Ulciorul meu s-a învechit
Și a fost ciobit de la primul drum,
Dar mai merg cu el după apă,
De unde mă întorc îndestulat.

Chiar dacă se scurge din lichidul vital,
Stropind verdeața de pe cărare,
Florile tresaltă după darul fortuit ,
Iar eu sunt fericit când aplaudă din petale.

Lumea se uită cu compasiune la mine,
Gândește că-i vai de ulciorul pe care-l port,
Însă eu am prins drag de el
Și îi mulțumesc în fiecare seară.

Mi-am găsit un izvor apropiat,
Cu apă scăldată în soare,
Filtrată de pietre antice,
Numai bună pentru trăinicia ulciorului
Și vigoarea celui care-l poartă pe umeri.