E trist poetul, iar din astă stare,
Transpusă-n versuri cu-n tumult aparte,
Găsi-vom sentimente similare,
De nu de-a-ntregul, cel puțin în parte.

Poetul iubește fără-ncetare,
Din focul hărăzit fără de milă,
El va rămâne cu doruri amare,
Tânjind după mult visata idilă.

Singur va fi-ntotdeauna poetul,
Doar cu gânduri ce-i vin în aversă,
Și prin ele căutându-și versetul
Ce înlătură orice controversă.

Tristețea, singurătatea, iubirea,
Sunt muzele ce-i promit zi și noapte
Că doar scriind va găsi fericirea,
Iar el crede-n dulcile lor șoapte.