Ce bine e pe plajă! Să alergi pe nisipul fin și fierbinte, care se strecura plăcut printre degetele picioarelor. Să inventezi tot felul de jocuri exuberante, în care toți copii câștigă și râd neîncetat. Să construiești castele de nisip din cele mai fantastice, în timp ce soarele te bate pe umeri, iar valurile vin până lângă tine să te cheme în îmbrățișarea lor răcoroasă. Avea dreptate Lavi, și chiar regreta că nu a avut curajul să vină pe țărm mai devreme. Pierduse astfel câteva zile prețioase, din cele pe care le mai avea prietena lui pentru întâlnirile atât de plăcute.

Mama și fratele fetei îl primiră pe Marin cu interes și deschidere. A fost invitat să ia masa alături de ei, deși nu gustase vreodată mâncare atât de interesantă. A încercat din fiecare și a mulțumit, așa cum învățase că-i bine să facă. Doar tatăl Laviniei era mai rezervat și îi punea multe întrebări jenante, cum ar fi: de ce e singur pe plajă, unde îi sunt părinții, unde locuiește, unde e înscris la școală… Dar masa nu dura mult și copiii se reîntorceau la joacă, plini de energie și veselie.

– Nu-mi place deloc băiatul ăsta, îi spuse Eugen nevestei, după ce au rămas iarăși singuri. L-am urmărit atent și pot spune că-i foarte ciudat.

– Ei, ăsta-i defectul tău profesional, răspunse îngăduitor Livia. Să-i judeci pe toți cei cu care intrăm în contact, mai ales când vine vorba de copii.

– De data asta e cu totul altceva, trebuie să recunoști și tu anumite lucruri evidente. De pildă, am observat că are în unele zone ale pielii niște excrecențe suspecte, posibil de la vreo boală infecțioasă. E și normal, având în vedere că umblă de unul singur pe plajă, probabil și prin alte locuri dubioase. Uită-te ce păr lung are, de parcă nu s-ar fi tuns niciodată. Ce să zic despre culoarea ochilor!

– Poate că tocmai de aceea îl place Lavi, spre deosebire de copii din vecini, cu care nu prea comunică. Marin ăsta pare simpatic și entuziasmat de tot ce face.

– Până se va întâmpla o nenorocire, și nu mă gândesc doar la fata noastră, că noi de poimâine nu mai venim. Atunci, tot eu voi fi tras la răspundere fiindcă nu am luat măsuri din timp. Un copil singur pe plajă, e un semnal de alarmă. Eu o să-mi fac datoria și îl voi preda celor în drept. E spre binele lui și a societății.

Ziua următoare se anunța a fi ultima din șirul celor mai frumoase din viața lui Lavi și Marin. Au făcut economie și la timpul destinat mesei, dedicându-se în totalitate jocurilor cu care s-au obișnuit. Plaja era ceva mai animată, iar un moment de mare atracție s-a dovedit a fi concursul de înot planificat și organizat de Sebi. Băiatul cu ochii mov a câștigat cu ușurință întrecerea, spre marea bucuriei a prietenei sale și necazul fratelui ei. A urmat concursul de construit castele de nisip, la care s-au înscris și mai mulți participanți, tineri și mai în vârstă.

Pe când se apropiau de final, iar juriul se pregătea să evalueze construcțiile, Eugen, însoțit de o doamnă între două vârste și un jandarm, se apropie de locul în care Marin își finisa lucrarea. S-au oprit în spatele lui, obstrucționând lumina unui soare ce se pregătea să-și strângă razele și să meargă la culcare.

– Tu ești Marin?, întrebă doamna, cu o voce obosită.

Băiatul se întoarse și privi spre cea care părea că a vorbit.

– Da, doamnă…

– Foarte frumos! Ce castel ai făcut tu acolo?, se arătă interesată femeia, aplecându-se spre opera micuțului.

– E insula mea. Uitați, aici este casa care se deschide noaptea, iar aici e dormitorul. Astea sunt canalele…

– Ahaaa… Și acolo locuiești tu? Ce nume are insula?, întrebă iar femeia, uitându-se cu înțeles la Eugen.

– Insula Nopții se cheamă. Pentru că apare numai noaptea.

– Nu mai spune! E o insulă fermecată…

– Nu-i niciun mister. E doar știință și puțină fantezie.

– Și cum ajungi acolo? Poți să ne inviți și pe noi? Ca să-ți cunoaștem familia.

– Numai înotând. Chiar ar trebui să plec, Paul o fi îngrijorat că am lipsit prea mult de acasă.

Marin se ridică în picioare, stânjenit de atâtea întrebări. O căută din priviri pe Lavi, dar aceasta era ocupată cu castelul ei. Eugen sesiză deruta băiatului și îi spuse zâmbind:

– De ce să pleci când trebuie să primești premiul pentru cea mai reușită construcție? Doamna face parte din juriu și vrea să-ți dea o medalie. Haide până la mașina aceea frumoasă, pentru premiere și felicitări.

Marin mai încercă o dată să-și contacteze prietena, dar în zadar. Nu prea avea încredere în oamenii străini, chiar dacă tatăl Laviniei era aproape. Ar fi putut să fugă, dar risca să se facă de râs în fața celorlalți concurenți și, mai ales, în ochii prietenei. Va merge cu oamenii ăștia și se va întoarce cu premiul! Astfel se gândi băiatul, după care se lăsă luat de mâna doamnei. Ajunși la locul indicat, fu invitat înăuntru, iar mașina o luă din loc. Nimeni de pe plajă nu a observat ce se întâmplase, doar trei ființe dintre valurile mării și-au dat seama că prietenul lor a fost răpit, drept pentru care au pornit imediat să-i ducă vestea tristă lui Paul.