* E trist când ai ajuns să te obișnuiești cu răul, dar nu-i recomandabil nici să te urăști de bine.
* Dacă ai îmbătrânit, nu-ți face griji pentru zilele care ți-au mai rămas, că este cine să le socotească. Tu, doar trăiește-le din plin.
* Încă nu-i pericol, cât timp punem întrebări Inteligenței Artificiale și primim răspunsuri. Problemele se vor ivi când va începe ea să ne chestioneze, iar noi vom ridica din umeri, devenind inutili.
* Mai există oameni care se luptă cu morile de vânt. Deși nu repurtează nicio victorie, ei sunt eroi pentru cei visători.
* Dacă nu ai reușit să te realizezi într-o viață de om, tot așa vei tărăgăna o veșnicie.
* Haideți să recunoaștem că suntem în primul rând oameni. Nu e nevoie de o invazie extraterestră pentru a realiza că trebuie să ne unim pentru a proteja Pământul.
* Suntem impresionați de mințile sclipitoare, dar tot inimile mari ne cuceresc cu adevărat.
* Dacă întâlnești câte un bărbat imprevizibil, e posibil ca femeia care-l conduce să fi încurcat pedala de accelerație cu cea pentru frână.
* Cei care au o gândire pozitivă se bucură de răsăritul soarelui și când cerul e acoperit de nori.
* Democrația ar trebui predată și învățată la școală, altfel o aplică fiecare după cum îi duce mintea.
* Chiar și Moș Crăciun, dacă ar candida la președinție, ar pierde în fața promisiunilor exagerate venite din partea unor contracandidați.
* Învinuim servicii secrete că-și bagă nasul în intimitatea noastră, dar, pe de altă parte, ne place să aflăm și să divulgăm și cele mai jenante lucruri despre cunoscuți.
* Liniștea și pacea ar trebui să vină în primul rând prin Biserică, dar și acolo se ceartă popii între ei, iar enoriașii le iau exemplul.
* Iubește-te pe tine însuți, dar nu-ți umple inima doar cu iubirea de sine.
* Dimineața ia omul cele mai înțelepte decizii, de aceea i se mai spune și deșteptare.
* Iubirea este ca un diamant cu mai multe fețe, iar suferința e una dintre ele.
* Dacă n-ai învățat să zbori, e bine să fii mai atent pe unde calci.
* O țară cu granițele închise este ca și un organ al trupului care nu mai e împrospătat de sânge.
* Al treilea război mondial a început, dar nu toți ne dăm seama, pentru că se poartă altfel.
* Dacă lumea vede că orice prost poate ajunge conducător, își zice că nu mai are rost să învețe carte. Astfel rămân prea mulți analfabeți care ne aleg conducătorii… și uite-așa ne învârtim într-un cerc vicios.
* Toate prețurile cresc, doar cel al cinstei scade pe zi ce trece.
* Prin forța fizică poți să învingi mulți oameni, dar numai printr-un caracter puternic poți învinge greutățile vieții.
Cum ne vindecăm de egoism
Un defect, o hibă în modul general de comportare – așa este descris, în general, egoismul. ”Defectul” de a vrea, aduna și păstra totul pentru sine, de a pune pe prim-plan propriile dorințe, nevoi, plăceri, de a nu se sinchisi de ceilalți și de a-și organiza viața astfel încât să nu fie deranjat.
”Da, și?” – ar putea replica ”egoistul de profesie”. ”De când este un defect să te iubești pe tine însuți, să cultivi încrederea în respectul pentru sine?”.
Nu este, atâta timp cât vorbim despre autoevaluarea iubitoare de sine și nu despre cea autodistructivă. Pentru că acolo duce, în cele din urmă, egoismul: la tăierea legăturilor cu lumea, mai întâi benevol, apoi prin efectul (provocat) de expulzare.
”Egoismul aspiră la singurătate, pentru a scăpa de dependențe.” (Henri Lacordaire, avocat și preot francez din secolul XIX).
Sigur asta ți-ai dorit? Crede-mă: nu! Fiindcă suntem creați și funcționăm ca ființe sociale, pentru care atingerea plenitudinii este sinonimă cu a împărtăși într-un sistem de dependențe.
DE LA EGOISM LA IUBIREA DE SINE
În primul său stadiu de evoluție, ființa umană era întoarsă exclusiv spre propriile nevoi: să se hrănească și să aibă un adăpost, condiții minime pentru supraviețuire. Aceasta a fost etapa iubirii de sine. Pe măsură ce a dobândit un minimum de siguranță s-a deschis, gradual, către un ”anturaj” din ce în ce mai larg: copiii, mama etc. Etapa iubirii dăruite. Copilul a primit mai întâi suficientă iubire, s-a simțit centrul universului și astfel a învățat să se iubească pe sine. Pentru ca apoi să învețe să și returneze iubirea. În caz contrar, ar fi rămas blocat în stadiul de ”centru al universului”, care știe doar să primească, nu și să dăruiască.
Altfel spus, persoana egoistă care acaparează totul în propriul profit și nu găsește plăcere în a împărtăși, nu se iubește pe sine cu toată ființa. Suferă, de fapt, de contrariul: aviditatea, nevoia de a-i smulge vieții ceea ce ar putea obține și altfel nu sunt semnul prea marii iubiri de sine, ci al dificultății de a crede în sine. Iată cum demolează psihologii una dintre definițiile superficiale ale egoismului, ca ”iubire exagerată pentru propria persoană”.
De fapt, nu această iubire narcisistă, bolnăvicioasă produce egoismul, ci atașamentul mai mult sau mai puțin patologic față de o imagine perimată asupra propriei persoane, aceea a ”copilului minune”, căruia nimic nu trebuie să-i lipsească.
Egoismul se redefinește, prin această prismă, drept lipsă de maturitate. Infantilism. Nu degeaba există comparația ”egoist ca un copil”.
MICA LUME A MARELUI EGOIST
Egoistul trăiește într-un cerc restrâns. Parcă ar fi incapabil să vadă și să audă tot ce nu-l privește personal. Mic copil, Ludovic al XIV-lea, ”regele-soare” proclama: ”Statul sunt eu!”. Egoistul proclamă: ”Lumea sunt eu!”. ”Restul” nu contează. Solitar, prin opțiune proprie sau prin forța împrejurărilor, nu este totuși prea satisfăcut de propria viață. Încă un semn clar că nu se iubește nici măcar pe sine, așa cum se spune sau se crede.
SUNT EGOIST ȘI MĂ TRATEZ
Punctul de pornire, în ”terapia anti-egoism”, constă în a conștientiza această slăbiciune și efectele dezastruoase pe care le are asupra victimei sale. Abia apoi devine posibilă ieșirea din cercul vicios conturat de tipare de gândire de genul: ”Nu te poți aștepta la nimic bun de la ceilalți… să luăm tot ce este de luat… nimic nu are valoare, dacă nu îmi aparține…”
EXERCIȚII DE ELIBERARE
Pentru a se elibera de povara egoismului, psihologii le recomandă tuturor celor care se recunosc în descrierea de mai sus un program intens de gimnastică a minții și a voinței:
Dăruiți. Poate fi vorba despre lucruri mărunte, dar gestul în sine de a dărui vă ajută să vă depășiți condiția și vă motivează. Pentru început, alegeți, pentru a dărui, persoane capabile de recunoștință. Gratitudinea lor vă va face să vă simțiți mai bine în postura generosului, pe când lipsa de reacție a unui beneficiar mai glacial v-ar putea frustra și… tăia cheful de a continua exercițiul mărinimiei.
Practicați sporturi de echipă sau arte marțiale, care asociază concentrarea asupra propriei persoane cu deschiderea spre și contactul cu ceilalți.
Deschideți-vă inima… generos în fața unui psihoterapeut. El vă va ajuta să restaurați sentimentul valorii, cu ambele sale valențe: valoarea personală și valoarea tuturor persoanelor din lumea înconjurătoare.
Aceste câteva psiho-trucuri vă vor ajuta să ieșiți din carapace și să vă întoarceți spre ceilalți, restabilind sistemul de dependențe care face din noi ființe sociale. Atenție însă la entuziasmul care vă poate lua pe val, de îndată ce aveți impresia că v-ați atins țelul!
”Omul nu este niciodată atât de egoist ca în momentele de exaltare, de entuziasm; pentru că atunci i se pare că nu există ceva mai măreț, mai demn de laudă decât propria sa persoană” (Lev Nikolaievici Tolstoi)
Sursa: ”Graiul Maramureșului”
