La nașterea fiecărui român, se înalță o doină,
Ca un imn personalizat, după caz,
Poate să fie de jale sau de revoltă,
Ar putea fi de durere sau iubire.

Doinele nu se sting deodată cu noi,
Ele ne unesc cu generațiile viitoare,
Pentru cei care au urechi să le asculte
Și inimi care să le înțeleagă.

De la o vreme, se aud tot mai multe doine de dor,
Au emigrat odată cu aparținătorii,
Ele plâng după pământul nașterii
Și au accente de limbi străine.