Astăzi nu-mi arde de zâmbete și nici nu se cade pentru mine. Ieri am primit vestea că Nașul meu de cununie s-a stins din viață, după o boală grea și neiertătoare. Îmi era de asemenea și văr, prin alianța cu verișoara mea de gradul unu.

Se spune că nașul de cununie îți e un fel de tată spiritual. Poate că-i adevărat și eu am neglijat să-l caut mai des, deși țineam mult la el. Nici el n-a avut timp să mă viziteze în ultimii ani, chiar dacă era un om spiritual. Dar a fost un om harnic și iubitor, prosper în ceea ce făcea și bun familist. Avea doar 70 de ani când s-a stins și mulți nepoți iubitori de crescut.

Termin aceste rânduri și mă voi duce să ridic cununa pentru înmormântare, iar apoi voi fi alături de nănașa mea îndurerată, care plânge încontinuu de ieri. Sunt sigur că voi, prietenii mei virtuali, mă veți ierta pentru lipsa mea mai îndelungată. Uneori, mi se întâmplă și mie să nu pot zâmbi.