Oamenii au aripi crescute în interior,
Ele se deschid doar noaptea, în timpul somnului,
Silențios îi poartă în lumi edenice
Sau în tărâmuri ce se aseamănă iadului,
Îi ridică în cele mai înalte sfere,
Ori îi aruncă în abisuri întunecate,
După cum li-s gândurile de peste zi
Și speranțele strecurate în inimă.
Oamenii au aripi nevăzute
Prin care se eliberează de trup,
Dar ei se amăgesc că visează.