Mărturisesc că nu credeam să mai ies vreodată dincolo de granițele țării mele. Deși, în anul 1990, am fost printre primii care s-au înghesuit să-și facă pașaport, plătind taxă de urgență și înghesuindu-mă la cozi cu alți nerăbdători în a pleca spre destinații interzise până atunci. După ce am admirat actul atât de râvnit, l-am pus într-un sertar de noptieră și acolo a rămas până la expirare. Nu mă trăgea inima să merg de unul singur printre străini, fără să cunosc suficient de bine o limbă străină cu care să mă descurc fără probleme. Mă rătăceam prin orașele mari din România și trebuia să întreb mai multe persoane până regăseam calea bună, de aici și frica de a mă aventura printre oameni care nu m-ar fi înțeles.

Dar nu aduce viața, ce aduce anul, dacă mi-e permis să parafrazez o cunoscută expresie. Nepoata mea din Austria m-a invitat să-mi petrec sărbătorile de Crăciun la casa ei din Graz. Aș mai recurge la o zicătoare care spune că ”dacă nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed”. Cam așa se întâmplă și în cazul meu, după trei ani de zile în care i-am așteptat să vină în țară, cu simpatica nepoțică Emilia. Mai întâi a fost de vină Pandemia, apoi venirea pe lume a unui nou nepoțel, pe nume Mateo Sebastian, iar acum programul lor de muncă. Astfel că joi dimineață pornesc pe un drum lung, în mașina unei familii cu două fetițe, prieteni comuni care i-au mai vizitat și în alți ani.

Va fi cea mai mare aventură din ultimii ani și una din cele mai interesante experiențe din viață. De aceea mi-am luat un telefon mai performant în realizarea unor fotografii reușite, prin care să imortalizez obiectivele și peisajele, dar mai ales persoanele cărora le-am simțit lipsa atâția ani. Am emoții de câteva zile, tot mai intense pe măsură ce se apropie ziua de plecare. Gândurile îmi sunt tot mai ocupate de pregătiri și griji inerente: să nu uit vreun lucru esențial din bagaj, să nu se întâmple ceva pe drum, să nu avem probleme la granițe, mai ales după ce austriecii au auzit de boicotul preconizat de unii români, ca răzbunare pentru votul negativ la intrarea în Schengen.

Fiind cinci persoane, toți cu cadouri pentru fiecare, trebuie să duc cu mine doar strictul necesar, iar printre lucrurile la care trebuie să renunț este și laptopul. Astfel că nu voi putea lua legătura prin blog sau FB cu voi, de aceea vă urez de pe acum un Crăciun Fericit, cu un spirit luminos și călduros ca în vremurile bune! Sper să ne reîntâlnim tot aici, înainte de Anul Nou, cu bine și cu vești îmbucurătoare!