E vremea să-ți cer iertare,
După un sezon fierbinte,
Când te-am ocolit prea tare,
Ascunzâdu-mă-n incinte.
Te pândeam după perdele,
Să nu te-ntâlnesc pe stradă,
Căci aveai raze prea grele
Și le-mprăștiai grămadă.
Eu îți prețuiesc căldura,
Dar am ajuns în ani mai grei,
Când simt că întreci măsura
Și mă sufoci fără să vrei.
Acum, că te-ai îndepărtat,
Aș vrea să te zăresc mai des,
Sperând că nu ești supărat
De toanele ce mi-au dat ghes.
Nu te-avem decât pe tine,
Un soare de nota zece,
Însă cred c-ar fi mai bine,
Să dai tot… când vremea-i rece.
