Ploaia-i o minune clară,
Fără trucuri sau vreo taină,
Ea-nflorește-n primăvară
Și încărunțește-n iarnă.

E miracolul ce crește
Din atingerea ușoară,
În aversa ce lovește
Și cu gheață, când e vară.

Toamna o maturizează
Și-i provoacă nostalgie,
Iar atunci realizează
Că mai are energie.

Este perioada-n care
Va turna fără de milă,
Uneori cu apăsare,
Alteori, mai mult de silă.

Simte că îmbătrânește,
De căldură parcă-i stoarsă,
Iarna, părul îi albește
Și-n fulgi de nea se revarsă.