Reacțiile bărbatului s-au manifestat în mai multe etape, iar Iza se temuse de ce-i mai rău. La început a fost neputința, redată prin lacrimi și suspine, precum ale unui copil care și-a pierdut jucăria cea mai de preț. Femeia încercă să-l mângâie și să-i șteargă lacrimile, dar fu respinsă brutal. Atunci se gândi că poate ar fi mai bine să-l lase singur, evitând eventuala jenă pe care ar fi posibil să o simtă din cauza slăbiciunii arătate. De aceea a ieșit afară și s-a postat atentă în spatele ușii.

Câteva sunete suspecte au făcut-o să revină în grabă. Romi devenise violent și reușise să se dezvelească printr-un efort deosebit în mobilizarea brațelor. Își pipăia porțiuni ale corpului și, în special, în zona intimă. A fost nevoie de intervenția hotărâta a Izei, pentru a-l împiedica să-și facă rău.

– De ce m-ai adus aici?, se răsti bărbatul înfuriat. Nu vezi că nu mai sunt om? Am ajuns o ciudățenie de râsul lumii! Cine ar mai putea să trăiască în starea asta?

Se părea că faza asta violentă era cea mai periculoasă, dar femeia îl înfrunta cu răbdare. Nu știa că depresia ce va urma, îi va pune probleme mai mari. Omul obosi repede și își schimbă tonul.

– Te iert, că nu ai cum să înțelegi, îi vorbi uitându-se rugător la ea. Ești femeie și nu știi ce-i în capul unui bărbat. Îți dau, însă, prilejul să repari răul făcut. Trebuie să mă ajuți!

– Fac orice-mi stă în putință, răspunse Iza cu speranță.

– Văd că ai tot felul de ierburi pe aici. Sigur cunoști și din alea otrăvitoare. Dă-mi-o pe cea mai tare și-ți voi fi recunoscător!

Femeia oftă dezamăgită, dar apoi zise răspicat:

– Ascultă la mine! Te-am cărat cu greu, de era să-mi dau sufletul. Te-am pansat și te-am îngrijit zile la rând, iar acum, când, printr-un miracol ai revenit la viață, vrei să dau cu piciorul la tot și să mă transform într-o criminală? Niciodată! Taci și te adaptează la noua situație, că au mai fost bărbați tineri fără sculă între picioare și au trăit fericiți până la bătrânețe. Bine că poți să te piși.

– Nu mă cunoști, Iza! Eu am trăit doar ca să iubesc femeile, ăsta a fost scopul vieții mele. Cum să o mai fac de acum înainte?

– Schimbă-ți prioritățile, asta să faci! Nu ai de plătit niște polițe?

Romi încercă să asimileze sfatul femeii și își opri jeluirea, în timp ce aceasta realiză că asta-i calea pe care trebuie să marșeze.

– Sunt sigură că nu ești un om care se lasă călcat în picioare fără să reacționeze. Cei care ți-au făcut asta, trebuie să plătească. Te cred mort și ai tot timpul să-ți pregătești răzbunarea. Eu am să fiu alături de tine, pentru că știu prin ce ai trecut. Cu adevărat îți spun: viața mi-a fost o tragedie cumplită și nici nu pot să dau vina pe cineva. Mi-am făcut-o singură și merit să fiu o paria a societății.

Privirea Izei era tulburată de amintiri, iar Romi se simți atras de povestea ei. După un oftat prelung, femeia continuă:

– Am fugit de acasă de cum am terminat liceul, lăsându-mi părinții îndurerați și fără vreo explicație. Eram fascinată de libertate, de dorința de a mă descurca pe cont propriu, fără să-mi spună ai mei ce trebuie să fac, mai ales că eram unicul copil dintr-o familie respectabilă. Șase ani m-am depravat prin bordelurile din Italia, culcându-mă cu tot felul de oameni, fiind umilită și bătută de traficanții de carne vie. Degeaba încercam să adun bani și să mă întorc ca o învingătoare. De fiecare dată intervenea ceva neprevăzut și ajungeam iar lefteră. Am rămas însărcinată de mai multe ori și am avortat. O singură dată am născut și am vrut să păstrez copilul, dar mi-a fost răpit după naștere, ca să nu am probleme la produs. În cele din urmă, cineva m-a ajutat să revin în țară, cu condiția să-i rămân printre sclavele lui sexuale. Am acceptat, doar n-aveam nimic de pierdut.

Încă un oftat și o pauză de reculegere.

– Viața mea nu s-a schimbat în mai bine, ci doar clienții erau alții. Am încercat să fug din Baia Mare, unde mă ținea peștele. Îmi era dor de ai mei și voiam să le cer iertare. Ajunsă în Sighet, am aflat că mama murise de inimă rea, iar tata se împușcase apoi cu pistolul din dotare, că era polițist. Îi am pe conștiință și nu mi-o pot ierta. Mi-a fost rușine să-mi deconspir identitatea și totuși oamenii peștelui meu m-au găsit. A urmat bătaia obișnuită și promisiunea că a doua oară mă omoară cu mâna lui. Dar mie îmi era totuna, așa că am fugit din nou. Nu mai suportam societatea, iar retragerea în mijlocul pădurii mi s-a părut cea mai bună soluție. Măcar să mor într-un loc liniștit și frumos, departe de ispitele lumii.