Am mai spus și o să o repet, de câte ori e nevoie, că nu mă pricep la toate aplicațiile blogului, așa cum nu înțeleg multe din facilitățile ultimului telefon pe care l-am cumpărat în urmă cu doi ani. Poate că ar trebui să mă rușinez, dar când am citit că sunt mai mulți ca mine, parcă am mai prins tupeu și mi-am făcut curaj pentru trei întrebări. Pe care o să le pun pe scurt, în speranța că veți fi îngăduitori, iar cei care-s în măsură să îmi și dea câteva lămuriri.
1. Cum pot să-mi activez translatorul, măcar pentru limba engleză? Mi s-a reproșat de mai multe ori că nu-mi funcționează, iar eu am încercat de fiecare dată să-l pun la treabă. Intru în lista cu toate limbile și bifez engleza, însă nu-mi înregistrează opțiunea și tot fără traducere rămân. Am văzut pe alte bloguri că au posibilitatea să traducă textul în N-șpe limbi, dar erau străini și n-am vrut să-i întreb în engleza defectă pe care o obțin de pe Google-Translate.
2. În ultima vreme, WordPress ne informează pe românește că putem face bani de pe urma postărilor. Doar că urmează niște indicații lungi, în limba engleză. E dificil să înțeleg termenii pe românește, darămite în altă limbă. Așa că tot la voi, dragi prieteni și colegi, vin să vă întreb dacă e vreunul care chiar face bani publicând texte literare, nu advertoriale. Se poate așa ceva sau trebuie să găsim noi firme care să-și facă publicitate pe blogul nostru? Dacă nu ar fi ceva complicat, m-aș băga și eu, să-mi scot măcar banii pe care-i dau anual pe ”domeniu”.
3. S-a întâmplat ceva cu afișarea emoticoanelor sau numai mie nu-mi mai apar zâmbetele? Se tipărește doar un dreptunghi și mă întreb dacă nu cumva e de vină calculatorul, pentru că văd cum lumea le mai folosește. Așa cum fac și eu, din obișnuință, ca răspuns la unul similar sau pentru a imprima un aer glumeț textului.
Acestea-mi sunt nedumeririle care s-au adunat în ultimele luni și pentru care nu am găsit altă modalitate de lămurire. Nu cunosc personal niciun blogger cu experiență, doar pe voi vă știu, și numai în spațiu virtual. Nădăjduiesc că mă veți înțelege, chiar dacă le considerați întrebări nefirești, și îmi veți da răspunsuri pe înțelesul meu. Eu vă mulțumesc cu recunoștință!