Ieri am primit cel mai frumos cadou de ziua mea: mi-a sosit, de la editura SIONO, cartea ”Când înfloresc gândurile”, un volum de poeme îndrăgite adunate timp de cinci ani. Faptul că e cea de-a zecea carte publicată, îi dă o semnificație în plus… și nu cred că-i o simplă coincidență. Sunt sigur că veți fi de acord cu mine atunci când o veți parcurge și vă veți regăsi în multe din gândurile înflorite și transmise mai departe.
” Volumul de poezii ”Când înfloresc gândurile”, al lui Petru Racolța, vine să întregească un adevărat bagaj cultural în literatura română contemporană. Spre deosebire de alți autori ai timpurilor noi, care caută să li se publice volumele în urma câștigării unor concursuri literare, scriitorul Petru Racolța se îngrijește prin forțe proprii ca volumele lui să ajungă acolo unde le este locul, în drumul spre cititori. Este lăudabil faptul că-și iubește operele ca pe copiii lui, că nu le supune procesului de comparare și că le trimite direct pe rafturile librăriilor și bibliotecilor din țară, ca doar cititorii să le trieze, să le judece.
Așa s-a ajuns ca, până în prezent, opera lui Petru Racolța să numere zece volume, dintre care: romane, autobiografie, proză scurtă, nuvele, poezie, povești pentru copii și mai ales literatură de ficțiune. Subiectele foarte diverse pe care le atinge acest autor, de la povești pe înțelesul celor mici (Revolta din ogradă, edit. Eurotip), la întâmplări cu tâlc inspirate din viața reală (Povestirile unui maramureșean, vol. I, edit. Eurotip și Povestirile unui maramureșean, vol. II, edit. Wardpress), de la curajul de a-și pune propria viață în palmele cititorilor (Judecăți, prejudecăți și mere, edit. Siono), în a analiza munca de sisif a polițiștilor (Pe urmele tatălui, edit. Siono), precum și de a avea credința că imaginația sa de acum va deveni realitatea viitorului, ca în scrierile lui de ficțiune (Planeta Paradis, edit. Excelsior, Metamorfoza, edit. Pavcon). Nu este de neglijat curajul de a atinge profunzimile umane și a intra într-un domeniu greu pătruns, precum cel psihologic (Fetița care visa pentru alții, edit. Siono). Toate acestea fac din Petru Racolța un scriitor complet și complex.
Deși ca prozator este mai cunoscut, poezia lui Petru Racolța nu este de neglijat, dovadă fiind faptul că acest volum de poezie nu este singurul pe care-l scoate la lumină. În anul 2019, autorul a mai încântat cititorii de acest gen cu cartea ”Versuri pentru suflet și cuget” (edit. Pavcon).
Spre deosebire de forma clasică a poeziei, a cărei analiză se face în funcție de ritm, armonie, imagine, conotația fiind principalul criteriu de evaluare, aprecierile unei cărți de poezie modernă are alte tehnici și procedee literare. Subiectul poeziei moderne cuprinde sensuri ascunse greu de decodat, a căror interpretare nu este o golire de sens, ci încărcare cu emoție, încântare, fior. Curajul lui Petru Racolța de a se avânta în scrierea poeziei este debordant.
Spre deosebire de proză, unde plaja de exprimare este mai largă și unde autorul nostru excelează, poezia ar trebui să încătușeze oarecum libertatea prozatorului. Nu este cazul lui Petru Racolța, care se dezlănțuie în poezie, abordând atât versul clasic, cu rimă și ritm, dar și versul alb, în care frazele îi vin mănușă. Poezia lui de formă clasică tinde spre forma folclorică, fiind compusă în general din strofe cu patru versuri scurte, dar foarte expresive. Indiferent de felul cum învârte și extrage vorbele din vocabularul limbii române, autorul reușește să scoată adevărate ode închinate iubirii, naturii și frumosului din jurul nostru
”Luni o să-ți dau o garoafă,
Ca s-o prinzi cu o agrafă
Lângă inima-ți zglobie
Ce mă ține în robie”
Limbajul din poezia cu vers alb este direct, frust, univoc, precis, decodat, dar se împletește pe alocuri cu cel indirect, încifrat. De apreciat este că Petru Racolța nu folosește, în versurile sale, limbajul grotesc, vulgar, imoral sau indecent, așa cum sunt tendințele în literatura contemporană. E important de precizat că atunci când scrie, o face cu gândul că, din tot ce trăiește, iubirea e tot ce contează. În formele ei, oricare dintre ele este supremă. Intenția lui este ca poezia să devină filozofie și filozofia poezie.
”Corpul îmi este un templu clădit pe o pantă abruptă,
Arată jalnic din exterior, de zici că stă să se prăbușească,
Zidurile sunt vechi, sprijinite de bârne,
Și mulți se feresc de frica accidentelor”.
Fără îndoială, poezia lui Petru Racolța, fie de formă clasică sau modernă, conturează lăuntrul lui, cu precizarea că întreaga carte poate fi interpretată și are dreptul să fie interpretată oricum, fără ca vreo finalitate să însemne eroare. El vrea să descifreze, să respire cântecele acelea ascunse din sufletul lui, cu trăiri firești și emoții omenești. El dă cititorului, prin poezie, lirismul acela tainic și ascuns pe care nu-l poate striga prin târguri. Pentru unii ar putea fi greu de înțeles, ca orice poet, dar să nu uităm că doar rădăcinile poeților, și doar ale lor, cresc dintotdeauna numai spre cer.”
CRINA POP
racoltapetru6 