Săptămâna aceasta am lipsit două zile de pe blog, fiind plecat într-o excursie la Băișoara, jud. Cluj. Un fost coleg de școală generală, pe care nu-l văzusem de 42 de ani, m-a invitat să-l vizitez pentru a mai depăna din amintiri și a ne povesti fragmente din viața care a urmat după absolvire. Am pornit cu oarecare emoții, de unul singur, marți pe la ora zece și am ajuns după 15.30, pe un traseu frumos și inedit pentru mine, via Turda – M. Viteazu. Nelu și soția lui, Elvira, mă așteptau cu brațele deschise și o casă răcoroasă, după atâtea ore de caniculă. Împărtășesc mai jos câteva din pozele ce m-au impresionat mai mult și care vreau să le păstrez în amintirea acestor zile de mini-vacanță deosebit de frumoasă. Prima îl are în dreapta pe Nelu, cu pletele lui generoase, alături de un alt coleg de școală și prieten comun.

 

Urmează zâmbitoarea lui soață, Elvira, o foarte bună gospodină.

 

Un alt membru iubit al familiei, blânda și înțeleapta lor pisicuță.

 

Cel care ne privește duios este frumosul și drăgăstosul lor cățel.

 

Atmosfera a fost călduroasă – și nu mă refer la vremea caniculară de afară -, iar eu m-am simțit ca în familie, mai ales că nu prea am parte de una. Am povestit la o bere și apoi la un vinars, cum îi zice pe acolo. După care ne-am delectat cu un borș moldovenesc cum n-am mai gustat vreodată, preparat, bineînțeles, de Elvira, care a făcut și o pâine de casă sănătoasă și bună de tot. A urmat o ciulama cu carne de mieluț și mămăliguță, de te lingeai pe degete. A doua zi am vizitat împrejurimile, cu Nelu la volan și pe post de ghid. M-a impresionat mult drumul până la Stațiunea  Muntele Băișorii, precum și numeroasele cabane, din care am înțeles că una era a lui Gheorghe Funar. Un loc binecuvântat cu frumuseți aparte, în care iarna mișună mii de turiști amatori de schi sau de alte sporturi hibernale. La întoarcere, am cumpărat un caș de oaie ieftin și foarte bun, făcut de posesorul unei turme de peste o mie de capete. Auzisem că se găsește și zmeură, la doar 15 lei kilogramul, doar că în ziua aceea n-am avut noroc. Poate de altă dată. Însă am primit de la prietenii mei afine proaspete, o slănină ce rivalizează și chiar o întrece pe cea din Maramureș și alte bunătăți specifice zonei.

 

 

Ne-am despărțit joi dimineață și m-am întors pe altă rută, intrând prin Cluj. Mi-a plăcut mult această excursie-vizită și sper să mă mai întâlnesc cu prietenii mei din Băișoara. Până atunci o să-mi amintesc cu plăcere de ei și o să-mi astâmpăr dorul privindu-le pozele și vorbind pe facebook sau la telefon.