Spirit călător: Argumente

Posted on by racoltapetru6

– Vali! Vali! Vali, trezeşte-te!

Era vocea stridentă a surorii mele, care mă scutura violent. Mi-am ridicat alene pleoapele şi am mormăit ceva de nedesluşit. Aveam din nou o migrenă îngrozitoare şi simţeam că mor de frig, deşi eram învelit foarte bine. Mi-am amintit încet ce s-a întâmplat cu mine şi o mulţumire plăcută îmi mai atenuă starea fizică. Doar vocea Dianei continua să mă agaseze:

– Ce e cu tine? E aproape amiază şi încă nu ţi-ai mâncat micul dejun! Arăţi ca naiba!

Am depus tot efortul să mă mişc cât mai natural şi să zâmbesc liniştitor. I-am răspuns sarcastic:

– Nu e nici o problemă, scumpa mea surioară. Am dormit şi eu mai mult, că mă simţeam obosit. Chiar şi tu îmi spuneai că somnul mai îndelung mi-ar face bine. Acum totul e în regulă, doar că nu mi-e foame încă. George a plecat?

Femeia se uită la mine şi-mi zise iritată:

– Normal că a plecat! Doar n-o să stea toată ziua lângă patul tău. Destul a zăbovit azi-noapte. Dar bea măcar ceaiul ăsta! Mă duc să ţi-l încălzesc?

Am acceptat şi am mai luat două aspirine. Apoi a trebuit să intru sub un duş fierbinte pentru a-mi readuce temperatura corpului aproape de normal. Am adormit din nou şi când m-am trezit, am reuşit să şi mănânc. Bineînţeles că mintea îmi era la experienţa recentă, despre care nu puteam vorbi decât cu asistentul meu.

Către seară a apărut cu geanta-i diplomat şi cu costumul lui impecabil. Era curios să vadă cum mă simt, iar eu a trebuit să-l liniştesc şi pe el. Mi-a reamintit cu glas hotărât:

– Mi-ai promis că asta a fost ultima încercare! Slavă domnului că nu s-a întâmplat o nenorocire! Aveai un puls de doar 5 bătăi pe minut şi de abia peceptibil. Te-am vegheat până la miezul nopţii, când ţi-ai mai revenit. S-a trezit şi Diana şi a intrat…

– Taci!, l-am oprit eu. Nu mai îmi spune nimic!

– Ce ai? Ce s-a întâmplat?, se intrigă George.

– Dragul meu, am reuşit!, i-am zis eu extaziat.

Era mirat, căci nu ştia la ce mă refer, aşa că m-a întrebat:

– Ce ai reuşit?

L-am luat de mână şi i-am strâns-o cu putere, lămurindu-l:

– Am ieşit din corp! Te-am văzut pe tine, pe soră-mea, m-am văzut şi pe mine în timp ce eram inconştient! Sufletul meu a plutit prin cameră şi apoi a reintrat în sălaşul lui.

George se uita la mine, neștiind ce să creadă. A învins o expresie neîncrezătoare ce se citea pe chipul lui şi care a generat o concluzie pe măsură:

– Ai avut un vis sau un coşmar… Ce ai văzut?

Bănuiam eu că nu mă va crede şi trebuia să vin cu dovezi, aşa că i le-am enumerat:

– Am văzut ştirile de noapte, cu Băsescu făcând cumpărături…

– Eh, astea au fost şi peste zi, încercă să-mi taie el elanul.

– A intrat sora mea şi te-a întrebat de ce nu te-ai dus acasă, iar tu ai zis că ţi-a căzut canalul.

George căzu câteva clipe pe gânduri, dar reveni cu o explicaţie:

– Se pare că auzul nu-ţi era deconectat de la realitatea înconjurătoare. Mi se întâmplă uneori ca sunetele să se integreze în visul meu şi să-l influienţeze. Nu e ceva neobişnuit.

Pe mine mă scotea din pepeni argumentul lui, dar am plusat:

– Te-am văzut, când te-ai aplecat deasupra mea, mi-ai luat pulsul şi m-ai învelit cu plapuma.  Am plutit deasupra noastră şi ţi-am citit pe chip îngrijorarea! Crede-mă, nu a fost un vis!

Prietenul meu deveni serios şi se uită mai atent în ochii mei. Apoi mă întrebă:

– Ai văzut tu, toate astea?! Nu cumva e un tertip pentru a continua experimentul?

Trebuia să-l fac să mă creadă, pentru că numai pe el mă puteam baza. Am marşat pe cât am putut de convingător:

– Georgică, dragul meu, totul e cât se poate de real. Am trăit o experienţă nemaipomenită şi data viitoare o să-ţi demonstrez şi mai concret că acest lucru e posibil. Trebuie doar să mă acomodez cu spiritul liber şi să-l pot ghida după dorinţe.

George tăcea şi trăgea cu sete din ţigara care tocmai şi-o aprinse. Se gândea, de bună seamă, dacă merita să rişte în continuare şi dacă putea să creadă ce i-am zis. Am apelat la argumentul suprem:

– Ştii că nu te-am minţit niciodată şi n-aş face-o nici acum. Ai încredere în mine şi vei vedea că e cea mai bună alegere. Te rog!

Nu zicea nimic şi aşteptarea a continuat câteva minute. Nu mai trebuia să insist, căci riscam să stric tot. Într-un târziu se ridică, îşi aranjă cravata privindu-se în oglindă, după care îmi întinse mâna, zicând:

– Promite-mi că o să te fortifici zilele următoare, fiindcă ai nevoie de energie! Când o să văd că arăţi destul de bine, mai încercăm o dată. Vreau să fiu convins că ceea ce mi-ai spus e posibil. Până atunci, mai trec eu pe la tine. Acum mă duc, că am o întâlnire cu o tipă trăsnet. Să fii iubit, Vali!

Ne-am despărţit cu zâmbetul pe buze, iar eu cu o nouă speranţă în suflet.

Un calcul simplu

Posted on by racoltapetru6

Să facem un calcul: (de dragul democraţiei, vom presupune că trăim într-o lume în care nu există inflaţie şi în care preţurile, salariile şi taxele sunt îngheţate la nivelul de acum).

Gigel e un tânăr care tocmai se angajează. Ca orice tânăr, salariul lui net de încadrare nu e nici prea prea, nici foarte foarte: să presupunem că e de 1100 de lei. Gigel are 23 de ani. Întrucât e criză şi criza va dura- să presupunem!- multă vreme de acum încolo, hai să zicem că până în 2015, leafa lui Gigel va fi tot de 1100 de lei.

Ia să vedem însă câţi bani plăteşte Gigel CAS-ul timp de cinci ani (adică 60 de luni) la o leafă mizeră de 1100 de lei. Păi, la valorile actuale va plăti 491 de lei x 60 de luni, 29.460 lei. Ei, aici e buba. Gigel are numai 28 de ani şi deja a plătit în contul statului toată suma pe care statul i-ar returna-o în cazul în care ar ieşi la pensie la 65 de ani şi ar mai trăi 3-4 ani, cât e speranţa de viaţă a bărbaţilor din România. Cum aşa? Păi să facem un calcul.

Dacă nu mă înşel, pensia medie din România e undeva pe la 750 de lei. Din contribuţiile date statului până la 28 de ani, Gigel ar putea primi (presupunând că timp de 37 de ani banii săi vor sta undeva într-o valiză, nu într-un cont care îi va multiplica măcar prin dobândă) o pensie medie timp de 29.460 lei/750,- 39,28 de luni. Adică peste trei ani. Păi este numai bine, tanda pe manda: iese la pensie la 65 de ani, mai trăieşte trei ani şi la 68, după cum zic statisticile, moare!

Totuşi, nimeni nu îi explică lui Gigel, şi nici nouă, ce se întâmplă cu CAS-ul pe care Gigel îl plăteşte între 28 şi 65 de ani, adică timp de 37 de ani. Adică 444 de luni. Presupunând că Gigel va rămâne toată viaţa un tâmpit căruia nu i se va mări niciodată salariul, asta înseamnă că timp de 444 de luni va vărsa în buzunarul statului încă 444 x 491 lei, 218.004 lei. Destul de mult, dacă e să mă întrebaţi pe mine. Şi dacă Gigel, totuşi, e un ins dezgeţat, leafa i se va mări şi cotizaţia la stat va fi pe măsură.

ŞI ACUM UIMIRILE ŞI MIRĂRILE MELE:

1. Unde se duc banii ăştia?

2. Ce se întâmplă cu ei?

3. Cum e posibil ca după numai cinci ani de muncă, fără un salariu deosebit, orice tânăr să-şi fi acoperit deja pensia medie pe care ar putea-o primi la bătrâneţe, înainte să moară?

4. De fapt, ce găuri acoperă munca de o viaţă a lui Gigel?

5. De ce trebuie Gigel să muncească 37 de ani pentru ca banii lui să se ducă în altă parte decât în propria bunăstare de după pensionare?

6. Cât credeţi că mai poate rezista un sistem în care cinci ani munceşti pentru tine şi 37 de ani pentru o cauză neştiută de nimeni, în afară de… politichie?

Trei situaţii

Posted on by racoltapetru6

1.Un bărbat însurat avea o aventură cu secretara sa.Într-o zi,pasiunea lor s-a aprins şi s-au dus la casa ei; epuizaţi datorită unui sex dezlănţuit până târziu,au adormit,trezindu-se pe la ora opt seara.Pe cănd bărbatul se îmbrăca,îi ceru femeii să-i scoată pantofii afară şi să-i murdărească cu iarbă şi pământ.Deşi intrigată,ea a făcut asta,după care el îşi puse pantofii,se urcă în maşină şi plecă acasă.

-Unde ai stat?-îl întreabă nevasta de cum intră.

-Dragă,nu pot să te mint:sunt încurcat cu secretara mea şi am fost toată seara să facem dragoste.Am adormit şi nu m-am trezit până la opt.

Soţia lui se uită în jos,îi vede pantofii şi îi spune:

-Ticălos mincinos!Ai fost să joci golf!

2.Era o pereche de vârstă medie care aveau două fete frumoase şi care s-au hotărât să mai încerce,pentru ultima dată,să aibă un băiat,pe care l-au dorit dintotdeauna.După multe luni de încercări,în sfârşit soţia rămase însărcinată şi născu un băiat sănătos,nouă luni mai târziu.Fericitul tată alergă să-şi cunoască noul său copil,dar văzându-l se îngrozi,deoarece era bebeluul cel mai urât pe care-l văzuse în viaţa lui.Se duse să-şi vadă nevasta şi îi spuse că nu vede posibilitatea ca el să fie tatăl acestui copil.

-Uită-te şi tu la cele două fete frumoase pe care le-am făcut înainte!Apoi,privind-o cu neâncredere o întrebă: “Nu cumva m-ai înşelat?”

Femeia surâse dulce şi îi spuse: “De data asta nu,dragul meu!”

3.O femeie era în pat cu amantul ei când aude că soţul deschide uşa de la intrare.

-Repede,îi spuse amantului,rămâi în picioare în colţ.Apoi îl unse cu ulei de copii pe tot corpul şi îl pudră cu talc.Nu te mişti până îţi spun eu-îi şopti-şi simulează că eşti o statuie.

-Ce este asta,dragă?-o întrebă soţul când intră în cameră.

-Ah,este o statuie-îi răspunse aceasta.Vecinii de palier au cumpărat una pentru dormitorul lor şi mi-a plăcut atâta,încât am cumpărat una şi pentru noi.

Nimic mai mult nu s-a mai spus despre statuie.În jur de ora două de dimineaţa,soţul coborând din pat,se duce în bucătărie şi se întoarce cu un sandwich şi un pahar de lapte.

-Ia,îi spuse el statuii,şi mănâncă ceva.Eu am stat în picioare ca un idiot trei zile în casa vecinilor şi nimeni nu mi-a oferit nici un pahar de apă…

Metamorfoza (VI)

Posted on by racoltapetru6

L-au trezit razele soarelui care se insinuau printre draperiile geamului întredeschis. Se uită buimăcit în jurul lui şi le văzu pe cele două fiinţe iubite cum discutau în şoaptă. Încercă să-şi amintească ce s-a întâmplat şi unde se află, dar memoria îi revenea lent şi cu sincope. În cele din urmă realiză că e în spital şi căută să se ridice. Atunci au observat femeile că s-a deșteptat şi l-au întâmpinat cu o exclamaţie de bucurie:

– Servus, dragul mamei!

Veronica se apropie şi-l pupă tandru pe frunte, apoi veni Doina să-i de o sărutare pătimaşă.

– Văd că ți-a dispărut febra, observă ea mângâindu-l. Ai nevoie de ceva? Ieri n-ai mâncat nimic.

– Ţi-am adus pâine cu unt şi un ceai cald, aşa cum îţi place ţie, zise Veronica şi se grăbi să le scoată din sacoşe. Paul refuză categoric şi ceru un pahar cu apă, apoi se uită la ceas şi întrebă îngrijorat:

– Putem merge acasă?

Doina i-a adus apa şi i-a explicat că trebuie să vină doctorul care o să-i spună dacă mai trebuie să rămână internat. Paul gustă din apa de la robinet şi se strâmbă:

– Ce rea e ! Nu aveţi puţină sare?

Femeile s-au uitat mirate la el şi apoi una la alta.

– Sare!? Pentru ce? Doar n-o s-o pui în apă?, exclamă fata.

– Simt nevoia să beau ceva sărat. Poţi să-mi faci rost?

Mama lui se oferi să meargă în alt salon şi să-i aducă sare. Uimirea lor a crescut când au văzut că a pus toată cantitatea adusă în pahar şi apoi l-a dat pe gât, satisfăcut. Atunci a intrat nea Nelu, însoţit de un medic bătrân şi o asistentă voluminoasă. Era doctorul universitar Popescu Silviu şi asistenta de salon, Maricica. După ce au făcut cunoştinţă, doctorul Popescu a examinat cu mare atenţie cele două zone suspecte de pe corpul lui Paul şi radiografiile din dosar. Într-un târziu, a dat din cap a încuviinţare:

– Se impune repetarea analizelor şi o inspectare amănunţită a tumorilor. E prematur să intervenim până nu ştim despre ce e vorba.

Paul s-a revoltat:

– Intervenţie chirurgicală!? Nici nu vreau să aud!

Nea Nelu a încercat să-l potolească:

– Nu e nimic sigur, dar s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm la această măsură pentru a preveni o infecţie generală. Deocamdată, ar fi bine să te întremezi. Ai să mănânci imediat după ce ţi se va recolta sânge. Spune-mi, totuşi, când ai făcut ultimele analize.

– Anul trecut. De ce?

– Nimic grav. O să vorbim luni dimineaţă, după ce o să ne parvină rezultatele.

Îl asigură doctorul Chiriguţ, cu o figură jovială. Paul insista să fie lăsat acasă în weekend, din moment ce nu mai avea febră. Nea Nelu ,ţinând cont şi de rugăminţile celor două femei, acceptă:

– Bine, dar o să stai la pat şi o să-ţi prescriu nişte antibiotice.

Cei doi doctori au ieşit, iar asistenta i-a recoltat sânge, i-a luat temperatura şi l-a condus la aparatul tomograf. Acolo era o echipă numeroasă de medici, asistente şi studenţi. Cu toţii voiau să vadă această infecţie ciudată şi să-şi facă o idee despre diagnostic. Paul era din ce în ce mai iritat şi simţea că e tratat ca o ciudăţenie. A răsuflat uşurat doar pe la amiază, când au plecat acasă. Avea o poftă nestăpânită să mănânce peşte şi a înfulecat cât trei. Apoi a băut câteva pahare cu apă sărată. Veronica şi Doina îl priveau cu gura căscată.

– Vezi că nu am nimic? Aşa mănâncă un om bolnav? Niciodată nu m-am simţit mai bine! Acum, aş avea o poftă să înot. Mergem la ştrand?

Vorbea el într-una şi mai trăgea o duşcă de apă sărată. Femeile au încercat să-l domolească amintindu-i ce i-a promis doctorului. Erau hotărâte să-l ţină în casă, mai ales că se comporta anormal. Până luni dimineaţă au stat amândouă pe lângă el şi au văzut că îngrijorarea lor era întemeiată. Mânca foarte mult, avea poftă numai de peşte sau fructe de mare, nu mai vroia să audă de ceai, dar bea multă apă sărată. Nu mai făcea febră, ci dimpotrivă, avea o temperatură de 36°! În aceste circumstanţe, au aşteptat cu nerăbdare să se întâlnească cu nea Nelu.

Acesta era la fel de nedumerit. Avea în mână radiografiile, rezultatul analizelor şi încerca să găsească o explicaţie:

– Tot nu am putut să aflăm ce grupă de sânge ai. Se pare că organismul tău trece printr-o metamorfoză inexpicabilă şi nemaipomenită! Totul a început când ai călcat pe o scoică marină dintr-o specie necunoscută. Din imaginile tomografice s-ar părea că acest organism s-a încorporat în talpa piciorului tău şi trăieşte încă. Ba chiar mai mult, a realizat o simbioză cu organismul tău, producând schimbări ireversibile.

– Ce vreţi să spuneţi? Trebuie să mă operaţi?, întrebă Paul cu o jumătate de gură.

Doctorul dădu din cap:

-Mă tem că nu e aşa simplu. M-am consultat cu doctorul Popescu şi cu alţi specialişti de pe internet, iar unul dintre ei va sosi aici, săptămâna asta. Dacă extirpăm corpul străin, riscăm să-ţi punem viaţa în pericol. E ca şi cum ţi-am scoate un organ vital. De fapt nu mai e un corp străin, e a doua ta inimă! De aceea pielea ta se întăreşte precum a unei scoici. Încet, încet, te transformi într-o scoică umană!