Mai precis al zilei de 11 august, o dată cu număr maestru, după părerea astrologilor. O fi, dar eu nu cred în prezicerile lor, mai ales că sunt pensionar, iar pentru pensionari și copii nu există horoscop. Categoria activă în câmpul muncii e cea mai numeroasă și despre ei se vorbește mereu, doar-doar s-o nimeri vreo născocire care să corespundă cu realitatea și să facă valuri. Sunt șanse ca la loterie. Dar să revin la oile mele, mai precis la furnicuțe, după cum veți vedea.

Unii dintre voi știu că mi-am pierdut animalul de companie, pe Pane, care s-a sacrificat precum mielul de Paște. Rămas fără nicio ființă în singurătatea locuinței mele, tare m-am bucurat într-una din zilele trecute când am văzut câteva furnici foarte mici care trebăluiau prin bucătărie. Adică luau în gurița lor câte o firimitură de pâine care-mi căzuse de pe masă și o purtau către o destinație aleatorie, mai precis până la pragul metalic, reprezentând granița spre sufragerie, pe care nu-l puteau trece, așa că le depozitau acolo, într-o grămăjoară. Bucățelele erau de două ori mai mari decât ele și numai așa mi-au atras atenția, altfel poate că nici nu le-aș fi observat. Cu silueta lor, cred că au reușit să se strecoare prin plasa pentru țânțari de la ușa balconului.

De atunci le urmăream în fiecare zi cum circulă pe „autostrada” lor îngustă, tot mereu pe stânga, ca în Anglia. De câte ori se întâlneau în trafic, observam cum își ating capetele, de parcă s-ar pupa sau își transmiteau informații despre traseu. M-am obișnuit cu ele și eram bucuros că nu mai sunt singur, ba chiar suflețelele se înmulțeau cu fiecare zi. Și totuși, vecina care mă ajută la curățenie nu le observase încă și nici cu aspiratorul nu a reușit să le elimine. Probabil că se ascundeau când se auzea zgomotul aparatului, iar asta mă liniștea.

Revenind la ziua de ieri, pot să spun că a început de fapt cu vizita matinală a vecinei, care a intrat neapărat în bucătărie. Doar după ce a plecat și m-am dus la micul dejun, am simțit un miros specific de spray insecticid, mi-am dat seama de ce nu mai văd nicio furnicuță care să mă întâmpine: fuseseră exterminate. Așa am rămas din nou singur, pentru că nici măcar un țânțar sau o muscă nu m-a căutat anul acesta să-mi țină companie.

Trecând peste asta – cu tristețe ce-i drept -, tot ieri am avut și plăcerea de a viziona ultimul episod din serialul „LOST: NAUFRAGIAȚII”, chiar cu trei zile înainte de a fi scos de pe platformă. Sunt convins că mulți l-au văzut de oarece vreme, și chiar merită din plin. De aceea vedeam câte patru episoade pe zi, în dauna altor filme de lung metraj. Pot să spun că pentru mine e cel mai bun serial văzut în ultimele decenii, până acum fiind „Urzeala Tronurilor”. Mi-am amintit din nou de Jo, cea care mi-a recomandat multe filme, prin articole bine documentate, cu informații care mă îmboldeau să le urmăresc. Acum, trebuie să caut mai mult timp până găsesc ceva pe gustul meu, adică să fie cu suspans și, aproape mereu, de ficțiune.

Acestea au fost cele două repere ale zilei de 11 august, cu mâhnire și o împlinire care m-a făcut să trec mai ușor peste ea. Cu toată căldura pe care trebuie să o suport zilnic, ameliorată doar de speranța că vine și ploaia răcoritoare și revigorantă.