Am bătut la poarta Subconștientului,
Să îmi revendic zestrea de amintiri pierdute,
Tezaurul de sentimente care mi-au fost confiscate,
Averea spirituală sustrasă de-a lungul anilor.

Am vrut să trec granița spre dosarele ascunse
În mai multe vise dinspre dimineață,
Dar am fost respins de fiecare dată,
Cu motive pe care nu le puteam înțelege.

Mi s-a spus că amintirile mă vor sufoca,
Cunoștințele adunate mă vor înnebuni,
Iar noianul de sentimente m-ar înăbuși,
Ca într-o oală aflată sub presiune.

Zadarnic încercam să mă strecor Dincolo,
Pentru a percepe rostul vieții și al morții,
Eram oprit mereu de un grănicer vigilent,
Cu aceeași explicație dezamăgitoare:
”Încă nu e timpul pentru Marele Adevăr,
Întoarce-te la treburile-ți mărunte,
Din care aici se adună adună picătură cu picătură
Și ți se vor înapoia când vei fi pregătit”

N-am încetat să-mi caut Subconștientul ,
Știu precis că într-o zi voi pătrunde în el,
Iar atunci nu mă voi mai întoarce,
Așa cum nu a mai făcut-o nimeni.