Ionel era tot mai exasperat de starea care-l făcea pe prietenul lui să se topească de pe picioare. Noroc că avea o fire ambițioasă, iar mintea îi derula tot felul de scenarii prin care să-l readucă la o viață normală. Astfel că, într-o bună zi – după cum nădăjduia el că o să iasă – și-a luat inima-n dinți și l-a abordat cu hotărâre.

– Mai frate, așa nu mai merge! Nu pot să văd cum îți distrugi viața, fără nici măcar o încercare de a găsi o soluție, cum ar face orice om cu judecată. Trebuie să te trezești din jelanie, nu numai pentru tine, ci și pentru noi, cei care suferim când te vedem așa.

Cornel nu se încumetă să-l privească, dar îi răspunse cu aceeași replică deprimantă cu care l-a obișnuit când îl agasa în această privință:

– Știi bine că nu există o cale de ieșire, iar tot ce pot face e să nu mă implic în viața nimănui.

– Aici greșești cumplit, pentru că întotdeauna se găsește o rezolvare, la orice. Trebuie doar să vrei.

– Da?, întrebă tânărul deja iritat. Poate mergem la vrăjitoarea aia și o rugăm să-și retragă blestemul. Dar vai, am uitat că degeaba ai căutat-o zile la rând, a dispărut de parcă n-ar fi fost.

Micuțul trecu cu calm peste această remarcă, pentru că avea pregătită o propunere mai promițătoare.

– Nicidecum. De data asta m-am documentat bine și sunt convins că putem găsi un ajutor mai sigur și la îndemână. E vorba de călugărul Dumitru, cel care-și are sălașul în pădurea de lângă Asuaj.

Macaragiul îl privi mai atent de data asta, lăsând să se întrevadă o bănuială în ochii lui.

– Și, mă rog, de unde te-ai documentat tu atât de bine, ținând cont că nu credeai în tămăduirile fostului călugăr, despre care chiar vorbeai în răspăr? Cum de ți-ai schimbat brusc părerea?

Ionel pășea pe un teren minat, dar trebuia să riște spunând adevărul.

– Recunosc că am vorbit cu mătușica Florica, a zis el spășit. Trebuia să știe ce se întâmplă, iar eu nu am rezistat în fața lacrimilor ei.

După această lovitură neașteptată, Cornel își ieși din pepeni, intrând într-o stare de nervozitate care nu-l caracteriza:

– Ce-ai făcut?! Mi-ai înșelat încrederea, deși te-am rugat să nu-i dezvălui mamei ce se întâmplă.

– N-aveam de ales, a sărit micuțul. Altfel îi înșelam încrederea ei, o femeie îndurerată ,de care mi s-a făcut milă…

– Taci și nu mai pomeni cuvântul ăsta, a strigat vlăjganul întingând mâna ca și cum ar fi vrut să-i astupe gura. Toată lumea o să mă creadă de-acum un nebun, pe lângă faptul că am ajuns un criminal. Uite că se poate și mai rău, datorită ție și mai ales gurii tale slobode.

Erau prea multe cuvinte rostogolite de prietenul cel tăcut, după atâta reținere și frământare interioară. Un efort care l-a epuizat, aducându-l într-o poziție defensivă, cu capul plecat și trupul moleșit. Momentul potrivit pentru Ionel să pornească atacul decisiv, într-un mod subtil.

– Mama ta nu te crede nebun, i-a spus el cu o voce blândă. Te înțelege, deși tare îi e dor de tine. De aceea își dorește să mergi la călugăr, că multe minuni a făcut și ar putea face la fel în cazul tău. Nu ai nimic de pierdut dacă nu reușește, dar măcar vei știi că ai urmat sfatul primit de la ea. Îți promit că mă duc și eu cu tine, ca un sprijin moral, dar mai ales ca un prieten de care ai nevoie.

Cuvintele acestea au avut darul să-l atingă la inimă pe Cornel, care după ce le-a cântărit cu judecata lui, și-a înseninat chipul când a răspuns privindu-și prietenul:

– Faci tu asta pentru mine? Ești sigur că Dumitru are ceva șanse în fața vrăjitoarei?

– Da… și da!, a exclamat Ionel. La urma urmei, se știe că Dumnezeu e atotputernic, iar vrăjitorii sunt slugile Satanei.

Un zâmbet i-a înflorit ca prin minune macaragiului în colțul buzelor.

– Cam atât ai învățat și tu despre religie, dacă ocolești mereu biserica, a remarcat tânărul. Probabil că ai auzit de ce a fost dat afară călugărul ăsta de la mănăstirea Rohia, iar de atunci e un pusnic care trăiește din darurile celor care apelează la el.

– Vorbește lumea că a încălcat regulile, dezlegând vrăjitorii și exorcizând persoane posedate, i-a răspuns prietenul. Popii din biserici nu recunosc că are credință, ba chiar pretind că ar lucra cu Necuratul, tocmai pentru că a reușit să facă minuni despre care s-a auzit până departe. Călugării nici nu vor să vorbească despre el, fiind un subiect tabu, tocmai pentru acele realizări pe care nu și le pot nici ei explica. Însă multă lume îl caută tocmai pentru acest har, care poate veni tot de la Cel de Sus. Adevărul și lumina nu ajung numai prin biserică, ci și prin oameni aleși, pe care popii și călugării nu-i suportă deoarece depășesc capacitatea lor de înțelegere și îi pun în umbră.

O concluzie care i-a cufundat pe amândoi în tăcere, parcă nevenindu-le să creadă că unul din ei a reușit să o formuleze spontan. Probabil că era un semn prin care se arăta drumul cel bun pentru a stârpi blestemul lui Cornel. A fost încă un motiv pentru care acesta a bătut palma cu Ionel, căzând de acord ca la sfârșitul săptămânii să meargă în Asuajul de Sus. Doar să-l viziteze pe Dumitru, nicidecum să se abată pe la casele lor. În nopțile care au urmat până la drumul plănuit, macaragiul a avut vise complexe, în care chipul vrăjitoarei alterna cu cel al călugărului Dumitru, deși nu-l văzuse niciodată în realitate. Ura și răutatea din partea țigăncii era combătută de blândețea și bunătatea pe care o simțea pe figura bătrânului. Din aceste vise a primit cel mai mare curaj și o credință suficientă să urmeze calea stabilită.