Ca o maree mă cuprind visele,
Tocmai când soarele dă să se-nalțe,
Atuncea mă momesc ca niște iele
Și mă țin parcă mai vârtos în brațe.

Prizonier sunt între cele două stări:
Realul care vrea să mă trezească
Și milioanele de proiectări
Cu daruri care vor să mă vrăjească.

În somn, paradisul devine real,
Alimentat mereu de subconștient,
Care-mi oferă tot ce e ideal
Până la cel mai mărunt ingredient.

Instinctiv, curaju-mi e cel ce-nvinge
Și mă desprind de-amăgiri efemere,
Realitatea brutal mă încinge,
Alungând cu un gest orice himere.

Și chiar dacă viața-i adesea un iad,
O înfrunt cu hotărârea firească,
Conștient că tot ea-mi oferă răsad
Pentru un nou vis ce-o să înflorească.