivită să petreacă mai mult timp împreună. Nu singuri, pentru că părinții fetei voiau să fie mereu cu ochii pe ea, ci împreună cu alți băieți, alături de care mergea la stropit. Iulișca mai avea o soră frumoasă și un frate, Piști, care își chemase prietena la dans, într-o camera spațioasă, pregătită din timp pentru o zi de distracție.

Cei trei flăcăi au lăsat la urmă casa în care le așteptau fetele, de unde nu mai aveau de gând să plece până către seară. Acolo au început cu ciocnitul ouălor roșii și a paharelor de vin, după care s-au pus la masa încărcată cu bunătăți. Glumeau și mâncau, râdeau și se sărutau, iar Iulișca era sufletul petrecerii, îmbiindu-i cu preparate făcute, cică, de mâna ei. Iar pentru a fi mai convingătoare, ea se sacrifica prima gustându-le, indiferent că era vorba de ouă, salată de boeuf, șuncă sau prăjituri. Muzica bine aleasă de pe internet curgea aproape întruna și în curând au început să danseze. Când mai molcom, strângându-se cu patos în brațe, când mai sprinten, tropăind apăsat pe podelele de lemn.

Doar în pauzele scurte se opreau feciorii să-și tragă sufletul, sorbind câteva picături de vin, gustând din prăjituri și din gurițele dulci ale mândrelor. Apoi porneau din nou iureșul învârtitului, ce-i drept cam iritați de prezența printre picioarele lor a lui Zoli, fratele de numai cinci ani al lui Piști și Iulișcăi. Astfel s-au zbenguit neobosiți câteva ore, timp în care Iulișca și Iliuță au fost de nedespărțit la masă și la dans, ochi în ochi, mână în mână și multă vreme gură în gură.

Și toate s-ar fi terminat cu bine dacă n-ar fi intervenit acel moment catastrofal, când cerul parcă s-a năruit peste voluptoasa fată. După un dans frenetic, profitând de pauza dintre două melodii, Iliuță și-a strâns cu ardoare iubita la piept, probabil prea tare și pe neașteptate, încât s-a auzit foarte clar un sunet prelung și puternic de aer comprimat ieșit printr-un orificiu cărnos. Toți cei de față au tresărit ca la un tunet în zile senine, nefiind siguri de unde provine acest fenomen bine cunoscut. Doar Iulișca se înroșise până la urechi și se vedea clar că e implicată în această trâmbițare ce preceda un miros fetid, ca de ouă stricate. Iar dovada supremă a vinovăției sale a venit chiar din gura micuțului Zoli:

– Iar s-a bășit Iulișca!

La care fata s-a desprins brutal din brațele partenerului, părăsind furtunos încăperea. Firește că petrecerea s-a destrămat imediat după clipele de amuțeală și jenă, cu toții mergând către casele lor. Iliuță simțea că are o mare parte din vină pentru cele întâmplate, dar nu știa cum să reacționeze. Mama lui îi spusese de atâtea ori că fetele nu se bășesc, iar dacă totuși se întâmplă uneori, aerul degajat de acest fenomen e plăcut, mirosind a rozmarin. Să se fi înșelat mama lui, ori Iulișca e o excepție?

Celor doi li s-au mai încrucișat drumurile prin sat, dar se străduiau să fie cât mai departe unul de celălalt, fără să-și poată spune un cuvânt sau să se privească în ochi. Căci vestea se răspândise și mulți tineri și tinere își dădeau coate când o vedeau pe sărmana fată trecând pe aproape. O fi fost și motivul pentru care s-a mutat, cu toată familia, într-o localitate îndepărtată.