Am încercat de mai multe ori să mă uit la soare,
M-a orbit cu strălucirea lui impenetrabilă,
La care eram convins că ești părtașă
Prin lumina chipului tău ce nu poate fi eclipsat.

Mi-am întors fața către cerul noros,
Un tărâm mai promițător căutărilor,
Acolo am reușit să te întrezăresc,
Printre tunetele care-ți anunțau intrarea în scenă
Și blitzul fulgerelor cu care-ți făceai selfie-uri.

De atunci visez la momentul când ne vom putea atinge,
Chiar dacă o vei face printr-un trăsnet,
Perceput de mine ca o sublimă mângâiere,
Venită de la iubita mea dintre nori.

Până atunci, rămâi revelația mea diafană,
Zeița menită să dirijeze concertul furtunilor,
Răcoritoare prin aversele de vară
Sau cu alintul liniștitor al ploilor blânde.