Moartea nu există! Iată ce ne așteaptă pe lumea cealaltă

Posted on by racoltapetru6

Cea mai nouă teorie științifică demonstrează cu ajutorul fizicii cuantice că moartea nu există și că moartea nu este punctul terminus al călătoriei sufletului, ci ne așteaptă o călătorie lungă.

„Multiversul” ne așteaptă

Prin observații ce țin de fizica cuantică s-a ajuns la noțiunea de „lumi multiple” sau „multivers”, în loc de „univers”. Noua teorie care demonstrează că moartea nu există are la bază conceptul de biocentrism.

Străvechiul „pom al vieții”, care arată că ce este în Cer, așa și pe Pământ

Adică există un număr infinit de universuri și tot ceea ce este posibil să se întâmple are loc în unele dintre acestea. Iar ceea ce nu este posibil să se întâmple este doar moartea. Toate aceste multiple universuri există simultan și, indiferent ce se întâmplă într-unul dintre acestea, „acțiunea” se continuă în celălalt.

Podul Einstein-Rosen, calea de legătură între universuri

Dacă un corp este distrus într-un univers, nucleul energetic de 20 de wați, măsurat științific, care a făcut creierul să funcționeze ca un computer nu se stinge odată cu trupul. Se știe de ani mulți că „energia nu se distruge, se transformă”, iar „fântâna energo-informațională” a creierului, cum au numit cercetătorii cei 20 de wați, transcede într-un nou univers.

Timpul și spațiul, „instrumente pentru creier”

Un experiment publicat recent în „Science”, arată comportamentul unei particule ce trebuia să treacă simultan prin două separatoare de fascicule. Particula a trecut prin primul separator de fascicule. Cât timp aceasta a petrecut în separator, un observator oarecare se poate decide să funcționeze comutatorul celui de-al doilea separator, pornindu-l sau oprindu-l. Ceea ce observatorul a decis la acel moment, a determinat particula să se comporte într-un anume fel, să treacă mai departe sau să mai aștepte. Indiferent de alegerea pe care a făcut-o observatorul, particula este cea care experimentează opțiunile. Ideea e că manifestarea energiei transcede ideea clasică de timp și spațiu. Gândiți-vă la cei 20 de wați de energie ca la un holoproiector care afișează rezultatele experimentului pe un ecran. Indiferent dacă observatorul a oprit sau a pornit al doilea separator de fascicule, holoproiectorul rămâne activat de aceeași baterie de 20 de wați. Conform Biocentrismului, spațiul și timpul sunt doar instrumente pe care creierul uman, „bateria de 20 de wați”, le folosește ca să aranjeze într-o formă accesibilă informațiile primite. Mintea are nevoie de ele. „Bateria” nu, doar le procesează la un moment dat, dar funcționarea ei categoric nu depinde de timp și spațiu.

Legătura Cer-Pământ

Vorba lui Einstein: „Oamenii ca mine știu că diferența între trecut, prezent și viitor nu este decât o iluzie perpetuată de încăpățânarea umană”. Orice se întâmplă cu trupul uman, „bateria” este cea care va experimenta trecerea prin „al doilea separator de fascicule”. Aici intervine Multiversul. Într-un univers, trupul poate să moară, dar simultan, în alt univers, el poate continua să trăiască. Practic, ceea ce au descoperit cercetătorii acum, în trecut se numea Pomul Vieții, a cărui filosofie se regăsește în toate culturile antice. Este Thorul, „legătura Cer-Pământ”, care constituie calea prin care „fântâna nemuritoare de energie”, „bateria de 20 de wați” purtătoare de infoenergie, sare dintr-un univers în altul. În știință, Thorul poartă denumirea de Podul Einstein-Rosen. De fapt, sunt mai multe poduri, fiecare către alt univers, care unește „găurile negre”. Conform acestei teorii, universul în care ne aflăm se află în interiorul unei găuri negre, care există în interiorul altui univers și tot așa.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

Cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile

Posted on by racoltapetru6

Doar pentru că cineva a inventat ceva, nu înseamnă că a fost mulțumit de rezultat sau de modul în care a fost folosită invenția sa. Mai jos aveți cinci inventatori care au ajuns să-și regrete creațiile.

einstein-oppenheimer

1) J. Robert Oppenheimer/Albert Einstein – bomba atomică

J. Robert Oppenheimen, directorul laboratorului Los Alamos în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este creditat cu invenția bombei atomice, însă aceasta n-ar fi fost posibilă fără munca lui Albert Einstein.

În ciuda asocierii sale cu formațiuni de stânga, Oppenheimer a salutat oportunitatea de a juca un rol în eforturile de război. Ulterior, însă, a ajuns să aibă sentimente incerte în legătură cu bomba atomică. „Nu am niciun fel de remușcare în legătură cu fabricarea bombei… În legătură cu felul în care am folosit-o, înțeleg de ce s-a întâmplat așa și apreciez noblețea cu care oamenii cu care am lucrat au luat decizia. Dar nu am sentimentul că s-a procedat corect. Ultimatumul dat Japoniei a fost plin de platitudini pioase… guvernul nostru ar fi trebuit să fii spus lumii și Japoniei cu mai multă claritate ce înseamnă bomba”, a spus el.

Einstein s-a exprimat mai puțin echivoc. Ani mai târziu el a spus că regretă semnarea scrisorii pentru președintele Roosevelt, în care cerea să sprijine cercetarea privind reacțiile nucleare în lanț și folosirea acestora ca o armă. La acea vreme, el credea că germanii fac deja acest lucru. „Dacă aș fi știut că nemții nu vor reuși să producă o bombă atomică, nu aș fi ridicat un deget”, a recunoscut fizicianul.

2) Mikhail Kalashnikov – AK47

Kalashnikov a dezvoltat pușca semi-automată care îi poartă numele pentru arma rusă, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce a fost martor la moartea a numeroși soldați, fiind la rândul său rănit în bătălie. Destinată a fi o armă simplă ce poate fi făcută ieftin cu ajutorul mijloacelor de producție în masă disponibile la acea dată, Kalashnikov, care a murit în 2014, a trăit să vadă cum arma sa este, în rândul pistoalelor-mitralieră, responsabilă de cele mai multe morți din istorie.

„Mă tot întorc la o întrebare. Dacă arma mea a luat atâtea vieți se poate ca eu… un credincios ortodox, să fiu de vină pentru aceste morți, chiar dacă sunt inamicii mei?”, a scris el într-o scrisoare pentru un cleric rus.

3) Bob Propst – spațiile cubice de birou

În timp ce lucra pe postul de consultant pentru Herman Miller, în anii 1960, Bob Propst i-a făcut cunoștință Americii cu birourile deschise, dar și cu spațiile cubice destinate unui singur angajat. Scopul acestora a fost să le ofere angajaților cu experiență un spațiu mai „flexibil și fluid”, după cum a explicat el pentru New York Time în 1997.

Companiile au privit invenția sa drept o metodă de a economisi bani. Propst a ajuns să-și urască invenția, catalogând-o drept o „nebunie monolitică”.

4) Kamran Loghman – sprayul cu piper

Kamran Loghman a lucrat pentru FBI în anii 1980 și a ajutat la transformarea sprayului cu piper într-o armă. El a fost, de altfel, cel care a scris manualul de folosire a acestuia pentru ofițerii departamentului de poliție.

În urma incidentului de la Universitatea din California, din 2011, când polițiștii au folosit sprayul colorat într-un portocaliu deschis împotriva a ceea ce New York Times a descris a fi „protestatari docili”, Loghman a rupt tăcerea. „Nu am mai văzut până acum o utilizare atât de inadecvată a unor agenți chimici”, a spus el.

5) John Sylvan – capsulele de cafea

Invenția lui Sylvan a făcut posibilă apariția unor branduri precum Nespresso sau Tassimo. Capsulele de cafea le-au permis la milioane de oameni să-și ia „doza” de nicotină cu ușurință. „Uneori mă simt prost că am făcut asta. Este ca o țigară pentru cafea, un mecanism de livrare a unei substanțe ce provoacă dependență”, a spus el în urmă cu câțiva ani.

Sursa: Mental Floss