Era primăvară, când ne-am întâlnit,
Dar tu purtai o toamnă în privire,
Cred că tocmai astă stare ne-a unit,
Tristețea ta cu a mea fericire.

Și mi-am făcut atuncea un țel tainic,
Să îți zidesc castele aurite,
Scoțând din mine ce aveam mai trainic,
Doar vise mari și fapte împlinite.

Așa ai înflorit ca o grădină,
Zâmbeai în vise și râdeai sub soare,
Iar chipul îți era tot o lumină,
Și eu te admiram ca pe o floare.

Dar ai plecat fără vreo remușcare,
Luând cu tine primăvara noastră,
În ochii mei o toamnă rece-apare,
Iar inima mi-o simt tot mai albastră.