Te-am visat a nu știu câta oară,
Cum erai mireasă la o nuntă,
Se-auzea un cântec de vioară,
Însă tu aveai inima frântă.

Purtai rochia cea mai frumoasă,
Ți se potrivea ca o mănușă,
Te-admira o lume numeroasă,
Însă tu priveai doar către ușă.

Cred că pe mire-l așteptai, vibrând,
Nimeni n-ar fi lipsit cât încă-i viu,
Îndată m-a străfulgerat un gând:
Poate sunt eu acela, dar nu știu.

Îmi răscoleam fiece buzunar
Să caut un inel ce-adeverea
Că eu sunt elementul lacunar,
Iar tu mireasa ce mi se-oferea.

Atuncea m-am trezit îngrijorat,
Obsedat de-aceeași întrebare,
Și-am căutat răspuns elaborat
La o talentată ghicitoare.

M-a convins că îmi ești hărăzită
Mai trebuie să-ți spun cât te iubesc,
Nunta noastră va fi împlinită,
Când voi fi pregătit să te găsesc.

Ți-am ales rochia mult visată
Și port inelele-n buzunăraș,
Să le-ncerce fiecare fată
Care se mărită-n acest oraș.

Deși chipul nu ți-l rețin de mult,
Iar lumea din jur e nemiloasă,
Totuși previziunea mi-o ascult:
Că tu ești a mea Cenușăreasă.