În gări mari sau mici se-adună
Lume multă împreună,
Ba și-n câmpuri se arată,
Unde nu-i cale ferată.

Unii au bagaje grele,
Alții vin fără de ele,
Ba n-au nici măcar bilete,
Doar speranțe în suflete.

Pe-alte chipuri vezi mirare
Tradusă printr-o-ntrebare:
”Ce-așteptăm să se petreacă
Și ce cursă o să treacă?”

Iar răspunsul care vine
Nu-i cu lămuriri depline,
Amplificând interesul:
”Trece Occident Expresul!

Trenul ăsta, – țin-te bine -,
Își așterne singur șine,
Iar apoi și le adună
Fără să lase vreo urmă.

În vagoane îi invită
Doar pe cei care merită
Și au suflete curate
Cu-așteptări justificate.

Fie iarnă, fie vară,
N-are nevoie de gară,
Te găsește el oriunde,
Din șes până-n vârf de munte.

Oprește cu dărnicie
Să te ia-n călătorie,
În el orice-i cu putință,
Numai dacă ai credință.”

Ispitiți de-acel miracol
– Un tren fără de obstacol -,
Lumea se calcă-n picioare,
Dornică să plece-n zare.

Dar trenul visat nu vine
Oricând și pentru oricine,
El știe cine merită
Și când e vremea sortită.