BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Într-un compartiment de tren călătoreau două mămici; una cu o fetiță, cealaltă cu un băiețel.
La un moment dat, fetița strănută.
– Țănătate!, zice băiețelul.
Mama fetiței îl laudă pe băiețel:
– Ce copilaș drăguț și bine crescut aveți!
Mama băiețelului se topește de plăcere, când fetița strănută din nou. La care, băiețelul:
– Ai lățit, culvă mică!
* Ștrul, cel mai vechi și mai bun prieten al lui Ițic, moare.
Ițic se duce la ziar să anunțe la rubrica de decese și comemorări. Se interesează cât costă cuvântul, ia formularul și scrie: „Ștrul mort”.
Doamna de la ghișeu îi spune că poate să scrie mai mult, că oricum îl taxează cu minimum patru cuvinte.
Ițic ia formularul și scrie: „Ștrul mort, vând Trabant”.
* – Alo, Poliția?
– Da.
– Veniți repede, un individ mi-a furat iPhon-ul și a fugit!
– Păi și dvs. de unde sunați acum?!
– De pe el, dar v-am anunțat preventiv… Văd că se uită cam chiorâș la mine..
* Se spune că nu toate blondele sunt proaste, pe naiba! Soția mea e brunetă, ieri și-a vopsit părul în blond, iar seara mi-a făcut scandal, că de unde este păr de brunetă pe la noi în pat.
* Două blonde discută:
– Ieri am fost atacată de un maniac…
– Sexual?
– Nu prea!

* Soțul trimite mesaj soției:
Draga mea, vezi că sunt cu băieții la bere, mai întârzii o jumătate de oră. Dacă vezi că nu vin, mai citește o dată mesajul.
* Animalele se înțeleg deși nu își vorbesc. Oamenii își vorbesc și tot nu se înțeleg.
* Cum să ceri Viagra de la farmacie, dacă ești mai rușinos:
– Vă rog să-mi dați o cutie de Albăstrica Cucului.
* Dragelor, nu vă încredeți prea mult în complimente.
Nu uitați că omul mângâie calul doar atunci când vrea să-l călărească!
* Nu va exista egalitate între sexe, câtă vreme femeile se culcă cu cine vor, iar bărbații cu cine apucă!
* Femeia are două roluri în viața bărbatului:
Să-l liniștească atunci când e nervos și să-l enerveze când e calm.
* – Tati, ai avut vreodată experiențe paranormale?
– Da, mi-a zis mă-ta odată că am dreptate!
* Femeile sunt niște ființe super-pozitive care niciodată nu privesc înapoi. Nici măcar când parchează…
* Într-o seară, eu cu prietenii mei, am fost atât de beți încât am pierdut un amic într-un bar. L-am căutat cam 30 de minute, asta în timp ce el era cu noi și ne ajuta să-l găsim.
* – Dragă, ești plină de cucuie! Ce-ai pățit??
– Cosmeticiana mi-a spus să mă dau pe față cu apă de toaletă și veșnic îmi pică pe cap capacul ăla de la WC!!!
* Fluturii din stomac îi puteți omorî cu țuică!!!
Ca să știți.
* Dacă găsești o cutie de înghețată în congelator, iar în ea se află pătrunjel, ești român!
* Știați că în orice localitate din România, dacă mergi pe un drum bun, poți ajunge la locuința primarului?
* Mi-am luat un pui de broască țestoasă…
Vreau să verific dacă trăiește 200 de ani.
* – Doamnă, nu vă grăbiți să divorțați, soțul dvs. chiar vă iubește!
– Nu m-ar mira, bestia asta e în stare de orice!
* Mi-am întrebat nevasta de ce s-a măritat cu mine.
– Pentru că ești amuzant.
– Am crezut că e pentru că sunt bun la pat…
– Vezi, ți-am spus eu că ești amuzant.
* – Bunico, la cămașa de noapte, unde să pun dantela, la poale sau la gât?
– Pune-o, mamă, unde o fi, că tot la gât ajunge.
* Știre de ultima oră:
situația financiară este atât de gravă în acest moment, încât femeile sunt nevoite să se mărite din dragoste!!!
* Super promoție!
Răzuiește vopseaua de pe 3 BMW-uri și poți câștiga:
1000 de înjurături de mamă,
100 de amenințări cu moartea,
10 ani de pârnaie
sau marele premiu: o excursie de 5 stele la reanimare!!!
* Niciodată nu te culca nervos. Rămâi să termini cearta.
* Prietena mea mi-a spus să fiu mai afectiv. Acum am două prietene.
* – Ce face un scoțian când vede că îi arde casa?
– Dă beep la pompieri.
* Peștele care luptă împotriva curentului… moare electrocutat.
* Nu sunt complet inutil! Cel puțin servesc de exemplu negativ pentru alții.
* Cel mai important nu este „să știi”! Mai important este să ai telefonul celui care știe.
* De ce să bei și să conduci, când poți să fumezi și să zbori?
* Vă salut pe toți cei care știu de glumă și au simțul umorului.
Ceilalți, salutați-vă între voi.