– Mitică, tu ești? Dar ce-i cu gălăgia de-acolo? Alo?

– Salve, moroșene! Stai să mă retrag deoparte de mulțime, că m-au asurzit ăștia cu vuvuzelele…

– Vuvuzele!? Da’ ești la o petrecere?

– …acu’ m-auzi mai bine?

– Da, da, e ceva mai bine. Ce se întâmplă acolo?

– Suntem la protest, în fața Palatului Cotroceni.

– Hai că te ții de glume! De când faci tu politică?

– Nu fac, dar îmi place să protestez. Aici am ocazia să cunosc figuri din cele mai interesante, tocmai bune pentru viitoarea mea carte.

– Păi de ce nu mergi în Piața Victoriei?, doar acolo-s cei mai mulți oameni.

– Am fost și acolo de câteva ori, dar tot mai bine-i aici. În piață nu era voie să las mizerie, ba m-au pus și la deszăpezire, ultima dată. Aici se permite orice și am ocazia să apar mai des la TV, nefiind atât de mulți. Poate m-ai văzut și tu la știri, deși umblu deghizat, de cele mai multe ori.

– Nu știu… o să fiu mai atent.

– Așa, așa! Uită-te după cel care strigă mai tare ”Demisia!”, ”Ieși afară, javră ordinară!”, urmate de huiduieli cât cuprinde. Mi-am pus o mustață falsă și ochelari fără dioptrii, ca să par mai bătrân și înțelept, mă! Ieri a ieșit președintele și a fost o hărmălaieee! Am fost tentat să dau mâna cu el, da’ m-am temut să nu mă linșeze cei din jurul meu, așa că am continuat cu țipetele. Zicea un tataie de lângă mine că, dacă-l lăsăm să vorbească, ne spală creierele, așa cum le-a spălat pe-a celor din Piața Victoriei.

– Hai că-i bună! Cu astfel de oameni te-ai adunat tu?

– Mă, moroșene, ți-am zis că studiez cazuri din cele mai ciudate. Plus că am pus ochii pe o ”fătucă faină”, cum ai zice tu. Ea m-a racolat, iar eu îi cânt în strună. Seara ne întâlnim la câte un restaurant, alături de alți organizatori, și petrecem de mama focului. Cred că-i activistă în vreun partid, dar ce contează dacă-i dulce. Mai am puțină muncă de convingere și o invit la mine, ce zici?

– Ce să zic? Văd că ai rămas același aventurier, ce joacă în toate taberele, fără să aibă alt ideal decât satisfacția personală.

– Asta-i viața, moroșene! Dacă avem parte de conducători compromiși îi băgăm în blender și îi amestecăm până-i amețim de cap. Așa cum încearcă să ne amețească ei pe noi, și, după cum se vede, pe unii chiar i-au amețit de-a binelea. Dovadă sunt câteva persoane din jurul meu, care încurcă adesea lozincile și strigă „Jos Grindaru!” sau „Jos ordonanța dată de Iohannis!”

– Probabil că-s amorțiți de frig, săracii. Un ceai cald le-ar prinde bine.

– Lasă că ne încălzim cu câte o țuică, la purtător. Doar nu crezi că stăm pe sec, mai ales că am refuzat ceaiul prezidențial. Avem sticluțele noastre, iar pe a mea am umplut-o cu pălincă de la tine. Ha-ha-ha…

– Mă bucur că totuși ești bine și îți doresc spor la proteste, Mitică! Totdeauna ai avut o slăbiciune pentru ele.

– Mă și pricep, este? Te salut, moroșene!

– Salut, salut!