Spirit călător: Argumente

Posted on by racoltapetru6

– Vali! Vali! Vali, trezeşte-te!

Era vocea stridentă a surorii mele, care mă scutura violent. Mi-am ridicat alene pleoapele şi am mormăit ceva de nedesluşit. Aveam din nou o migrenă îngrozitoare şi simţeam că mor de frig, deşi eram învelit foarte bine. Mi-am amintit încet ce s-a întâmplat cu mine şi o mulţumire plăcută îmi mai atenuă starea fizică. Doar vocea Dianei continua să mă agaseze:

– Ce e cu tine? E aproape amiază şi încă nu ţi-ai mâncat micul dejun! Arăţi ca naiba!

Am depus tot efortul să mă mişc cât mai natural şi să zâmbesc liniştitor. I-am răspuns sarcastic:

– Nu e nici o problemă, scumpa mea surioară. Am dormit şi eu mai mult, că mă simţeam obosit. Chiar şi tu îmi spuneai că somnul mai îndelung mi-ar face bine. Acum totul e în regulă, doar că nu mi-e foame încă. George a plecat?

Femeia se uită la mine şi-mi zise iritată:

– Normal că a plecat! Doar n-o să stea toată ziua lângă patul tău. Destul a zăbovit azi-noapte. Dar bea măcar ceaiul ăsta! Mă duc să ţi-l încălzesc?

Am acceptat şi am mai luat două aspirine. Apoi a trebuit să intru sub un duş fierbinte pentru a-mi readuce temperatura corpului aproape de normal. Am adormit din nou şi când m-am trezit, am reuşit să şi mănânc. Bineînţeles că mintea îmi era la experienţa recentă, despre care nu puteam vorbi decât cu asistentul meu.

Către seară a apărut cu geanta-i diplomat şi cu costumul lui impecabil. Era curios să vadă cum mă simt, iar eu a trebuit să-l liniştesc şi pe el. Mi-a reamintit cu glas hotărât:

– Mi-ai promis că asta a fost ultima încercare! Slavă domnului că nu s-a întâmplat o nenorocire! Aveai un puls de doar 5 bătăi pe minut şi de abia peceptibil. Te-am vegheat până la miezul nopţii, când ţi-ai mai revenit. S-a trezit şi Diana şi a intrat…

– Taci!, l-am oprit eu. Nu mai îmi spune nimic!

– Ce ai? Ce s-a întâmplat?, se intrigă George.

– Dragul meu, am reuşit!, i-am zis eu extaziat.

Era mirat, căci nu ştia la ce mă refer, aşa că m-a întrebat:

– Ce ai reuşit?

L-am luat de mână şi i-am strâns-o cu putere, lămurindu-l:

– Am ieşit din corp! Te-am văzut pe tine, pe soră-mea, m-am văzut şi pe mine în timp ce eram inconştient! Sufletul meu a plutit prin cameră şi apoi a reintrat în sălaşul lui.

George se uita la mine, neștiind ce să creadă. A învins o expresie neîncrezătoare ce se citea pe chipul lui şi care a generat o concluzie pe măsură:

– Ai avut un vis sau un coşmar… Ce ai văzut?

Bănuiam eu că nu mă va crede şi trebuia să vin cu dovezi, aşa că i le-am enumerat:

– Am văzut ştirile de noapte, cu Băsescu făcând cumpărături…

– Eh, astea au fost şi peste zi, încercă să-mi taie el elanul.

– A intrat sora mea şi te-a întrebat de ce nu te-ai dus acasă, iar tu ai zis că ţi-a căzut canalul.

George căzu câteva clipe pe gânduri, dar reveni cu o explicaţie:

– Se pare că auzul nu-ţi era deconectat de la realitatea înconjurătoare. Mi se întâmplă uneori ca sunetele să se integreze în visul meu şi să-l influienţeze. Nu e ceva neobişnuit.

Pe mine mă scotea din pepeni argumentul lui, dar am plusat:

– Te-am văzut, când te-ai aplecat deasupra mea, mi-ai luat pulsul şi m-ai învelit cu plapuma.  Am plutit deasupra noastră şi ţi-am citit pe chip îngrijorarea! Crede-mă, nu a fost un vis!

Prietenul meu deveni serios şi se uită mai atent în ochii mei. Apoi mă întrebă:

– Ai văzut tu, toate astea?! Nu cumva e un tertip pentru a continua experimentul?

Trebuia să-l fac să mă creadă, pentru că numai pe el mă puteam baza. Am marşat pe cât am putut de convingător:

– Georgică, dragul meu, totul e cât se poate de real. Am trăit o experienţă nemaipomenită şi data viitoare o să-ţi demonstrez şi mai concret că acest lucru e posibil. Trebuie doar să mă acomodez cu spiritul liber şi să-l pot ghida după dorinţe.

George tăcea şi trăgea cu sete din ţigara care tocmai şi-o aprinse. Se gândea, de bună seamă, dacă merita să rişte în continuare şi dacă putea să creadă ce i-am zis. Am apelat la argumentul suprem:

– Ştii că nu te-am minţit niciodată şi n-aş face-o nici acum. Ai încredere în mine şi vei vedea că e cea mai bună alegere. Te rog!

Nu zicea nimic şi aşteptarea a continuat câteva minute. Nu mai trebuia să insist, căci riscam să stric tot. Într-un târziu se ridică, îşi aranjă cravata privindu-se în oglindă, după care îmi întinse mâna, zicând:

– Promite-mi că o să te fortifici zilele următoare, fiindcă ai nevoie de energie! Când o să văd că arăţi destul de bine, mai încercăm o dată. Vreau să fiu convins că ceea ce mi-ai spus e posibil. Până atunci, mai trec eu pe la tine. Acum mă duc, că am o întâlnire cu o tipă trăsnet. Să fii iubit, Vali!

Ne-am despărţit cu zâmbetul pe buze, iar eu cu o nouă speranţă în suflet.

O poveste despre capitalism

Posted on by racoltapetru6


Mi-am adus aminte de o poveste de “succes” nord-americană! Acolo se spune că un expert în vânzări trebuie să reuşească să vândă şi frigidere eschimoşilor! Nimic mai adevărat şi mai capitalist!

Plecând de la această “performanţă”, într-o corporaţie capitalistă producătoare de electrocasnice (la care mulţi dintre noi visăm să lucrăm- sună high rezonanţa de multinaţională!) s-a pus această problemă, să fie vândute frigidere eschimoşilor (în acest caz populaţiei native din Alaska).

La o întâlnire de brainstorming a fost dezvoltată această idee: cum să vindem frigidere eschimoşilor? “Foarte simplu, răspunde cineva! Îi convingem că îşi pun familiile în pericoldacă nu ţin mâncarea în frigider! Inventăm un institut care a făcut un studiu şi rezolvăm problema!” Genial!

Alt specialist ridică o altă problemă: dar ei nu au curent, că locuiesc în igloo-uri! “Mda”, spuse managerul. “Asta este o problemă”. “Le vindem generatoare”, spuse cineva de la masă. “Discutăm cu o firmă care face aşa ceva” Da! Excelent! Altcineva de la masă ridică o altă problemă, şi mai spinoasă: “Dragii mei, sunteţi copii? Generatoarele merg pe combustibil! De unde naiba benzinării?”

“Mda, cred că problema devine nerealistă”, spuse managerul. “Aşa cum am abordat problema generatoarelor, aşa vom aborda şi problema benzinăriilor”, spuse un alt participant la întâlnire. Vorbim cu o firmă de specialitate!”. “Da, putem face asta”, spuse managerul. Un finanţist prezent la şedinţă îi întreabă pe ceilalţi: “Dragii mei, v-am ascultat pe toţi. Problema ridicată de voi este îngrozitor de aberantă! Eschimoşii nu au venituri, ei trăiesc din ce produc! Dacă nu au bani, cum naiba vindeţi voi frigidere, generatoare, benzină?”

Se lasă liniştea. Din penumbra scaunului managerului apare un evreu bătrân îmbrăcat impecabil, finanţist de meserie (cum altfel), persoană pe care puţini de la masă o vedeau în firmă şi aproape niciunul nu o cunoştea. Le spune tuturor pe un ton blând: “Ori nu aveţi habar de societatea în care trăiţi, ori sunteţi superficiali, ori poate stupizi! Ideea cu frigiderele este genială! Mai rămâne o mică problemă. BANII! Dar avem mai mulţi decât imaginaţia noastră poate cuprinde! Cum banii sunt virtuali, îi putem transfera oricui, oricând, oriunde, prin credit! Aşa că mai adăugaţi şi servicii de creditare a produselor voastre, faceţi contracte de credit avantajoase (cui?). Semnaţi cu băncile înţelegeri pentru dezvoltare, spuneţi că deschidem noi pieţe şi… la treabă. Ce vă interesează pe voi mai mult decât frigiderele?”

S-a lăsat din nou liniştea… apoi managerul, pe un ton prietenos, le spune celor prezenţi: “Dacă nu aveţi ceva de adăugat, la treabă!

După trei luni regiunea target avea peste 100 de benzinării (din cinci iniţial), hypermarket-uri vreo zece (din unu), sucursale bancare 150 (din două iniţial), familii de eschimoşi cu frigidere, aproape toţi! Ajunsese frigiderul un statut social. Nu ai frigider, nu ai valoare! Îţi vor muri copiii intoxicaţi cu bacteria inventată de institutul virtual din şedinţa de brainstorming!

După şase luni au început să dispară benzinăriile, de la 100 la 40, hypermarket-urile s-au împuţinat (de la zece la trei), sucursalele bancare şi mai puţine: de la 150 la 30. Familii de eschimoşi cu frigidere: toţi, dar puţini mai reuşeau să le mai folosească pentru că nu aveau bani de combustibil pentru generator.

După un an regiunea target avea cinci benzinării, un hypermarket, două sucursale bancare, toţi eschimoşii aveau frigidere şi generatoare, niciunul nu mai mergea, dar în schimb toţi primeau notificări că dacă nu îşi plătesc datoriile vor fi alungaţi de pe pământurile lor.

După un an şi jumătate regiunea nu mai avea decât o benzinărie, niciun hypermarket, o sucursală bancară, şi toţi proprietarii de frigidere la coadă la cantina săracilor. Le-au fost executate terenurile şi prin asta şi mijloacele de subzistenţă.

Vă sună cunoscut? Cred că da! Se numeşte capitalism! Bineînţeles că am văzut fotografiile zonei target din Alaska în primele trei luni şi am rămas cu gura căscată realizând că ei acolo au absolut tot ce le trebuie, iar mie îmi lipsesc unele dintre ele într-o capitală europeană! Dar oare fotografia aia exprima adevărul sau era o iluzie?

Să tragem linie: o corporaţie de electrocasnice şi-a primit banii pe frigidere (comisioanele de hypermarketuri) de la băncile ce acordau credite, firmele de scule şi-au primit banii pe generatoare de la băncile care au creditat achiziţionarea lor (comisionate de hypermarketuri), benzinăriile au vândut o perioadă (probabil pe carduri de credit), băncile au câştigat cel mai mult având şi terenurile eschimoşilor executate prin neplata creditelor şi banii pe creditele neplătite de eschimoşi pentru că i-au primit de la stat pentru a evita falimentul economiei globale (cică). Şi eschimoşii? Fără terenuri, fără frigidere, fără generatoare, fără viitoarele venituri (proprii), fără viitor!

CONCLUZIA:

Nu vă cumpăraţi produse pe care nu vi le permiteţi (finanţiştii spun că dacă nu puteţi acoperi din surse proprii 25-40% din valoarea unui produs, înseamnă că nu vi-l permiteţi, cu toate ofertele tentante ale băncilor).

Nu vă cumpăraţi produse inutile (şi eu am în casă nenumăratecuţite electrice, feliatoare, mixere, maşini de făcut tăiţei, etc.) 

NU FIŢI ESCHIMOŞI!

Învăţaţi din această criză, informaţi-vă asupra produselor pe care le doriţi, gândiţi-vă dacă într-adevăr aveţi nevoie de ele!

Adaptaţ-vă cumpărăturile după propriile necesităţi, nu după ce vedeţi la alţii sau după şedinţa de ameţeală a vreunui responsabil de vânzări!

Fiţi eficienţi cu propria viaţă şi cu propriile venituri! Trăiţi sănătos şi curat!

SEMNAT: UN ESCHIMOŞ, ÎN MICĂ MĂSURĂ.

SUCCES TUTUROR!

Metamorfoza (XV)

Posted on by racoltapetru6

Vântul bătea nervos şi aduna nori plumburii deasupra litoralului. Câteva picături de ploaie se grăbeau să anunţe furtuna ce se pregătea temeinic. Pe plaja pustie de la Vama Veche era o singură persoană, o tânără care se încăpăţâna să înfrunte natura vitregită. Doina, cu privirea ei pierdută spre valurile ce se spărgeau de ţărm, arăta de parcă nu-şi dădea seama ce se întâmplă în jurul ei. Lumina zilei se stingea prea timpuriu, iar undeva în zare un turist întârziat mai făcea câteva ture cu o şalupă. Fata făcea abstracţie de orice imagine sau zgomot ce o înconjura şi căuta cu insistenţă un anumit reper. Astfel că nici nu a observat când şalupa s-a oprit pe nisipul plajei şi cel care a condus-o se apropia încet de ea. Abia când a ajuns la vreo doi metri l-a sesizat şi a scos un ţipăt, înăbuşit imediat cu propria mâna. Era Paul… şi parcă nu mai era el. Nu avea nici un veşmânt şi nici piele, tot corpul fiindu-i acoperit de cochilii de scoici de culoare violetă. Părul îi căzuse de pe cap aproape în totalitate şi doar ochii lui albaştri şi mersul biped aminteau de o fiinţă umanoidă. Pentru oricine altcineva ar fi fost considerat un monstru, însă Doina avea o tărie de caracter mai puţin obişnuită şi a pus-o pe toată la bătaie pentru a nu se vedea cât era de răvăşită. Poate că era şi dezgustată de o asemenea imagine, dar şi-a luat inima în dinţi şi i-a sărit în braţe,şoptindu-i:

– O, dragul meu! Mi-a fost frică să nu fii păţit ceva!

Trupul lui era rece şi solidificat. Doar puţina piele din partea dorsală mai amintea de învelişul catifelat de odinioară. Paul se lăsă cuprins de braţele ei şi nu cuteză să o împresoare cu mâinile. Îi zise doar, jenat:

– Nu trebuie să faci asta! Ştiu că arăt ca naiba şi nici o femeie nu ar vrea să mă aibă la pieptul ei. Nu vezi că nu mai sunt om!?

Fata depuse tot efortul şi îl sărută pe buze, apoi zise, privindu-l bine în ochi:

– Pentru mine ai rămas acelaşi om şi chiar dacă nu arăţi precum unul, eu te iubesc pentru ceea ce ai reprezentat şi reprezinţi încă pentru mine. O să mă obişnuiesc cu noua ta înfăţişare şi asta contează foarte mult pentru noi. Ai răbdare cu mine şi eu voi avea cu tine.

Paul se mai linişti şi o strânse uşor la piept. Au stat aşa un timp după care s-au aşezat pe nisip, sub picăturile din ce în ce mai mari şi mai dese, slobozite de norii ce străfulgerau lumini. După cuvintele de tandreţe şi îngrijorare au trecut la partea pragmatică;

– Nu mă aşteptam să fii motorizat . De unde ai şalupa?, a fost curioasă fata.

– Am subtilizat-o de la Mamaia. Promit să o duc înapoi!

– Te cred, dar acum ne prinde bine. Ce zici de un drum până în portul Constanţa?

Şi fata îi povesti despre SEA STAR şi ce a aflat despre MISA, cu ajutorul lui Ghiţă. Paul era bucuros de cele auzite şi nerăbdător să se răzbune faţă de cei care au contribuit la nefastul accident. Apoi au pornit împreună prin valuri şi întuneric, cu tânărul la cârma şalupei. La câteva mile, în larg, le-au atras atenţia nişte lumini ce se distingeau în larg. Era un vas care staţiona. Mânaţi de curiozitate s-au apropiat cu atenţie pentru a vedea despre ce e vorba. Ploua bine şi tunetele acopereau orice alte zgomote, aşa că nu puteau fi sesizaţi de cei de pe ambarcațiune. Astfel au ajuns să vadă că era vorba chiar de SEA STAR, ce ieşise din port pe o vreme de furtună, precum a făcut şi predecesorul lui, COMUNION. Semn clar că aveau ceva de ascuns.

Dar de ce staţiona în acest loc, periclitându-şi siguranţa? Să aibă vreo defecţiune sau aşteptau pe cineva? Paul o avertiză pe Doina că merge în recunoaştere, după care a sărit în apă şi s-a scufundat în mediul lui. Trecu aproape o jumătate de oră până s-a reîntors, iar în acest timp fata era ca pe jăratic, imaginându-şi tot felul de scenarii. A răsuflat uşurată când l-a văzut făcându-i semn şi ghidând-o spre o frânghie ce spânzura de-o parte a iahtului. Probabil că o improvizase tânărul din plasele de pescuit ce abundau în aceste zone, însă nu avea timp să intre în detalii. S-au căţărat împreună, el înainte şi dându-i ulterior mâna pentru a o ajuta. Capătul frânghiei avea o ancoră de prindere. Pe punte, înfăşurat într-o pelerină de ploaie, un om scruta depărtările cu o lanternă în mână. Paul l-a luat prin surprindere cu o lovitură ce la doborât la pământ, inconştient.

Dintr-o cabină se auzea gălăgie mare de oameni care petreceau şi glasuri în limba spaniolă. Trebuiau să caute în alte încăperi şi să găsescă fetele ce erau traficate. Au coborât sub punte, răscolind peste tot, în zadar însă. Toate cabinele erau goale, aşa că, dezamăgiţi într-un fel, au ieşit cu gândul să se ascundă şi să vadă ce va urma. Sus era zarvă mare şi patru bărbaţi se agitau în jurul celui pe care l-a doborât Paul. Doi se chinuiau să-l aducă în simţiri, iar ceilalţi au pornit în căutare, cu lanterne şi arme. Prima ţintă erau cabinele şi le-au luat la rând, ţipând şi înjurând. Cei doi intruşi au profitat de ocazie, trântind ușile de acces și blocându-i acolo. Mai rămâneau cei deasupra şi Paul se pregătea să-i întâmpine când se auzi o împuşcătură ce-l doborâ la pământ. Era un glonţ de la puşcă cu calibru mare, care l-a lovit în plin.