A renunţat la pizza pentru… nimic

Dar nu numai indienii, practicanţi ai unor culte diverse, pot devenii autotrofi. Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist în chimia cancerului, trăieşte de patru ani doar cu hrană solară. Werner are 60 de ani, aleargă în fiecare dimineaţă peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu soţia sa, Angelica. Ea mânâncă destul de consistent, el bea doar o ceaşcă de cafea.

La serviciu, are un program încărcat, dar tot îşi face timp şi pentru o partidă de tenis, sportul lui preferat. După ce se întoarce acasă, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, îl ţin ocupat. Viaţa lor pare absolut normală. Aşa şi este, doar că Angelica nu trebuie să gătească pentru Michael. Deloc.

Michael Werner n-a mai consumat hrană solidă de la Revelionul din 2001, când a mâncat o uriaşă porţie de salată de cartofi şi o bucată mare de tort, după care i s-a făcut rău. A fost o indigestie, dar Michael, doctor în chimie, s-a hotărât să renunţe la mâncare. A citit, s-a informat, dar ideea i-a dat-o o prietenă de familie care experimenta hrana solară, renunţând la hrana solidă.

Treptat, Michael a trecut şi el la hrana solară. I-au trebuit doar trei săptămâni să se adapteze la noua condiţie, care îi conferă infinit mai multă vitalitate. “E prana din textele sfinte, ki-ul cosmic, energia ideală!”, spune Werner. Dieta lui zilnică este formată din patru ceşti de cafea şi două sucuri de fructe naturale, plus, ocazional, un pahar de vin.

În rest, …soarele dimineţii. “Sunt o persoană absolut normală, fericită şi în deplinătatea sănătăţii”, spune Werner. “Înainte eram dependent de pizza, eram supraponderal şi mă simţeam epuizat după o zi de muncă. Mulţi colegi doctori mi-au spus că e o nebunie ceea ce încerc să fac. La un moment dat, chiar mi-au recomandat să vorbesc cu un psiholog”.

Foamea din minte

Adevărul este că transformările care se produc în primele 21 de zile par îngrijorătoare, mai ales slăbirea dramatică şi aspectul de “prună uscată” al pielii. După care organismul începe să proceseze noua dietă. Nu toţi reuşesc să se adapteze. “Cei mai mulţi dintre cei care renunţă o fac pentru că nu reuşesc să-şi scoată foamea din minte”, spune Werner.

Ca specialist în reacţii chimice, a observat că organismul capătă o rezistenţă uluitoare şi o putere de regenerare mult mai mare decât înainte, fapte dovedite de el prin analize şi fotografii. Sistemul imunitar pare o redută de necucerit. Doarme doar cinci ore pe noapte, suficient cât să se odihnească pe deplin.

O altă funcţie care a suferit modificări considerabile este memoria, care acum pare un “stick” modern, cu o capacitate de stocare uriaşă. Când reporterii l-au întrebat dacă dieta sa nu e cumva o formă de anorexie, dr. Werner a răspuns promt: “Eu nu mănânc, pentru că îmi iubesc corpul, nu pentru că-l urăsc! Şi asta schimbă toate reacţiile din organism, fiind un catalizator”.

Dr. Werner nu lipseşte de la mesele copioase date de prietenii de familie, deşi nu simte nevoia să consume nimic. Mintea lui nu mai are nici o relaţie cu hrana solidă. Corespondează cu vreo 30 de oameni care se supun voluntar aceluiaşi regim. Foarte invocat este şi numele lui Wiley Brooks, cel care în 1983 a înfiinţat, în America, “Institutul Celor ce se Hrănesc cu Aer”.

Din păcate, a fost surprins când tocmai îngurgita o plăcintă de pui, după ce susţinuse în public că nu consumase hrană solidă de 19 ani! De atunci, mulţi dintre cei care trăiesc cu aer sunt supuşi unor teste de control.

În 1999, o altă adeptă renumită a dietei cu aer, australianca Ellen Greves, a picat testul medicilor, după numai patru zile de hrană solară. Sănătatea ei s-a deteriorat atât de sever, încât medicii au pus capăt testării. Dr. Wernwr a participat însă la două experimente, de câte zece zile fiecare, şi a reuşit cu succes să demonstreze că prana este hrana ideală.

De ce există foamete în Africa?!

Problema pe care o ridică aceşti oameni nu este una uşoară. Cum reuşesc ei să trăiască şi să fie sănătoşi, când în lume există ţări unde oamenii mor literalmente de foame, mai ales în Africa, unde, se pune, soarele este mai strălucitor?!

Şi pentru această problemă, dr. Werner are un răspuns, dar nu o explicaţie: “Mor de foame, pentru că sunt convinşi că asta se întâmplă dacă nu mănâncă. A trăi cu energie solară este un concept pe care creierul, în primul rând, trebuie să şi-l însuşească. Sunt convins că metoda folosită de noi ar salva omenirea de la foamete, dar nu cred că omenirea este gata să treacă la acest mod de viaţă, care este foarte spiritual.

Eu, personal, n-aş îndrăzni să sfătuiesc pe nimeni să facă ceea ce fac eu”. Chiar şi el, care şi-a “călit” creierul, mai pofteşte uneori la pizza şi ciocolată. Şi chiar vrea să-şi satisfacă pofta, dar îmbucătura i se opreşte în gât. “Mentalitatea omului guvernează. E cel mai aprig război s-o învingi!”.

Experţii nutriţionişti nu acceptă această idee şi au şi ei dreptatea lor. Cum ai putea, de exemplu, să convingi copiii că pot trăi cu soare şi aer?! “Poţi să ţii un bebeluş în soarele dimineţii cât vrei, dar, dacă nu-l hrăneşti, va muri”, spune Helmut Oberritter.

“Numai plantele trăiesc cu hrană sintetizată din energia solară, dar vorbim de alt regn”. Admite, totuşi, că cei care se hrănesc ca dr. Werner au o mentalitate aparte, dar cum poate această mentalitate să-i ţină sănătoşi, fără să se hrănească cu mâncare solidă, nu poate explica ştiinţific.

“Sunt înclinat să cred că aceşti oameni fac parte dintr-o altă rasă umană, foarte restrictivă, care a fost în trecut şi a lăsat moştenire anumite gene, pe care, cu metodele din prezent, încă nu le-am detectat”, spune dr. Oberritter, mai în glumă, mai în serios. “În orice caz, sistemul prin care autotrofii umani supravieţuiesc este prea complicat să se fi dezvoltat într-o scurtă perioadă de timp”.

Alăptare până la 7 ani, apoi… soare

Şi în Rusia cea plină de cercetători ai fenomenelor neobişnuite se găsesc autotrofi. Având o ţară greu de hrănit, conducătorii au finanţat multe studii de nutriţie, însă doar filosofii au reuşit să se apropie de “fotosinteza” autotrofilor.

Verdanski, de exemplu, era convins că omul este o fiinţă energetică şi trebuie să fie capabil să se hrănească doar cu energie din spaţiul cosmic. În Rusia, există un grup de autotrofi, care se întâlnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova. Aceştia cred că au descoperit şi soluţia pentru copiii autotrofi.

“Un copil trebuie alăptat până la vârsta de 7 ani, după care este perfect capabil să devină autotrof”, spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumită dintre aceştia. “Mama, chiar dacă nu consumă hrană solidă, are suficient lapte pentru a hrăni copilul până la 7 ani”.

Zinaida a lăsat clar să se înţeleagă că există femei din grupul lor care au făcut acest experiment. Zinaida s-a supus testării sub supraveghere medicală. Cercetătorii de la Institutul Bauman au constatat că vârsta biologică a femeii pare a fi de 20 de ani, deşi e trecută de 65. Explicaţia: ea nu consuma hrană solidă de peste patru ani.

“Organele ei parcă s-au regenerat”, a constatat profesorul Spiridonov. Înainte de a renunţa la mâncare, avea chiar o boală cronică la stomac, plus diverse simptome specifice vârstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost uşor să se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe şi gura uscată. Starea de bine a început să se instaleze după o lună.

Biologii susţin că orice organism viu are nevoie de energie ca să supravieţuiască. Plantele, prin fotosinteză, procesează energia solară. Mai sunt organisme care îşi procură energia din anumite reacţii chimice proprii, dar ambele procese necesită enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui să nu supravieţuiască fără mâncare. Totuşi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!