Cum se sărută o asemenea „instalație”?

Posted on by racoltapetru6

Adorabil Andrei Pleșu în comentariile domniei sale despre modificările grotești ale buzelor. Cu o singură precizare: nu cu botox se face sluțirea, ci cu acid hialuronic. Deh, bărbat, de unde să știe. 🙂

„Altă stupoare vizuală: văd tot mai des, ,mai ales în emisiuni de divertisment nocturn, o mulțime de fete cu buze exorbitante, baroce, turgescente, prelucrate cosmetic în așa fel încât să pară doi crenvurști aplicați samavolnic pe vechea gură a purtătoarei. Adesea, îmi dau seama că duduile cu pricina sunt, la bază, frumușele. Botox-ul a dat însă totul peste cap. Chipul se reorganizează în jurul unui exces, în jurul unei excrecențe invadatoare. Aspectul tumoral al noilor buze e gândit, probabil, să ducă sex-appeal-ul până la urlet. În realitate, eu unul rămân perplex și inapt de orice divagație erotică: contemplu siderat o vietate din lumea ciudățeniilor de la moșii de pe vremuri. (Îmi aduc și acum aminte de Drăgaica de la Buzău, unde vizitatorii erau invitați să intre într-un mic circ improvizat, în care urmau să vadă „Feemeia, feeeemeia, Efeeea, Pompeeea, care se culcă c-un jaguaaar!”).

buze hialuronic

Nu reușesc să deslușesc „ideologia” ascunsă în spatele acestei decizii anatomice. E vorba oare de un accent pus pe o inavuabilă „funcționalitate”? E un fel de a atrage atenția privitorului că persoana pe care o vede constă, strict, în buze, sâni și popou? Problema este că, în mod evident, buzele supradimensionate sunt invalidante: posesoarele lor au dificultăți să vorbească articulat, să zâmbească, să mănânce! Par corcite cu o altă ființă, care le parazitează, agresiv, chipul. Oricum, e limpede că folcloricul canon al „guriței” (cu ale sale „buze dulci”) e depășit. Se preferă „guroiul”, ventuza cosmică, ochiul vulcanic al unui balaur. Nu poți să nu te întrebi candid, cum se sărută o asemenea „instalație”? De unde să începi? Nu riști să te îneci, să te prăvălești în abisul interlabial? Sau să te sufoci, cu nasul prins în faldurile unui angrenaj imprevizibil? Fapt e că doamnele despre care vorbesc par fericite. Reușesc să râdă mai tot timpul, expandând lateral, cu oarecare îndemânare, depozitul de carne dintre maxilare, afișează o feciorelnică mândrie în legătură cu adaosul creator pe care l-au impus portretului dat de Dumnezeu și au mare succes în emisiunile de gang ale câtorva moderatori fără prejudecăți, sau în dormitorul lui Leo din Strehaia. În ce mă privește, bombăn senil, mă simt defazat și recapitulez, visător, buzele mult mai elocvente pentru gustul meu ale câtorva vedete de pe vremuri… Până și bunicile mi se par mai sexy”.

Sursa: e-mail

 

10 reguli ale devenirii umane…

Posted on by racoltapetru6

…în concepţia lui Chesrie Carter-Scott

Regula nr. 1

Vei primi un corp.

Corpul pe care îl primeşti la naştere este unic şi, indiferent dacă îţi place sau nu, este al tău pe toată durata vieţii. Fii de acord cu el, acceptă-l, primeşte-l. Nu vei mai primi un altul de-a lungul acestei existenţe pe pământ. Iar ceea ce este important este ceea ce se află inlăuntrul tău, dincolo de trupul fizic. Nu sunt doar vorbe. Vei afla acest lucru la sfârşitul lui.

Regula nr. 2

Ţi se vor da lecţii.

Pentru că ai fost trimis în viaţă şi ţi s-a dat un corp, vei primi în continuare şi lecţii. Viaţa este un şir nesfârşit de lecţii din care, indiferent de vârstă, sex, viaţă, timp şi perioade temporale, vei avea de învăţat de fiecare dată. Cu fiecare zi care trece, vei mai avea câte ceva de învăţat. Cu fiecare zi care trece, te vei lovi de câte ceva. Vei fi nevoit să înveţi, vei vrea să înveţi. Iar traversarea acestor lecţii, acumularea de experienţă, dau de fapt sens existenţei tale.

Regula nr. 3

Nu există niciodată greşeli. Doar lecţii.

Încercările, dar şi greşelile, fac parte din lecţiile pe care le ai de învăţat. Victoriile fac parte din lecţii. Experienţele nefericite şi nereuşite fac parte din lecţii. Greşelile sunt iminente, poate chiar necesare pentru a atinge înţelepciunea spirituală. Este important să-ţi percepi greşelile personale, dar şi pe ale altora ca făcând parte integrantă din procesul de învăţare. Este important să ieşi din ele cu fruntea sus şi cu zâmbetul pe buze – zâmbindu-ţi ţie, zâmbind celorlalţi iertându-te, iertându-i pe ceilalţi, arătând compasiune, arătându-ţi compasiune. Iertarea înseamnă ştergerea datoriilor emoţionale, eliberarea de orice resentiment sau sentiment de vină. Iertarea nu înseamnă doar o lecţie în plus, ci o lecţie învăţată, un pas uriaş spre ceea ce ţi-ai propus.

Regula nr. 4

Lecţia se repetă până când este învăţată.

Lecţiile sunt repetate până la învăţarea lor completă. Mai mult ca sigur că aşa este. Lecţiile se încăpăţânează să revină ostentativ în viaţa ta până când vei fi capabil să le înţelegi ca atare, până când vei înţelege că o greşeală nu este un capăt de lume, dar cel mult o lecţie. Provocările, problemele, nemulţumirile, toate acestea vor apărea în mod constant în viaţa ta dacă nu le percepi ca pe ceea ce sunt. Nişte provocări, nemulţumiri, probleme. Lecţii din care ai întotdeauna ceva de învăţat. Eliminarea problemelor înseamnă de fapt acceptarea cauzalităţii şi asumarea propriei responsabilităţi pentru ele. Ca să înveţi o lecţie trebuie să îţi asumi greşelile învăţării ei. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru ele şi pentru ceea ce se întâmplă. Fără să cauţi vinovaţi în jurul tău, fără să găseşti pretexte sau motive pentru nefericirea ta actuală.

Regula nr. 5

Nu încetezi niciodată să înveţi.

Crezi că la un moment dat vei termina de acumulat lecţii şi informaţii. Crezi la un moment dat că ai învăţat tot ce se putea învăţa. Că mai mult de atât nu se poate. Se poate! Întotdeauna vei avea ceva de învăţat. Altceva. Atâta timp cât eşti în viaţa, atâta timp cât ai un trup şi un suflet şi te laşi prins în ritmul vieţii, vei avea de învăţat. Pentru că nu există etapă a vieţii tale din care să nu ai de învăţat. Dacă reuşeşti să fii flexibil, să-ţi conştientizezi punctele slabe, să te desprinzi de obişnuinţa adaptându-te schimbărilor, îţi vei înlesni cu mult procesul de învăţare şi drumul către mulţumirea de sine.

Regula nr. 6

Nu există un “acolo” mai bun decât “aici”.

Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” chiar dacă aşa pare. Nu există un “acolo” mai bun decât “aici” dacă vrei să fii fericit “acum”. ca să fii fericit în acest moment trebuie să te bucuri de ceea ce ai în acest moment. Trebuie să extragi din ceea ce ai acum ceea ce este mai bun. Trebuie să fii mulţumit de tine însăţi, de punctul în care ai ajuns, de alegerile pe care le-ai făcut fără condiţionări. “Ceea ce este” aduce mai rapid fericirea decât “ceea ce ar putea să fie”, ceea ce ar putea să fie în altă parte, în alte cicumstanţe, în alte condiţii, lângă o altă persoane, într-un alt timp…

Regula nr. 7

Cei din jurul tău sunt oglinzi care te reflectă pe tine.

Lasă deoparte tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi, de a-i repinge, de a-i iubi, de a-i urî, de a-i ţine la distanţă. O faci într-un mod subiectiv, raportându-te la lucrurile pe care le judeci, le respingi, le urăşti sau le iubeşti la tine însăţi. Acceptarea de sine (cu felul tău de a fi, de a simţi, de a gândi), aşa cum este sinele tău, este o lecţie pe care trebuie să o înveţi ca să îi poţi accepta pe ceilalţi aşa cum sunt ei.

Regula nr. 8

Doar de tine depinde ceea ce ţi se întâmplă în viaţă.

Ceea ce ţi se întâmplă în viaţă depinde de tine şi doar de tine. Nu este un truism. Alegerea îţi aparţine. Ai la îndemână, la fel ca toţi ceilalţi, resursele necesare pentru a obţine ceea ce îţi doreşti de la viaţă. Startul spre fericire se dă de la aceeaşi linie. Ca să reuşeşti, uneori trebuie să înveţi să şi pierzi, să laşi să plece, să depăşeşti momente, să ai curaj, să îndrăzneşti, să visezi, să-ţi aduci aminte că ai putere, să crezi cu adevărat că destinul tău depinde de tine.

Regula nr. 9

Răspunsurile pe care le cauţi se găsesc de fapt înlăuntrul tău.

Toate răspunsurile pe care le cauţi în jurul tău se găsesc de fapt înlăuntrul tău. Ascultă-te, stai de vorbă cu tine, vezi ce-ţi spun instinctele, vezi care sunt cele mai ascunse dorinţe ale tale, vezi care sunt sentimentele tale cele mai profunde. Ai încredere în ceea ce îţi spun toate şi ai încredere în tine. Lasă-le să te inspire. Lasă-le să te transforme. Îti poţi furniza cel mai precis şi corect răspuns pe care l-ai primit vreodată.

Regula nr. 10

Vei uita toate aceste reguli la naştere.

Metamorfoza (XV)

Posted on by racoltapetru6

Vântul bătea nervos şi aduna nori plumburii deasupra litoralului. Câteva picături de ploaie se grăbeau să anunţe furtuna ce se pregătea temeinic. Pe plaja pustie de la Vama Veche era o singură persoană, o tânără care se încăpăţâna să înfrunte natura vitregită. Doina, cu privirea ei pierdută spre valurile ce se spărgeau de ţărm, arăta de parcă nu-şi dădea seama ce se întâmplă în jurul ei. Lumina zilei se stingea prea timpuriu, iar undeva în zare un turist întârziat mai făcea câteva ture cu o şalupă. Fata făcea abstracţie de orice imagine sau zgomot ce o înconjura şi căuta cu insistenţă un anumit reper. Astfel că nici nu a observat când şalupa s-a oprit pe nisipul plajei şi cel care a condus-o se apropia încet de ea. Abia când a ajuns la vreo doi metri l-a sesizat şi a scos un ţipăt, înăbuşit imediat cu propria mâna. Era Paul… şi parcă nu mai era el. Nu avea nici un veşmânt şi nici piele, tot corpul fiindu-i acoperit de cochilii de scoici de culoare violetă. Părul îi căzuse de pe cap aproape în totalitate şi doar ochii lui albaştri şi mersul biped aminteau de o fiinţă umanoidă. Pentru oricine altcineva ar fi fost considerat un monstru, însă Doina avea o tărie de caracter mai puţin obişnuită şi a pus-o pe toată la bătaie pentru a nu se vedea cât era de răvăşită. Poate că era şi dezgustată de o asemenea imagine, dar şi-a luat inima în dinţi şi i-a sărit în braţe,şoptindu-i:

– O, dragul meu! Mi-a fost frică să nu fii păţit ceva!

Trupul lui era rece şi solidificat. Doar puţina piele din partea dorsală mai amintea de învelişul catifelat de odinioară. Paul se lăsă cuprins de braţele ei şi nu cuteză să o împresoare cu mâinile. Îi zise doar, jenat:

– Nu trebuie să faci asta! Ştiu că arăt ca naiba şi nici o femeie nu ar vrea să mă aibă la pieptul ei. Nu vezi că nu mai sunt om!?

Fata depuse tot efortul şi îl sărută pe buze, apoi zise, privindu-l bine în ochi:

– Pentru mine ai rămas acelaşi om şi chiar dacă nu arăţi precum unul, eu te iubesc pentru ceea ce ai reprezentat şi reprezinţi încă pentru mine. O să mă obişnuiesc cu noua ta înfăţişare şi asta contează foarte mult pentru noi. Ai răbdare cu mine şi eu voi avea cu tine.

Paul se mai linişti şi o strânse uşor la piept. Au stat aşa un timp după care s-au aşezat pe nisip, sub picăturile din ce în ce mai mari şi mai dese, slobozite de norii ce străfulgerau lumini. După cuvintele de tandreţe şi îngrijorare au trecut la partea pragmatică;

– Nu mă aşteptam să fii motorizat . De unde ai şalupa?, a fost curioasă fata.

– Am subtilizat-o de la Mamaia. Promit să o duc înapoi!

– Te cred, dar acum ne prinde bine. Ce zici de un drum până în portul Constanţa?

Şi fata îi povesti despre SEA STAR şi ce a aflat despre MISA, cu ajutorul lui Ghiţă. Paul era bucuros de cele auzite şi nerăbdător să se răzbune faţă de cei care au contribuit la nefastul accident. Apoi au pornit împreună prin valuri şi întuneric, cu tânărul la cârma şalupei. La câteva mile, în larg, le-au atras atenţia nişte lumini ce se distingeau în larg. Era un vas care staţiona. Mânaţi de curiozitate s-au apropiat cu atenţie pentru a vedea despre ce e vorba. Ploua bine şi tunetele acopereau orice alte zgomote, aşa că nu puteau fi sesizaţi de cei de pe ambarcațiune. Astfel au ajuns să vadă că era vorba chiar de SEA STAR, ce ieşise din port pe o vreme de furtună, precum a făcut şi predecesorul lui, COMUNION. Semn clar că aveau ceva de ascuns.

Dar de ce staţiona în acest loc, periclitându-şi siguranţa? Să aibă vreo defecţiune sau aşteptau pe cineva? Paul o avertiză pe Doina că merge în recunoaştere, după care a sărit în apă şi s-a scufundat în mediul lui. Trecu aproape o jumătate de oră până s-a reîntors, iar în acest timp fata era ca pe jăratic, imaginându-şi tot felul de scenarii. A răsuflat uşurată când l-a văzut făcându-i semn şi ghidând-o spre o frânghie ce spânzura de-o parte a iahtului. Probabil că o improvizase tânărul din plasele de pescuit ce abundau în aceste zone, însă nu avea timp să intre în detalii. S-au căţărat împreună, el înainte şi dându-i ulterior mâna pentru a o ajuta. Capătul frânghiei avea o ancoră de prindere. Pe punte, înfăşurat într-o pelerină de ploaie, un om scruta depărtările cu o lanternă în mână. Paul l-a luat prin surprindere cu o lovitură ce la doborât la pământ, inconştient.

Dintr-o cabină se auzea gălăgie mare de oameni care petreceau şi glasuri în limba spaniolă. Trebuiau să caute în alte încăperi şi să găsescă fetele ce erau traficate. Au coborât sub punte, răscolind peste tot, în zadar însă. Toate cabinele erau goale, aşa că, dezamăgiţi într-un fel, au ieşit cu gândul să se ascundă şi să vadă ce va urma. Sus era zarvă mare şi patru bărbaţi se agitau în jurul celui pe care l-a doborât Paul. Doi se chinuiau să-l aducă în simţiri, iar ceilalţi au pornit în căutare, cu lanterne şi arme. Prima ţintă erau cabinele şi le-au luat la rând, ţipând şi înjurând. Cei doi intruşi au profitat de ocazie, trântind ușile de acces și blocându-i acolo. Mai rămâneau cei deasupra şi Paul se pregătea să-i întâmpine când se auzi o împuşcătură ce-l doborâ la pământ. Era un glonţ de la puşcă cu calibru mare, care l-a lovit în plin.

Iarnă grea

Posted on by racoltapetru6

Dacă ne-am întrebat de Bobotează unde este gerul tradiţional şi ne făceam iluzii că  va fi o iarnă uşoară,iată că ne-a îngheţat zâmbetul încrezător pe buze,după ce anotimpul hibernal s-a coborât în forţă asupra Europei,recuperând zilele în care ne-a neglijat.Făcând haz de necaz,se poate spune că e la ofertă: “doi în unul”,atât de mare este frigul şi cantitatea de zăpadă ce a căzut în multe zone ale ţării.

După cum era de aşteptat,deoarece ne-am obişnuit de-a lungul a două decenii,autorităţile şi cei plătiţi cu mulţi bani pentru a asigura deszăpezirea şi fluenţa circulaţiei,şi-au arătat din nou incompetenţa în a-şi onora misiunea.Au rămas multe autovehicule blocate între nămeţi şi au murit oameni din această cauză.Probabil că patronii firmelor angajate în acest scop îşi frecau deja mâinile de bucuria unor bani primiţi degeaba şi sperau să iasă din iarnă fără să trebuiască să muncească pentru ei.Că aşa e la noi: plătim dublu faţă de alte ţări şi munca nu e nici la jumătate.

Trebuie să recunoaştem că e o iarnă grea şi se fac comparaţii cu cea din 1954,care a venit pe 3 februarie şi a scos armata în ajutorul populaţiei.Nu am trăit acele vremuri,dar imaginile de arhivă vorbesc de la sine.Au apărut şi pe internet anunţuri panicarde ce anticipează un cod roşu,fără un fundament real.Totuşi cei mai slabi de înger s-au înghesuit în magazine să-şi facă provizii de mâncare şi apă,lăsând rafturile goale spre bucuria patronilor.Pieţele sunt mai goale şi produsele alimentare îngheaţa şi se degradează.Oamenii fără locuinţă,cu ani buni de experienţă de dormit prin diferite culcuşuri întocmite ad-hoc,îşi găsesc sfârşitul îngheţaţi de frig.Familiile sărace dârdâie în locuinţele slab încălzite şi asistenţii sociali umblă prin case să strângă copiii ce riscă să nu mai prindă primăvara.Chiar şi animalele resimt temperaturile neobişnuit de scăzute şi omul trebuie să intervină pentru a le uşura tranziţia către zile mai calde.O lebădă a mobilizat un efectiv numeros de salvatori deoarece era prinsă în gheaţă.Oare ne-au văzut austriecii care ne-au acuzat că le-am mâncat lebedele?

La ce fel de zile ne putem aştepta în continuare?Nu putem să anticipăm pe termen lung,aşa cum nu pot s-o facă nici meteorologii,chiar dacă îşi dau cu presupusul.Sunt toate şansele ca frigul să scadă în intensitate însă precipitaţiile vor continua sub diferite forme.De asemenea iarna poate să se întindă şi de-a lungul lunii martie,precum a mai făcut-o şi în alţi ani.Să nu iutăm că de la întâi mărţişor se perindă cele nouă babe, apoi cei nouă moşi şi până la echinochiţiu suntem tot în anotimpul rece.Deci să sperăm şi să nu disperăm!Vine ea,primăvara,până la urmă!