Satul dintre neguri XV

Caleașca luxoasă era ca o jucărie mare și strălucitoare pentru cei doi frați deveniți deodată surugii. Fiecare ar fi vrut să țină hățurile, să răsucească biciul prin aer, cu strigăte de ”cea” și ”hăis”, să aleagă drumul pe care îl credea cel mai scurt spre capătul celălalt al satului sau măcar până în centru. De aici și cearta care se isca mereu între Adi și Bianca, fapt care le încetinea deplasarea și o irita pe Maia.

– Dacă o țineți tot așa, eu cobor și mă duc pe jos, i-a avertizat ea fără să fie sigură că a fost și băgată în seamă. Ooof, copiii ăștia, nu se mai maturizează odată!

Neînțelegerile nu puteau continua la nesfârșit, iar cei doi au ajuns, în cele din urmă, la acordul ca Adi să conducă până la prima casă, care trebuia să apară pe undeva. Moșul cel darnic, în bucuria lui nemărginită de a-și revedea cocoșul, a neglijat cât de mare era răspunderea pentru doi copii de vârsta lor în a mâna doi cai, cât or fi ei de blânzi și răbdători. Comenzile erau adesea derutante și atunci se opreau pe loc, așteptând ca novicii să se decidă ce vor să facă.

– Ce fel de sat mai e și ăsta?, s-a întrebat înciudat băiatul, în timp ce privea în depărtările înverzite și lipsite de așezări umane. Pare mai mare ca orașul nostru, căci și pe acela l-am putea traversa într-o oră cu trăsura. Aici, e nevoie de zile întregi ca să ajungem dintr-un capăt în altul, de parcă ar fi o lume întreagă.

– Sigur că e o lume, cea a poveștilor, a răspuns cu veselie Bianca. Pe aici totul e nesfârșit și nemaipomenit, de aceea e bine să ne așteptăm la orice minune.

– Cum ar fi cea care se vede în fața noastră?, o ironiză fratele ei. Cred că situații de-astea se întâlnesc adesea și în satele pe care le-am văzut noi.

Era vorba de un bărbat care trăgea după el un porc bine făcut, chiar pe mijlocul drumului și așa destul de strâmt. Doar că animalul se încăpățâna să nu-l urmeze, în ciuda altoirilor cu nuiaua și a efortului pe care-l depunea omul să-l supună. Insul avea părul lung și roșcat, dar încâlcit ca o tufă de scaieți, iar hainele rupte și prăfuite lăsau să se vadă un trup musculos, deși cu cicatrici mai multe, inclusiv pe chipul încrâncenat.

– Nu te opri, că nu-mi place omul ăsta, l-a avertizat Bianca pe Adi. Uite cât de tare îl lovește pe bietul porc și cât e de nervos, de parcă ar vrea să-l omoare în bătaie.

– Degeaba, dacă nu pot să-l ocolesc și nici să întorc, a răspuns cu necaz băiatul. Trebuie să așteptăm până ne face loc.

Bărbatul a pus ochii pe caleașcă, mai ales când a văzut că la mânatul cailor se află doi copii. Legă funia de pomul cel mai apropiat, după care veni către ei cu o figură dulceagă, de ziceai că-i altă persoană.

– Bună ziua, dragilor, le-a spus el cu vocea mieroasă. Se vede treaba că Dumnezeu v-a scos în calea mea pentru a mă ajuta să-mi car acasă porcul pe care tocmai l-am primit. Nu mă cunoaște și e clar că nici nu mă ascultă, de aceea v-aș ruga să ne primiți în caleașcă, pentru un drum scurt și plătit cum veți socoti de cuviință.

Cei doi frați s-au privit unul pe altul, încurcați de o asemenea pretenție și neștiind ce să răspundă. Fiind mai mare, Adi a trebuit să prindă curaj și să aleagă o soluție.

– Știți… noi avem un câine… răăău. Nu suportă străinii și nici alte animale, așa că ar putea să muște tot ce prinde.

– Nu vă faceți griji de potaie, am eu hac de cojocul ei, îi asigură el arătându-și nuiaua zdravănă. Dar cum de călătoriți singuri prin pustietatea asta?

Copiii se fâstâciră un moment, până când fetița găsi răspunsul cel mai potrivit.

– Trebuie să ne întâlnim cu mama și tata, ceva mai încolo. Ne așteaptă și or să vină după noi dacă nu ajungem curând.

– Ei lasă că nu veți zăbovi mult, doar stau aproape, după care o să vă vedeți de drum.

Cu aceste cuvinte, bărbatul prinse caii de dârlogi și îi mână cu ușurință până în dreptul porcului.

– O să am nevoie de puțin ajutor pentru a-l convinge pe încăpățânatul ăsta să urce sus.

Adi și Bianca și-au dat seama că n-au încotro și s-au supus, mai mult de frică. Fetița a coborât prima și s-a apropiat miloasă de animalul legat, mângâindu-l și câștigându-i astfel încrederea. Cu vorbe blânde și gesturi tandre a reușit de una singură să-l atragă după ea pe scărița caleștii, spre mulțumirea străinului și mirarea celorlalți martori. Noul venit preluă imediat hățurile și dădu bice usturătoare celor doi cai, care, luați prin surprindere de atitudinea agresivă, au pornit în galop. Frații se priveau îngrijorați, în timp ce Maia simțea că trebuie să intervină.

– Dacă vreți, îi sar la beregată bătăușului acesta și vă scap de el, le-a propus el cu un mârâit nervos.

– Nu facem rău nimănui, decât dacă suntem nevoiți, i-a replicat la ureche Bianca. Sunt curioasă unde ne duce și ce are de gând cu porcul. Ia uitați-vă la el cu ce ochi limpezi ne privește, de parcă ar fi de om trist…

– Pare-mi-se că voi ați furat de undeva această caleașcă regească, dar nu vă reproșez această năzbâtie, se auzi vocea exaltată a noului surugiu. Ba chiar vă admir pentru ispravă și o să vă ofer un adăpost unde nu veți fi găsiți. Am o casă boierească unde nu îndrăznește nimeni să intre. Umblă vorba că-i bântuită, iar asta îmi convine de minune.

Un altfel de fior le trecură prin tot corpul copiilor.

– V-am spus că ne așteaptă părinții, iar noi nu vrem să-i supărăm, îl avertiză Adi. E caleașca lor.

– Lăsați vrăjeala și ascultați-mă pe mine. Veți face cum vă spun, altfel schimbăm înțelegerea și nu o să vă convină. Am o treabă importantă de făcut, iar voi o să mă ajutați.

– Are vreo legătură cu bietul animal pe care-l ducem?, se interesă băiatul.

– Văd că îți umblă mintea, râse roșcatul. Am primit grăsunul de la o babă ciudată, însă n-am de ce să mă plâng. Mi l-a dat gratis, cu condiția să-l sacrific înainte de asfințitul soarelui, când va veni să-i pun inima în palmă. Nu-i așa că-i scrântită? Mie îmi convine, că-l fac peste noapte caltaboși, cârnați, tobă și alte preparate după care să te lingi pe degete. Veți vedea ce bunătăți știu eu să prepar, atunci când am din ce, iar acum mi-a picat o pleașcă pe cinste.

Bianca se îngrozi la gândul măcelului care-l aștepta pe bietul animal, iar mila o determină să-l mângâie mai drăgăstos, adăugând cuvinte de încurajare. Acum le era clar tuturor că aveau de-a face cu un om rău, iar pentru a scăpa de el trebuiau să fie mai deștepți și curajoși. Așa gândeau când au ajuns în fața unei porți solide și bine ferecate, pe care roșcatul a deschis-o cu o cheie mare, scoasă dintr-un loc numai de el știut. Însă doar poarta era bine făcută, pentru că în spatele ei se putea vedea o casă dărăpănată și niște acareturi lăsate de izbeliște, printre care creșteau fără stinghereală buruieni de tot felul. Era clar că de aici lipsea cu desăvârșire mâna de om gospodar.

va urma