Oraşele dispărute erau aşezări reale, prospere şi bine populate care au ajuns în declin şi a căror amplasare a fost mai târziu uitată. Majoritatea oraşelor pierdute au fost regăsite, şi au fost studiate intens de către oamenii de ştiinţă. De la Pompei la Machu Picchu, vă prezentăm cele mai fascinante zece oraşe dispărute din istorie.

* Machu Picchu (Peru): Oraşul Pierdut al Incaşilor

Machu Picchu (Vechiul Vârf) este un oraş incaş pre-columbian, localizat la 2.230 de metri altitudine, pe creasta unui munte deasupra văii Urubamba din Peru, lângă Cuzco. Machu Picchu este probabil cel mai cunoscut simbol al Imperiului Incaş. Este numit deseori “Oraşul Pierdut al Incaşilor”. Locul a fost inclus în Patrimoniul Mondial în 1983, când a fost descris ca “o capodoperă absolută de arhitectură şi o mărturie unică a civilizaţiei incaşe”.

Machu Picchu a fost construit în jurul anului 1450, la apogeaul imperiului Incaş, şi a fost abandonat în mai puţin de 100 de ani deoarece imperiul s-a prăbuşit sub cucerirea spaniolă. Deşi cetatea se afla la doar 80 de kilometri de Cuzco, capitala incaşa, nu a fost niciodată găsit şi distrus de spanioli, aşa cum s-a întâmplat cu alte localităţi incaşe. Peste secole, jungla din jur a crescut şi a împânzit locul, iar puţini ştiau de existenţa lui. În 1911, istoricul şi exploratorul de la Yale, Hiriam Bingham, a adus oraşul pierdut în atenţia lumii. Bingham şi alţii au lansat ipoteza conform căreia cetatea a fost locul tradiţional de naştere al incaşilor sau centrul spiritual al “fecioarelor soarelui”, în timp ce curatorii unei expoziţii recente au speculat că Machu Picchu era o reşedinţă regală.

* Angkor (Cambodgia): Conţine cel mai mare monument religios din lume.

Angkor era reşedinţa imperiului Khmer, care a înflorit din secolul IX până în secolul XV d.Hr., când monarhul hindus khmer Jayavarman II s-a declarat “monarhul universal” şi “regele-zeu” al Cambodgiei, până în 1431 d.Hr., anul în care invadatorii thailandezi au preluat capitala Khmerilor, forţând populaţia să migreze spre sud, în zona Phnom Penh.

Ruinele Angkor se află între păduri şi terenuri agricole, la nord de Marele Lac (Tonle Sap) şi la sud de dealurile Kulen, lângă moderna Siem Reap, şi fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt peste o mie de temple în zona Angkor, mergând de la grămezi de nedescris de moloz şi cărămizi împrăştiate pe câmpurile de orez, până la magnificul Angkor Wat, despre care se spune că este cel mai mare monument religios singular din lume. Multe din templele de la Angkor au fost restaurate, şi astăzi formează cel mai important exemplu de arhitectură khmer. Numărul vizitatorilor se ridică la un milion anual.

În 2007, o echipă internaţională de cercetători care foloseau fotografii din satelit şi alte tehnici moderne a ajuns la concluzia că Angkor a fost cel mai mare oraş preindustrial din lume, cu o suprafaţă urbană de aproape 3000 de kmp. Cel mai apropiat rival de Angkor, oraşul mayaş Tikal din Guatemala, avea de-abia 130 de kmp în total.

* Memphis (Egipt): vechea capitală a Egiptului

Memphis este vechea capitală a primei nome din Egiptul de Jos, şi a Vechiului Regat al Egiptului, de la fondarea sa până în jurul anului 2200 î.Hr. şi mai târziu pentru scurte perioade, a Noului Regat, dar şi un centru administrativ în istoria  antică. Numele său antic egiptean era InebHedj (“Pereţii Albi”). Numele “Memphis” este deformarea greacă a numelui egiptean al piramidei lui Pepi I (dinastia a şasea), Men-nefer, care a devenit Menfein coptica. Potrivit lui Herodot, oraşul a fost fondat în jurul anului 3100 î.Hr. de către Menes, care a unit cele două regate ale Egiptului.

Estimările asupra populaţiei diferă foarte mult. După T. Chandlerm, Memphis a avut 30.000 de locuitori şi era de departe cea mai mare aşezare din toată lumea din momentul fondării sale până în jurul anului 2250 î.Hr. şi din 1557 până în 1400 î.Hr. Memphis a atins o culme a prestigiului sub dinastia a şasea drept centru al cultului Ptah. A avut un declin scurt după cea de-a optsprezecea dinastie, odată cu ridicarea Tebei, şi a fost readus la viaţă sub satrapii persani înainte să rămână definitiv pe locul doi, după construirea Alexandriei.

Sub Imperiul Roman, Alexandria a rămas cel mai important oraş, iar Memphis a fost cel de-al doilea oraş din Egipt până la stabilirea Fustat-ului (sau Fostat-ului) în 641. A fost masiv abandonată şi a devenit o sursă de piatră pentru aşezările din jur. Era încă o grămadă impresionantă de ruine în secolul XII, însă  la scurtă vreme a devenit mai mult decât o întindere de ruine la pământ şi pietre împrăştiate. Rămăşiţele templului lui Ptah şi al lui Apis au fost descoperite în acest loc, precum şi câteva statui, inclusiv două din alabastru, de patru metri înălţime, ale lui Ramsses al II-lea. Necropola Saqqara se află foarte aproape de Memphis.

* Petra (Iordania): structuri din piatră săpate în stânci

Petra (“Piatra”) se află pe panta Muntelui Hor (Iordania), într-un bazin printre munţii care formează latura estică a Arabah (WadiAraba), valea largă dintre Marea Moartă şi Golful Aqaba. Este renumită pentru numeroasele structuri din piatră săpate în stâncă. Locul, ascuns multă vreme, a fost arătat Occidentului de către exploratorul elveţian Johann Ludwig Burckhardt în 1812. A fost descris ca fiind “un oraş roşu ca trandafirul, pe jumătatea vârstei timpului” într-un sonet newdigate demn de un premiu, de către John William Burgon. Burgon nu a vizitat de fapt Petra, care rămâne accesibilă doar europenilor însoţiţi de ghizi locali, cu escorte înarmate, până după Primul Război Mondial. Locul a fost desemnat Monument de Patrimoniu Internaţional UNESCO în 1985, spunându-se despre el că este “una dintre cele mai preţioase proprietăţi culturale din moştenirea culturală omenească”.

Înconjurat de turnuri-stânci şi udat de un pârâu peren, Petra nu doar că poseda avantajele unei fortăreţe, însă controla şi principalele rute comerciale care treceau spre Gaza în vest, spre Bosra şi Damasc în nord, spre Aqaba şi Leuce Come la Marea Roşie, şi traversau deşertul către Golful Persan. Declinul Petrei a avut loc rapid sub dominaţia romană, în mare parte din cauza revizuirii rutelor comerciale pe mare. În 363, un cutremur a distrus clădirile şi a avariat sistemul vital de administrare a apei. Ruinele de la Petra erau o curiozitate în Evul Mediu şi erau vizitate de sultanul Baibars din Egipt până la sfârşitul secolului XIII. Primul european care le-a descris a fost Johann Ludwig Burckhardt, în 1812.

* Palmyra (Siria): Mireasa Deşertului

Palmyra era în vremurile vechi un oraş important din centrul Siriei. A fost mult timp un oraş de tranzit vital pentru călătorii ce traversau deşertul sirian şi era numit “Mireasa Deşertului”. Cea mai timpurie atestare documentară a oraşului după numele său presimitic Tadmor, Tadmur sau Tudmur este înregistrată în tabletele babiloniene găsite în Mari. Deşi locul antic a rămas în paragină după secolul XVI, este încă numit Tadmor şi există o mică aşezare mai recentă lângă ruinele cu acelaşi nume.

La mijlocul primului secol, Palmyra, un oraş bogat şi elegant, localizat pe rutele de tranzit ce legau Persia de porturile la Mediterana ale Siriei şi Phoeniciei romane, a căzut sub conducere romană. În timpul următoarei perioade de mare prosperitate, cetăţenii arabi ai Palmyra au adoptat tradiţii şi obiceiuri vestimentare atât din lumea iraniano-partică din est, cât şi din cea greco-romană din vest. Tadmor este menţionat în Biblia evreiască (A doua carte a Cronicilor 8:4) ca oraş din deşert construit de regele Solomon din Iudeea, fiul lui David.

Palmyra a făcut parte din provincia romană Siria în timpul conducerii lui Tiberius (14 – 37). A crescut constant în importanţă ca rută comercială ce lega Persia, India, China şi Imperiul Roman. În 634, primii musulmani au ajuns la Palmyra. Oraşul a fost preluat de arabii musulmani sub conducerea lui Khalid Ibn Walid în 636. În secolul VI, castelul lui Fakhreddine al Maany a fost construit în vârful unui munte, cu vedere la o oază. Castelul a fost înconjurat de un şanţ, cu acces doar printr-un pod mobil. Oraşul Palmyra a rămas intact. După anul 800, oamenii au început să abandoneze oraşul.