După cum am văzut cu toţii în aceste zile, a căzut guvernul condus de Ungureanu (?), iar Ponta şi-a atins visul de preamărire! Nu am comentat nimic la remanierea precedentă fiindcă am vrut să-i văd la lucru pe “lupii tineri”, în frunte cu un premier ambiţos şi pus pe fapte mari. Speram să se pună în aplicare nişte legi şi să fie create altele, care să ajute la ieşirea din marasmul în care ne aflăm. Dar nu a fost să fie, căci maşinaţiunile opoziţiei de a slăbi partidul aflat la putere prin atragerea unor parlamentari în propriul grup, au dat roade şi moţiunea de cenzură a trecut. Bineînţeles că toţi cei care “au trădat” trebuie răsplătiţi cu funcţii, la fel ca şi cei care au dat şi un substanţial ajutor material.
Astfel că au trebuit înmulţite ministerele şi cocoţate la conducerea lor tot felul de persoane incompetente. Cel mai bun exemplu este chiar viitorul ministru al educaţiei, care, deşi e rector al unei universităţi, nu ştie să scrie corect nici numele universităţii pe care a absolvit-o. Ce să mai vorbim de alte cuvinte, uzuale, la care excelează în greşeli ce ar face de ruşine şi un absolvent de şcoală generală. Şi totuşi un astfel de om este pus să conducă destinul învăţământului! Cea mai bună dovadă a faptului că dacă ai bani, nu mai ai nevoie de cultură!
Pe de altă parte, promisiunile lui Victor Ponta de a mări salariile şi pensiile, s-au mai atenuat, pe motiv că nu sunt bani. Acest lucru îl ştiam şi noi, căci a zis-o şi preşedintele ţării, prin gura lui Ungureanu. Noul prim-ministru ar trebui să găsească soluţii, în speţă bani, pentru ca acele măriri să fie posibile şi prin asta să-şi dovedească competenţa atât de trâmbiţată. Dar el este preocupat de impunerea unor maşini hibrid, mai puţin poluante, dar prea scumpe pentru buzunarul românului de rând.
Părerea mea coincide cu a fostului preşedinte, Ion Iliescu, şi anume că accederea opoziţiei la guvernare prin moţiunea de cenzură a fost o mutare neinspirată, cu şase luni înainte de alegeri. Multe voturi va pierde USL-ul din cauza deciziilor pe care le vor lua miniştrii lor în această perioadă. Vom trăi şi vom vedea, dar până atunci putem face haz prin câteva epigrame:
Iluzii
A trecut şi moţiunea
Ce a schimbat un guvern,
Dar rămâne naţiunea,
Un sacrificiu etern.
.
Epidemie
Politica-i molipsitoare,
E ca o boală ce nu doare,
Dar nu omoară purtătorul,
E în pericol doar poporul.
.
Primul-ministru
Ca o nouă variantă,
Mă tem că Ponta-i o poantă,
Când economia-i boantă,
Iar ţara este pe geantă.
Au trecut zilele libere prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Mai, ocazie cu care multă lume a ieşit la iarbă verde, la munte sau la mare. Precum era de aşteptat, după plecarea lor au rămas munţi de gunoaie care dovedesc cât de necivilizaţi sunt majoritatea dintre noi. Mi-a fost ruşine când am văzut cum un grup de turişti străini ne-au dat un exemplu colectând mizeriile aruncate de români, în timp ce aceştia îi priveau amuzaţi cu berea în mână. Căci la băutură nimeni nu ne întrece şi cel mai bun exemplu s-a văzut la Vama Veche, dimineaţa, când mulţi tineri care declarau cu nonşalanţă că au venit cu doar câţiva lei în buzunar, se împleticeau mahmuri şi cu limba împleticită, gata-gata să dea la raţe.
E mare diferenţa de felul cum percep ei distracţia, faţă tinerii veniţi din ţări mai avansate! Mentalitatea noastră lasă mult de dorit, dar ne batem cu pumnii în piept că suntem români şi sărim la bătaie dacă nu ne place felul cum se uită străinii la noi sau la fetele noastre. E păcat că nu putem să vedem parul din ochiul nostru. Poate că două epigrame ajută cât de puţin, dacă nu la educaţie, măcar la buna dispoziţie:
Marea ameţeală
Merge des la Vama Veche
Ca în grup să se îmbete,
Fără bani, dar cu tupeu,
Se integrează-n clişeu.
.
Top ruşinos
Ieşim la iarbă în galop,
Să stăm cu burţile la soare,
Bând bere şi făcând grătare,
Dar după noi parcă-i potop!
(Fruntaşi suntem în acest top)
.
Vă doresc zile frumoase şi curate!!!