Era evident că tăcerea nu era o opțiune de durată și, în cele din urmă, răspunsurile trebuiau date, oricât de periculoase ar putea să fie. Mai ales că Romi devenise agitat și era pe cale să-și descopere singur rănile. Astfel că femeia se așeză la căpătâiul bolnavului și începu să-i povestească:

– Era o noapte liniștită, când Băiatu a început să latre întruna și să se ceară afară. ”Băiatu” îi zic câinelui meu, pe care l-am găsit rănit de vânători și care s-a atașat de mine după îngrijire.

– Bine, bine… Lasă asta și treci la subiect!, se răsti bărbatul, iritat de deviere.

– Câinele nu-mi mai făcuse probleme de genul ăsta, lucru ce m-a făcut curioasă. Am ieșit singură în întuneric, de teamă că Băiatu m-ar fi dat de gol. Ochii îmi sunt obișnuiți cu vederea în astfel de condiții, iar pașii m-au purtat adesea prin fiecare locușor din împrejurimi. Undeva din depărtare, cerul reflecta luminile puternice ale unor faruri, iar un sunet de portiere trântite îmi confirmă bănuiala.

– Știi ce? Nu sunt interesat de amănunte, vreau să aflu ce am pățit și cum am ajuns aici? Mă înțelegi?

– Ai răbdare, ajung eu și acolo, dar vreau să afli cum s-a întâmplat. Nu fii atât de enervant, că nu-ți mai zic nimic.

Romi încercă să se stăpânească, bombănind ceva în barba care-i crescuse binișor.

– Așaaa… , continuă ceva mai satisfăcută Iza. Mă iau eu după semnale și ajung tocmai în Râpa Ursului. E un loc periculos, unde chiar mișună urșii. Cel mai mare își avea ascunzătoarea tocmai în această grotă…

– Ceee? Sunt într-o grotă din pădure?!

– Vezi că iar mă întrerupi?, se oțărî femeia. Apoi, după o mică pauză, își reluă șirul:

– Buuun… Am distins curând voci de oameni și zgomote de crengi călcate în picioare. Erau doi și cărau cu ei ceva greu. Bine că n-am venit cu câinele, că ar fi sărit la ei și nu știu ce s-ar fi întâmplat. Vorbeau de o lopată și de șeful lor, care i-a însărcinat să îngroape „mortul”. M-am gândit imediat la crimă și urechile îmi erau ciulite precum la vulpea urmărită de ogari. Așa am auzit cum au pus jos greutatea și au început să sape. Dar frica le cam dădea târcoale celor doi și orice zgomot mai suspect îi făcea să tresară. Un urlet mai puternic de jivină le-a pus capac, făcându-i să-și schimbe planurile. ”Mă, io zic să plecăm fără să-l mai băgăm în groapă. Oricum o să-l mănânce sălbăticiunile, iar șefu’ n-o să știe”. O propunere ce a fost primită cu bucurie de tovarășul lui. Au abandonat acolo încărcătura și s-au grăbit înapoi, iar după puțină vreme am auzit mașina plecând.

Iza se opri pentru câteva clipe, de parcă încerca să-și amintească mai bine. De fapt își căuta cuvintele potrivite, iar bărbatul se temea să mai intervină. Femeia continuă aproape șoptit:

– M-am apropiat cu inima strânsă de sacul negru ce se distingea cu greu în vale. L-am deschis mai bine, iar înăuntru am dat de trupul unui bărbat care părea mort, într-adevăr. Noroc că mama mea a fost medic și m-a învățat de mică anumite lucruri și moduri de acordare a primului ajutor. Datorită acestor cunoștințe mi-am dat seama că erai doar leșinat, cu un puls foarte slab.

– Eu eram ăla…, gândi cu voce tare Romi.

– Bine că sacul aluneca ușor peste mușchi, frunze și alte resturi vegetale. Chiar și așa, mi-a fost foarte dificil să te urc până în apropierea grotei, oprindu-mă adesea să-ți verific starea. Trebuie să recunosc că ai o inimă puternică, care s-a încăpățânat să bată încet, dar fără întrerupere. În schimb eu era să leșin în urma efortului de a te căra după mine și mi-a trebuit un timp să-mi revin, după ce am ajuns. Abia către dimineață am reușit să te examinez la lumina lămpii.

Urmă o altă pauză, mai îndelungă.

– Spune-mi ce am, că pot să suport.

Era îndemnul pe care-l aștepta femeia.

– Ai fost împușcat în piept și înjunghiat în burtă. Noroc că tăietura nu e prea adâncă, iar glonțul nu a atins niciun organ vital. Nici hemoragia nu a fost prea persistentă, tocmai fiindcă ai fost în stare de leșin sau comă, iar inima a bătut aproape imperceptibil.

– Uuuf! M-am speriat că e mai rău. Bine că am rămas întreg și am toate membrele, deși nu prea le simt. Le am, nu?

– Ai fost și bătut bine, că ești plin de vânătăi. Corpul își revine încet, iar membrele le vei simți pe parcurs. Cele pe care le mai ai.

– Ce tot vorbești acolo?! Ce-mi lipsește? O mână?…

Iza negă din cap.

– Un picior?…

Încă o negare.

– Două?…

– Ai ambele picioare și amândouă mâinile.

– Atunci ce?!

– Romi… Oamenii care ți-au făcut asta au fost foarte cruzi și te-au mutilat îngrozitor. N-am mai văzut așa ceva în viața mea și, crede-mă, am văzut multe.

– Ce mi-au făcut, femeie? Ce puteau să-mi facă?!… Doar nu…

Iza aprobă din cap și îl mângâie tandru pe frunte.

– Te-au castrat…