Mi-ești soare și-n timp noros,
Dar te rog să nu strălucești prea tare,
Arzându-mi inima la foc încins.
Ești ploaia mea de vară,
Dar te rog să nu cazi în aversă,
Transformându-mă într-un râu tulbure.
Ești adierea din toiul zilelor de vară,
Dar te rog să nu ajungi vânt nesăbuit,
Care să-mi răvășească sufletul.
Ești zăpada așteptată în decembrie,
Dar te rog să cazi ușor, ca o eșarfă de mătase,
Mereu proaspătă și catifelată.
Iubește-mă cu blândețe
Și-mi vei rămâne floarea nemuritoare
Care își păstrează mireasma,
În pofida anilor care ne ning,
A vântului care ne încearcă puterile,
A ploii care ne inundă gândurile
Și a soarelui transformat în cuptor.